Love is dangerous //Book one and two

Cutii

Deja este marti. Au trecut 4 zile de la nefericitul eveniment, dar parca totul se repeta si se repeta in mintea mea doar ca sa nu ma lase sa uit.

Sambata dimineata m-am trezit extrem de prost dispusa si incapatanata. Marie a incercat sa afle de ce stau singura in pat, plangand si folosind rezerve de servetele, dar am ajuns tipand una la cealalta si cu Marie trantind usa camerei si lasandu-ma singura. Poate ca asa trebuie sa fiu, sa ramam singura si inchisa pentru ca nimeni sa nu mai ajunga ceva important pentru mine. Poate ca merit toate astea, poate ca totul este cu un scop si anume acela de a ma trezi o data si o data la realitate.

Timp de cateva ore bune m-am holbat in telefon la numarul sau, vrand sa apas nenorocitul ala de buton verde o data dar nu am facut-o. Nu ma simteam in stare sa o fac, sa-i aud vocea sau sa vad macar ce face. Cine stie cu ce fata isi face de cap chiar in momentul asta, incerand sa uite de mine. Poate nici nu vrea sa mai auda de mine sau sa mai incerce sa facem ceva cu relatia noastra. Poate pentru el, totul s-a terminat deja.

A doua zi am reusit sa ma ridic din pat, dar numai ca sa merg sa beau un pahat cu apa. Sa simt apa acea scurgandu-se incet in stomacul meu gol imi provoca un discomfort extrem de mare, dar nu la fel de mare ca discomfostrul pe care il simteam in inima. Desi fizic eram okay, ma simteam slaba si goala pe diauntru. Eram ca un manechin din plastic, tot ce faceam era sa stau nemiscata intr-un loc si sa astept ca cineva sa-mi acopere trupul, sau in cazul meu, ranile.

In acea seara Marie si Eleanor m-au convins, sau mai bine spus m-au obligat, sa merg cu ele la o plimbare prin campus. Desi trebuia ca totul sa fie relaxant, sa ma bucur de aer si sa uit de tot si de toate, parca toate astea doar amplificau durerea si greata din corpul meu. Orice priveam imi aducea aminte de el sau de intalnirile noastre. Cerul, copacii pana si straziile pusti ale serii imi aduceau aminte de cate ceva legat de noi. Intr-un final, am ajuns fugind spre  camin, plangand si cu fetele in urma mea. Oricat au incercat sa ma bine-dispuna, nu au reusit, dar le sunt recunoscatoare pentru ajutorul pe care mi l-au acordat.

A treia zi...ei bine a treia zi a fost luni. La fel ca zilele anterioare nu aveam dispozitia necesara ca sa ma ocup de ceva, mai ales de scoala. Stiam ca imediat ce voi iesi afara din camin toate amintirile aveau sa-mi apara in minte, iar imaginea lui Niall sa-mi inunde fiecare particica din corp. Se arata o zi grea si intradevar asa a si fost.

Dimineata nu m-am obosit sa ma ocup de mine, si oricum, ce rost mai avea? Tot ce am reusit sa fac a fost sa trag pe mine o pereche de blugi si un tricou rosu sifonat. Parul imi era prins in cea mai nasoala coada posibila iar cu geanta pe umar si un mar in mana am parasit camera de camin. Deja incepeam sa ma simt nasol si ideea de a-mi petrece ziua in camera imi suna din ce in ce mai bine. Din nefericire pentru mine nici macar atat nu pot primi avand in vedere starea mea deplorabila, Eleanor tarandu-ma pana in sala de clasa si facandu-ma sa promit ca voi incerca sa imi revin. Trantindu-ma intr-o banca retrasa din spatele clasei, mi-am lasat geanta pe jos si am luat un caiet si un creion apucandu-ma sa desenez ce-mi trecea prin cap.

Desene triste, fete plangand sau imagini ciudate, cu asta mi-am ocupat timpul toata ziua. Nu am fost atenta la nici un profesor dar nici ei nu pareau sa ma observe. Cel mai probabil eram catalogata drept fata din spatele clasei care desena absenta intr-un caiet si care din cand in cand m-ai privea trista spre locul gol din apropierea ei. Loc care ar fi trebuit sa fie ocupat de el.

La finalul orelor am trecut pe la o cafenea pentru a-mi lua o cafea de care aveam atat de mare nevoie. Aveam cearcane sub ochii si aratam ca un zombie plictisit, dar acea cafea chiar m-a readus la viata. M-a facut sa ma simt mai bine.

Si ajungem insfarsit la marti. Care se intampla sa fie exact ziua de azi, o alta zi in care nu gasesc o semnificatie exacta si in care nu pot sa ma simt bine. Orele diminetii au trecut usor, scoala mai luandu-mi gandul de la baiatul blond si cu ochii stralucitori albastri care a disparut brusc din viata mea. La fel ca si ieri am fost fata tacuta din spatele clasei, insa azi totul a inceput sa prinda contur. Puteam vedea culori, nu doar o lume trista desenata in alb si negru. Si chiar daca uneori, cand nu ma vedea nimeni cateva lacrimi imi mai scapau pe obraji, totul avea sa fie spre bine. Aveam sa uit sau sa iert. Ciudat este ca o fapta uitata nu ti-o mai aduci aminte, Dar o fapta iertata te va bantui pana ce o uiti.

"Cum te mai simti?" ma intreaba Harry care mergea la pas cu mine spre camin.

Surprinzator a fost faptul ca ieri si astazi Harry a fost aproape mereu cu mine. Incerca sa ma inveseleasca si desi uneori il ignoram complet, se straduia sa ma ajute sa nu ma mai gandesc la Niall. Prezenta sa era una placuta, si chiar daca glumele sale erau cam seci, tot un tip amuzant era.

"Pentru a mia oara, sunt bine. Sti,daca ma intrebi din 5 in 5 minute nu ma voi simti altfel." ironizez.

"Ai dreptate, ai dreptate." rade.

Ne-am continuat drumul in liniste chiar daca puteam sa-l observ pe cret deschizandu-si gura dar apoi inchizand-o rapid. Vroia sa-mi spuna ceva dar nu o facea. La naiba cu toata lumea si cu secretele lor! Nu mai pot sa le suport.

"Domnisoara Smith?"

Un barbat de vreo 40 de ani mi se pune in cale si ma uit confuza la el. Purta un costum simplu, negru, iar pe cap avea o palarie de taximetrist sau ceva de genul. Doua cutii crem erau asezate in fata lui pe asfalt ceea ce ma facea si mai confuza.

"Faith Smith?" intreaba din nou.

"Da..eu sunt." spun nesigura.

"Oh, bun." zambeste si ridica ambele cutii de jos si inamandu-mi-le. "Mama dumneavoastra a trimis aceste cutii si a spus sa-"

"Mama?" il intrerup.

"Da. Cred ca e important ce este inauntru pentru ca mi-a zis sa am grija de ele." Dupa un mic zambet, barbatul pleaca, lasandu-ma intr-o ceata totala.

Harry care privise tacut toata scena se apropie insfarsit de mine si ridica incet capacul primei cutii. Un material negru, matasos si foarte frumos iesi la iveala, peste el fiind asezat un papion rosu si un buchetel mic de flori artificiale. Mi-am cascat ochii cand am realizat ce este, punand repede capacul cutiei la loc si departandu-ma putin de Harry.

"Te superi daca ne vedem mai tarziu? Trebuie sa ma ocup de ceva neaparat."

"Nu..e ok..cred." spune Harry si plec imediat de langa el.

*

Usa camerei mele de camin s-a trantit puternic de perete, eu intrand imediat in camera si lasand cutiile pe patul meu. Am inchis usa si am inceput sa ma plimb prin camera, fara vreun scop anume. Cu toata treaba cu Niall, am si uitat de prostia asta...am si uitat de nunta mamei.

"Hei, ce-i cu tine?" apare Marie de nicaieri, punandu-se in fata mea si privindu-ma atent.

I-am facut semn din cap spre cutiile asezate pe patul meu, aceasta privindu-ma nedumerita apoi apropiindu-se de cutii. A dat capacul uneia dintre ele jos, acesta lasand la iveala un material rosu, din matase, si o pereche de tocuri de aceasi culoare. Marie a ridicat cu grija rochia din cutie, buzele sale formand un 'O' perfect.

"E asa frumoasa!" murmura Marie in privinta rochiei.

"Mda...este." raspund mai putin entuziasmata.

Blonda a lasat rochia sa cada pe pat, apropiindu-se de cutia cealalta si ridicand capacul acesteia.

"Asta e un costum?" intreaba nedumerita.

"Da, este." ma apropii si eu de pat insfarsit, apucand rochia moale in ambele maini si ridicand-o la nivelul fetei mele. "Asta va fi rochia pe care o voi purta la nunta mamei."

"Si atunci asta...?" arata spre costum.

"Da." oftez. "Trebuia sa fie costumul lui Niall. Dar, avand in vedere ca ne-am despartit, nu va mai fi."

Am lasat rochia in cutie, luand cutia cealalta in care era costumul si aruncand-o pe jos. Marie a scos un chiuit cand cutia a facut contact cu podeaua, dar nu am asteptat sa vad ce spune fiind ca am fugit repede in baie.

Dupa ce mi-am dat cu apa pe fata si m-am linistit putin, am deschis usa baii, pasind incet prin camera pustie.

"Marie?"

Se pare ca blonda s-a evaporat imediat dupa caderea mea de nervi, dar a mai luat ceva cu ea. Cutia cu costumul nu mai era aruncata pe jos si nu o vedem niciunde prin camera. O foaie impaturita de hartie de pe jos mi-a atras atenti, eu ridicand-o si despaturind-o incet.

'Imi vei multumii penstru asta mai tarziu. -M.'

Imi pare rau ca am reusit sa postez abia acum capitolul asta. Nu am o scuza neaparat ca nu am scris in tot timpul asta, dar stiti voi, e vacanta.

Scuze din nou. XO