Love is dangerous //Book one and two

Memorie

Am oftat pentru a mia oara in ultimele 10 minute, uitandu-ma trist spre Faith. Imi displacea  sa o vad atat de slabita si fara viata. Ma uram pe mine pentru ca nu  pot sa o ajut cumva, sa ii inlatur durerea si sa o vad alaturi de mine din nou. Imi e dor de zambetul si bucuria pe care o emana in permanenta, imi e dor de viclenia cu care ma aborda, imi e dor de buzele sale care le completau pe ale mele...imi e dor de ea.

Aceste doua zile au fost un adevarat infern pentru mine. Ore in sir am stat in acest salon asteptand ca Faith sa se trezeasca si sa-mi demonstreze cat de puternica este, dar nu a facut-o. Starea sa de sanatate nu s-a agravat, nu s-a imbunatatit, doar a ramasa constanta. Doctorii veneau din ora in ora sa o verifice, dar tot ce spuneau era sa avem rabdare, urmata de un zambet compatimitor care nu ajuta cu nimic.

Eleanor, Louis, Maya si toti ceilalti au fost aproape tot timpul aici, insa eu am ramas cu Faith constant. Nu o pot parasi acum, nu cand are nevoie de sprijin. Abia daca am mers sa mananc sau sa i-au putin aer, si daca o faceam, stateam doar cateva minute. Nu pot sta departe de ea. Daca nu pot sa vorbesc  cu ea, macar pot sa stau cu ea, sa o sprijin.

Eleanor a intrat in salon, avand aceasi fata trista ca in ultimele doua zile.

"Niall...Monica....vrea sa vorbiti." ezita, si simt cum nervii ma macina pe dinauntru.

I-am facut semn din cap sa o lasa inauntru, El' placand imediat din salon. Mi-am trecut palmele peste fata incercand sa ascund starea mea extenuata si sa adopt o postura serioasa. Cu coada ochiului am observat cum Monica a intrat in salon, tocurile sale umpland linistea ce era prezenta constant. Nu i-am spus nimic, nici nu am privit-o, ci doar am stat aplecat cu privirea spre podea, asteptand sa aflu de ce a venit aici. Monica s-a apropiat de pat si a analizat-o pe Faith indeaproape, fata sa fiind incruntata.

"Nu se simte prea bine, huh?" ii aud vocea pitigaiata si deja simt cum vreau sa o arunc pe fereastra.

"Nu." murmur. "Si asa doar datorita tie si planului tau idiot." mi-am ridicat insfarsit privirea din podea, uitandu-ma incruntat la Monica.

"Haide...de cate ori trebuie sa-ti mai spun ca-mi pare rau?"

"Multe, avand in vedere ca nu ai facut-o deloc." M-am ridicat de pe scaun, trecand pe langa patul lui Faith si asezandu-ma in fata Monicai cu mainile incrucisate la piept. "Dar de ce sa-mi ceri scuze? Pentru ca e vina ta? Pentru ca ai bagat-o pe Faith in spital? Pentru ca era la un pas de moarte?"

"Nu am vrut sa fie asa." murmura, privirea fiindu-i atintita in jos.

"Normal ca nu ai vrut!" rad fortat. "Dar uite ca s-a intamplat, si din cauza geloziei tale si a celuilalt fraier, eu as putea sa o pierd. Dar tie ce-ti pasa, oricum ti-ar surade ideea ca Faith sa dispara, nu?"

"Niall, eu nu-" incepe, dar nu ma pot abtine si o intrerup.

"Tu ce Monica? Crezi ca daca vi acum, aici, si iti ceri scuze totul o sa revina la normal? Ei bine, no sa fie asa. Ma dezgusti, Monica. Mai tare decat a facut-o cineva vreodata."

Lacrimile au inceput sa i se scurga pe obraja o data cu rimelul, facand-o sa arate ca un monstru. Care este, defapt. I-am intors spatele, asezandu-ma pe pat si privind-o pe Faith cum sta linistita, afundta in gandurile sale care nu o lasa sa se trezeasca.

"Poti sa pleci." ii spun dur, Monica oftand si parasind camera cateva secunde mai tarziu.

Si uite asa am ramas din nou adancit in gandurile mele, incercand sa gasesc un coltisor fericit in care sa dispar pentru cateva secunde. Insa, relitatea mi-a dat din nou o palma peste fata, demostrandu-mi ca doar in filme exista finaluri fericite, si ca doar in filme omenii isi pot revenii miraculos. Insa  ori cat de dura ar fi realitatea, mereu va exista o farama de speranta, la fel ca in cazul meu. Creierul imi spune tot cei mai rau, imi creeaza scenarii triste, iar inima nu ma lasa sa o parasesc, deoarece dragostea inca persista. Si acum apare acea farama de speranta. O vad, slabita, singuratica, pierduta intre doua lumi, la un pas de moarte, dar imi dau seama ca daca ar fi vrut cu adevarat sa paraseasca lumea asta, sa ma paraseasca pe mine, ar fi plecat de mult, dar nu a facut-o. Speranta nu este ce spune doctorul, pentru mine, speranta este Faith. Cand ma gandesc la ea, chiar si dormind sau stand pur si simplu, imi dau seama ca nu o pot lasa pur si simplu si nici ea nu ar fi facut-o daca ar fi fost in locul meu.