Identitate dublă

Capitolul 7

- Ma-u sunat de la sediu, avem o misiune importantă. Trebuie să oprim câteva camioane și să confiscam armele ce se afla acolo. Am vrut sa te anunț că nu va mai fi nimeni acasă și poți să te gândești la o scuză plauzibilă.

- Ba nu voi avea timp, căci eu merg cu voi!

- Ba sigur că nu! Ești nebună? Nu vezi că ești rănită și rana a dat complicații? Ce vrei sa faci acolo? Sa îi sperii pe toți cu înfățișarea ta de pisica plouată?

- Nu ti-am cerut permisiunea, nu-ti uita locul Diego. Am spus că merg și gata. Sunt un șofer bun și pot trage cu arma bine, deci pot fi de mare folos vouă! Vreau și eu să fac ceva nu doar sa stau acasă și să privesc cum prietenii mei își riscă viețile!

- Bine. Vei merge cu mine în mașină, te aștept jos în 15 minute, e bine?

- Este minunat!

Mă dau jos din pat și merg spre dulap să mă îmbrac cu ceva comod, apoi am coborât jos unde erau adunați toți.

- Amara, doamne, de ce ai coborât? Vad fața terifiată a lui Roxy.

-Merg cu voi, spun simplu.

-Esti nebuna? Aud deodată cinci voci la unison. Ce doamne e cu toată lumea zi de vorbesc în același timp ?

-Frumoasa sincronizare, dar nu, nu mă veți putea convinge sa stau acasă!

- Nu încercati, este în zadar, zice Diego apărând din bucătărie cu o sticla de apa. Sa mergem spre mașini, trebuie să punem totul la punct până diseară.

Și cu asta am pornit spre mașini spre locul unde i-am cunoscut pe ei, prietenii mei. Chiar daca nu prietenia noastră nu este ca la ceilalți adolescenți, simt că ei nu mă vor lăsa niciodată în clipele grele. Am ajuns să mă înțeleg atât de bine cu băieții, iar de Roxy nici nu mai zic nimic. Fata asta mi-a intrat pe sub piele rău. Pot cu inima deschisă să o numesc cea mai buna prietenă. Probabil vă întrebați ce este cu Elena? Ei bine, asta mă întreb și eu deja de două zile. Nu am mai vazut-o din acea seară de la club.

Diego conducea destul de repede și vedeam că este foarte încordat. Probabil își făcea griji din cauza a ceia ce urma să facem. Mă uit la el și am ocazia perfecta sa-l analizez. Are niste ochi atât de profunzi că mă trec fiorii de fiecare dată când îndrăznesc să îl înfrunt, iar culoarea, un albastru senin când este glumeț și un albastru întunecat când este enervat. Cobor cu privirea spre corpul său bine lucrat, scos în evidență de maioul alb, mulat perfect pe corpul lui de zeu.
Ce pot sa zic, un adevărat Andonis.

- Nu te mai holba atât, mă simt mai frumos decât sunt când te uiți așa la mine!

-So crezi tu, modestule! Nu m-as uita la tine, chiar de ai fi ultimul băiat de pe pamant.

Daca ar ști cât de atrăgător îl găsesc, probabil ar râde de mine toată viața lui.

- Deja ai facuto, păpușă. Recunoaște că mă găsești atrăgător. Uite eu recunosc că ești foarte sexy.

- As recunoaște daca as avea ce.

- Ești rea, îmi place.

Am vrut să-i dau replica, dar deja am ajuns la sediu și am coborât din mașină. M-am îndreptat spre băieți și am intrat în clădirea impunătoare și am mers spre sala principala unde erau calculatoarele. Andrew se așează imediat la ele și începe să tasteze cu viteza luminii. Noi ne așezăm la masă și Diego începe:

-Astă seara, în jurul orei 12, camionul va fi în centrul orașului, unde șoferul va opri la un restaurant pentru a manca. De aici incepe misiunea noastră.

- De unde știm noi că va opri acolo? întreb eu.

- Acest camion a fost urmărit mult timp și am observat că face asta mereu, deci ce trebuie voi să faceți, spune și de uita la mine și Roxy.

- Voi aveți misiunea de al reține cat mai mult timp posibil acolo, astfel încât noi să putem muta armele în mașinile noastre.

- Camionul merge singur sau are întăriri? Întreabă de acum Dave.

- Asta e și problema, nu știm. De obicei este singur, dar acum e vorba de o marfa pretioasa. Armele valorează circa o sută de miliarde de euro daca ajung pe piața, iar asta nu e puțin.

- Care-i planul în cazul asta? zice Zayn.

- Nu avem un plan...

- I-am localizat, striga Andrew. Camionul este însoțit de către altele două mașini.

- Înseamnă că întradevar este ceva prețios și nu cred că e vorba doar despre arme, sigur mai este ceva daca e păzit atât de bine.

- Da, așa este concluzionează Andrew.

- Mă ocup eu de mașini, iar Roxy de șoferul camionului.

- Ce ai de gând să faci? Întreabă curios Diego.

- Nimic deosebit, doar un simplu accident. Plus voi implica și poliția și asta îi va retine și voi veți avea timp sa faceți totul. Ce ziceți?

- Nu e bine. Ai putea sa te rănești mai mult decât ai facut-o deja și nu este bine.

- Diego, nu este nimic periculos aici, înțelege!

- Nu. Am spus nu. Trebuie să fie altceva.

- Nu avem timp pentru altceva, ei sunt foarte aproape, ar fi timpul sa plecați, ne întrerupe Andrew.

Ne uitam spre Diego și așteptăm un răspuns. Chiar daca teoretic eu sunt șefa, el mereu decide totul și nu am de gând să schimb ceva, căci îmi place cum își face munca și eu nu
vreau să mă implic chiar în toate.

- Bine, așa rămâne. Treceți pe la sala cu arme și apoi ne întâlnim în fața sediului, spune și pleacă.

Mă îndrept spre camera cu arme dar mă simt trasa într-o camera. Panica pune stăpânire pe mine, dar mă liniștesc când îi simt mirosul. E Diego, l-am recunoscut. Mă cuprinde pe la spate și îmi plasează săruturi pe gât și să fiu al naibii daca nu îmi place. Se joaca cu lobul urechii, apoi îmi șoptește:

- Sa ai grija dulceață, sa nu uiți că te aștept acasă nevătămată !

Îmi plasează un sărut de acum pe frunte, apoi pleacă la fel de încet cum a și apărut. Nu înțeleg nimic, oare am halucinații? Cred că mai bine rămâneam acasă. Îmi continui drumul și mă echipez cum se cuvine. Îmi iau o vesta antiglonț și o arma pe care o pun în spatele blugilor, apoi ies afară unde erau adunați toți.

- Fiți atenți, nimic nu trebuie să meargă prost. Avem nevoie de aceasta marfa că de aer, deci nu accept greșeli. Înțeles?
Toți dau din cap în semn de aprobare.

- Atunci sa mergem.

Când sa intru în mașină privirea lui pătrunzătoare s-a îndreptat spre mine și am văzut ceva în acei ochi ce mi-a demonstrat că ce sa întâmplat mai devreme nu a fost imaginația mea. Dar asta nu a durat mult, el a urcat și a pornit cu viteza. Am intrat și eu în mașină, am răsuflat adânc și am pornit.

- Sa înceapă distracția fraților!

Stiuuuuuu! Nu am postat de mult timp, dar am o scuza plauzibilă și anume școală. Da, ați citit bine, ea îmi ocupa mai tot timpul, deci eu nu sunt vinovată😀😀😀

Daca va plăcut capitolul va invit sa-mi lăsați o părere😀
Mersi anticipat😃
Vam pupat😘