Un pas in fata este intotdeauna o inaintare... chiar daca este un pas de bebelus.
Trecuse deja ceva timp de cand aflasem ca Paco putea sa vorbeasca si o noutate era ca amandoi invatam mereu cuvinte noi si ne intreceam sa vedem ce stim mai nou.
Intr-o zi mami si tati m-au dus la plimbare prin parc. Vremea era frumoasa si soarele cald imi mangaia fata desi imi cam intra in ochi. Paco statea alaturi de mine in caruciorul meu cu carusel. Avea si umbreluta, dar tata mai uituc de fel uitase sa o deschida... nu il invinuiam oricum, pentru ca o privea atent pe mama cu un zambet plin de dragoste pe fata, asa ca intelegeam de ce nu prea era atent la mine... adica, era imposibil sa nu te uiti la o frumusete ca mamica mea. Si ca venind vorba de frumuseste, doi oameni tocmai treceau pe langa noi si s-au holbat la mama, motiv pentru care tata s-a uitat urat la ei si a spus un cuvant pentru care mama i-a dat un cot, spunandu-i sa nu vorbeasca urat de fata cu mine cand invat sa vorbesc. In fine... treaba a fost ca mami si tati tocmai treceau pe langa o rulota cu inghetata. Mami s-a dus sa imi ia o inghetata si l-a lasat pe tati sa aiba grija de mine. A facut ce i s-a cerut in stil de subaltern de armata in fata generalului. M-a luat din carucior si m-a pus in picioruse pe bancuta. Am avut o senzatie de stabilitate in acel moment. Tati mereu ma punea in picioruse si ma tinea se manute, iar eu faceam pasi mititei fara sa-i fac de fapt-macar incercam-, dar de aceasta data era ceva diferit. Era un sentiment nou pentru mine, si ca un bebe curios ce eram, mi-am zis sa il incerc. Am rasuflat cu putere dupa care am incercat sa imi las greutatea pe picioruse. Am cazut -ce vreti? Eram incepator!-, dar tata m-a ridicat din nou. Am mai incercat odata si inca odata si inca de cateva ori ca sa imi dau seama cum statea treaba. Cand mi-am dat seama, inca ma tineam de degetele lui tati. Mami tocmai venea spre noi, privindu-ne cu dragoste. In acel moment am dat drumul mainilor ce-mi serveau ca ajutor si am facut un pas nesigur, asa ca m-am agatat de spatarul bancii. Mami a facut ochii cat mingiutele, dar eu am incercat din nou sub privirea socata a mamei, si de asta data am facut doi pasi. Ce-i drept, era cam complicata treaba, dar nu m-am lasat. Chestiunea era, nu ca ma incuraja tati, ci faptul ca il zarisem pe Paco miscandu-se si rezemandu-se de bara de la caruciorul meu. Ursuletul meu tocmai facuse primii pasi. Eram atat de fericit si de entuziasmat, incat uitasem de tati sau de mami care ma priveau impietriti. Mda... tocmai facusem si eu primii pasi, si nu a fost prea usor, daca ma intrebati. Oricum, cand tati m-a vazut a strigat de fericire, iar mami a scapat inghetatele pe jos, ingrozita si in culmea extazului in acelasi timp. Era o minune. Si toti eram fericiti.
In urmatoarea zi acasa la mine era o petrecere gigant, cu prea multa lume pentru gustul meu. O doamna chiar a incercat sa ma ia in brate, dar am tipat si am muscat-o de mana ca sa ma lase in pace. In fine, restul zilei s-a desfasurat intr-o maniera normala, ma rog... cat de normala poate fi o zi in care incepi sa mergi prin patut cu ursuletul tau de mana.
YOU ARE READING
My bear has a soul
HumorO poveste simplă dar complicată, amuzantă dar emoţionantă şi moralizatoare ce are ca primă temă adevarata prietenie dintre un ursuleţ de pluş şi stăpânul său. Povestea îl are în centrul atenţiei pe Andy, un nou născut care primeşte de la...
