Love is dangerous //Book one and two

"Mergem acasa."

Faith's Pov

Ma uitam pierduta in jurul meu, nestiind ce altceva as putea sa fac. Dupa ce Bobby a plecat, lucru care s-a intamplat acum cateva minute, nici eu, nici Niall nu am facut nici o miscare. Blondul se uita la un punct fix din fata sa, probabil inca incercand sa proceseze toate cuvintele care i-au fost adresate. Mi-am zis ca trebuie sa se hotarasca, acum ori niciodata. M-am apropiat de el, acesta nebagand in seama actiunile mele, continuand sa fie adancit printre ganduri.

"Niall?" ii flutur mana prin fata ochilor sai incercand sa-l aduc la realitate.

"Hm? Ce?" ii aud vocea insfarsit dupa atatea minute de tacere.

"Esti bine? Adica...ce vrei sa facem?"

Degeaba am sperat ca de data asta sa nu mai stea ca o stana de piatra si sa-mi raspunda, fiindca tot nu s-a miscat. In capul sau acum se da o batalie, iar el nu are habar ce e bine sa aleaga. Mereu ar trebui sa alegem ce este bine, dar tot timpul ce e rau te intarata si te face sa-ti doresti sa faci acel lucru. Iar Niall...ei bine, din cate stiu eu de cele mai multe ori a ales calea nedreapta, dar sunt apropae sigura ca de data asta va alege cu inima si nu cu capul.

Am tresarit cand l-am vazut miscandu-se, ca si cum nu ar fi facut-o de cateva zile iar acum si-a revenit. Si-a scos din buzunarul gecii cele doua bilete de avion care aveau sa ne deschida drumul inapoi spre Londra. S-a holbat pret de cateva secunde la ele, incrutandu-se de cateva ori, iar acum chiar nu mai inteleg ce este in capul sau. Si-a pus mana pe manerul unuia dintre bagaje, in cealalta tinand biletele. S-a uitat o data in jurul sau, dupa axandu-si privirea asupra mea. Inima a inceput sa-mi bata mai tare, abia asteptand sa-i auda raspunsul.

"Mergem acasa." spune. Am strans din ochi, ingitind nodul ce-mi statea in gat de atata timp. Deci asta a fost. S-a terminat. "Mergem acasa la parintii mei."

Mi-am ridicat privirea din pamant surprinsa, uitandu-ma cu ochii mari la el. Nu am mai asteptat si altceva ci i-am sarit direct in brate, zdrobindu-mi buzele de ale sale. Stiam ca va alege intelept, intr-un final.

"Sunt mandra de tine." zambesc, dandu-ma cativa centimetri inapoi pentru a putea sa-i privesc ochii.

"Ma bucur ca insfarsit cineva este." spune vesel, dar pot sa-i simt tristetea din glas.

"Mereu voi fi mandra de tine. Indiferent ce vei face sau ce vei alege in continuare. Voi fi mandra de tine si maine, si poimaine si anul viitor, o voi face si daca ne vom desparti. Pentru ca stiu ca meriti asta, meriti sa fi apreciat. Cu bune, cu rele, toti meritam sa fim apreciati de catre cineva."

Niall a inceput sa zambeasca, oferindu-mi inca un sarut dulce. "Te iubesc." imi sopteste in ureche.

"Si eu te iubesc." soptesc la randul meu.

*

Am coborat din taxi cand am ajuns in fata casei, un sentiment de deja vu acaparandu-ma. Este exact la fel, sper doar ca la final sa sfarsim cu totii la o masa, razand si bucurandu-ne de aceasta perioada de sarbatori, in loc sa fim dati afara. Eu am apasat micul buton al soneriei, dupa intorcandu-ma spre Niall privindu-l ingaduitor. Usa s-a deschis, un mic tipat de fericire auzindu-se, dupa, Maura sarind direct la gatul blondului. Maura a inceput sa-l sarute pe obraji, blondul opunandu-se cat de tare putea. Am inceput sa rad la vedere scenei din fata mea, reusind prin actiunile mele sa-i atrag atentia Maurei asupra mea.

"Stiam ca vei reusi." sopteste atunci cand se aproprie pentru a ma imbratisa.

"Nu a fost mare lucru." spun fericita.

Ne-a poftit in casa, noi supudandu-ne cerintei sale. Bobby, care statea pe canapeaua din sufragerie, s-a ridicat imediat la vederea noastra, apropriindu-se cu pasi sfiosi de noi.

"Buna.." spune el.

"Salut..." spune Niall.

Eu, alaturi de Maura ne-am dat la oparte, lasandu-i pe cei doi sa stea fata in fata.

"Imi pare rau." spun dintr-o data cei doi, facandu-ma sa chicotesc.

"Eu...vroiam sa-mi cer scuze fiindca te-am...sti tu, lovit." spune Niall trecandu-si mana prin par.

"Si mie imi pare rau pentru ca ti-am spus cuvintele alea dure..." spune Bobby.

Nici unul dintre ei nu a mai spus nimic, ci doar se uitau in jurul lor, probabil incercand sa-si dea seama ce er trebui sa faca in continuare. Maura s-a uitat la mine cu subanteles, eu intelegand imediat la ce se refera.

"Ce mai asteptati?" intreb eu. "Imbratisati-va!" completeaza Maura.

"Sa ne imbratisam?" rade Niall. "Barbatii nu se imbratiseaza."

"Corect. Ei dau mana." spune Bobby intinzandu-si mana spre fiul sau.

Niall i-a observat gestul, procedand la fel ca si tatal sau. Maura m-a luat de mana si m-a tras pana in bucatarie, cu scuza ca trebuie sa o ajut cu pregatirea pranzului. Nu am mai comentat ci am urmat-o, nu inainte sa mai trag o data cu ochiul la Niall si Bobby care acum discutau destul de deschis despre o echipa de fotbal.

Cand am intrat in bucatarie, Maura m-a tras intr-o imbratisare spunandu-mi de repetate ori 'multumesc'. Nu am putut sa nu ma bucur cand am vazut-o cat de fericita si extaziata este din cauza impacarii dintre Niall si tatal sau.

"Iti multumesc atat de mult, Faith. Iti sunt recunoscatoare pentru ce ai facut." spune, departandu-se de mine si dechizand un dulapior cu condimente.

"Cu placere, dar eu nu am facut mare lucru. Eu doar i-am dat initiativa sotului dumneavoastra, dar el a discutat cu Niall si datorita lui s-au impacat."

"Oh, nu fi prostuta." rade Maura. "Stim amandoua ca daca nu ai fi fost tu, Bobby nu ar fi discutat deloc cu Niall. Si tot o data, daca nu ai fi fost tu, Niall nu ar fi avut curajul sa se intoarca acasa. Deci iti multumesc, si o sa-ti raman datoare mereu."

*

Am pus si ultimul bagaj in masina tatalui lui Niall, acesta inchizand portbagajul cand totul era gata. Vacanta noastra in Mulligar este pe sfarsite, avionul nostru urmand sa decoleze in doua ore. Aceste doua zile petrecute cu parintii blondului au fost minunate. Amandoi, si Maura si Bobby sunt niste persoane minunate si niste parinti foarte buni. Nici Niall nu s-a lasat mai prejos, ba din potriva, s-a straduit foarte tare sa iasa totul cum trebuie si sa para cat de cat 'cuminte', ca sa spun asa. Imi pare rau ca trebuie sa plecam acum, dar cu siguranta am sa mai incerc sa-l conving pe Niall sa mai venim pe aici din cand in cand.

Am intrat in aeroport alaturi de Maura care imi povestea despre tarta ei cu zmeura. Ii placea foarte mult sa gateasca si sa vorbeasca despre asta, iar adevarul este ca se vede prin mancarea pe care o face. Niall si Bobby s-au dus sa duca bagajele la poarta pentru a fi verificate, eu si cu mama lui mergand spre un automat de cafea.

"Ma bucur ca am reusit sa va cunosc." ii spun sincer mamei lui Niall.

"Nu, scumpo. Eu ma bucur ca te-am cunoscut pe tine. Esti tot ce Niall nu este si deacea cred ca va potriviti, fiindca va completati unul pe altul."

M-am intors cu spatele la ea, culoara din obrajii mei prinzand contrast. Urasca cand cineva ma face sa rosesc, e asa stanjenitor pentru mine. Ne-am intors inapoi la baieti, bucurandu-ne impreuna de ultimele minute care ne-au mai ramas inainte sa plecam.

Dupa ce ne-am luat ramas bun de la Maura si de la Bobby, am intrat in avion, asezandu-ne la locurile noastre. M-am intors spre Niall care parea destul de trist.

"Nu fi trist, o sa mai venim in vizita." zambesc in speranta ca si el o va face.

"Nu sunt suparat fiindca plecam, sunt suparat ca ne intoarcem la Londra, unde totul este asa complicat." ofteaza.

Nu m-am gandit la asta pana acum, dar Niall are dreptate. Aici totul a mers cat de cat bine, a fost liniste si armonie, dar la Londra....la Londra haosul se va dezlantui din nou.

Mda...stiu ca capitolul asta este cam plictisitor si sec, dar chiar nu am stiut ce sa scriu. Si da, stiu ca am grabit actiunea dar am un motiv intemeiat ca sa fac asta. Vreau sa ajung inapoi la actiunea din Londra ca sa pot sa-mi aplic planul pentru urmatoarele capitole si pentru ca Monica 'sa-si duca la bun sfarsit planul'. muhaha. V-am facut curiosi? bineee. Nu stiu cand voi posta urmatorul capitol, probabil cand o sa am timp si sper ca cat mai repede. Kisses.

Pandy's out.