My bear has a soul

He can speak

                           Armele au fost intotdeauna temute, dar nimeni nu stie de adevarata putere a cuvintelor care pot patrunde mai adanc decat armele si pot sa vindece mai bine decat medicina.

                 Era o zi ca toate celelalte... sau poate nu?

              Timpul trecuse repede, dar vesnicul meu orar era "dormi, trezeste-te, plangi, mananca, joaca-te, dormi". Eram atat de obisnuit cu acest program incat evenimentele speciale erau pentru mine ceva precum "Alice in tara minunilor", povestea pe care mami mi-o citea in aproape fiecare seara... era preferata mea.

                   Tocmai ma trezisem dupa cateva ore bune de somn. M-am intins cat eram de lung, lucru aiurea din moment ce eram bebe si eram de fapt mititel ca un catel, dar am zis sa testez spusele mamei si ale lui tati care in ultima vreme continuau sa spuna ca am crescut. Am privit tavanul alb imaginandu-mi lucruri pe care mi le-as fi dorit in acea zi, dar pe care nu le puteam avea pentru ca mama spunea ca sunt prea mic. Am ras cand caruselul de deasupra mea s-a miscat si melodia mea de leagan a inceput.

                  Imi ridicasem manutele vesel cand mami a intrat in camera mea radiind de fericire. S-a aplecat deasupra mea si mi-a zambit in felul acela special. Acela era zambetul dedicat mie. Din nou mi s-a parut ca vad o zana. Inca din ziua in care ii vazusem prima oara chipul mi s-a parut ca e cea mai frumoasa fiinta de pe pamant. Nu se schimbase cu absolut nimic si desi avea cearcane de la noptile nedormite din vina mea tot continua sa zambeasca, continua sa imi faca pe plac chiar daca era obositor sau stresant, dar niciodata nu arata ca era suparata sau obosita si continua sa zambeasca bland. Era eroina mea, iar tata, care avea atatea pe cap de asemenea, cu munca lui grea si obositoare, cu treburile casei, cu MINE care de atatea ori ii dadeam batai de cap, continua sa vina acasa zambind, aducand mereu vesti bune si coplesindu-ne pe mine si pe mami cu imbratisari si pupici si multa dragoste... Da, el era eroul meu!

                     Am inceput sa rad cand tata m-a pupat pe frunte si barba lui, cu care deja ma obisnuisem, m-a gadilat. Am intins mainile si am simtit ca pot sa o spun cand mami mi-a oferit din nou zambetul ei angelic si rasetul ei de clopotel, asa ca am spus-o... mai greu si cam incurcat, dar in final am spus "mama". Tati s-a uitat la mine socat in timp ce mama incerca sa respire normal si sa nu lesine de fericire. Tocmai spusesem primul meu cuvant, chiar daca imi luase ceva timp sa il spun. Si nu era singurul. Razand vesel am incercat din nou si de aceasta data am spus "tata". Acum era randul lui tati sa respire normal ca sa nu lesine si personal mi s-a parut ca a reactionat mai rau ca mama pentru ca a cazut pe canapea razand uimit. Nu mai reactionase asa decat cand ma nascusem si cand vazuse ca imi daduse primul dintisor.

                                 Mama m-a luat in brate si puteam sa jur ca simteam cum din ea razbateau raze de soare, si dragostea lua forme de norisori pufosi in jurul nostru. Era magnific si mama ma strivea de fericire leganandu-ma usor si razand cu glas de sirena. Tata s-a ridicat bulversat de pe canapea, inca razand de minunea care tocmai se petrecuse, a venit langa mine si mama si ne-a imbratisat dragastos. Eram fericit si micuta mea inimioara batea necontenit, dar lipsea ceva. Reusind sa imi misc capsorul spre patutul meu l-am vazut pe Paco privindu-ne trist, spunandu-mi ca se simtea dat la o parte si ca si-ar fi dorit sa participe la fericirea noastra. Am gemut dorind aer, iar cand in sfarsit m-au lasat sa respir am ingaimat ceva ce a sunat a cuvant. Repetandu-l din nou si din nou cu mainile indreptate spre ursulet am reusit sa spun numele lui. "Paco" a fost al 3-lea cuvant spus de mine in acea zi si cred ca mama si tata credeau ca doborasem probabil un record.

                   Mama mi l-a dat pe Paco si cand bratele mele s-au incolacit in jurul lui l-am auzit spunandu-mi usor numele. Nu mai incapea indoiala... Ursuletul meu putea sa vorbeasca, iar asta insemna ca trebuia sa incep sa vorbesc mai multe cuvinte. Doar nu era sa raman in urma ursuletului meu la capitolul "Vocabular".