Identitate dublă

Capitolul 14

DedicatMarianaCiubotaru

Hai mă ca nu cred! Defapt, asta sunt doar eu, ce mă miră pe mine? Ce mă fac acum? Sa stau să mă rog să nu moară clonul, sau să mă rog să murim ambele pentru ca idiotul de Ricardo să nu distrugă lumea cu virusul acela.

Ne-am retras fiecare în camera sa, pentru a putea să ne facem ordine în ganduri, dar de pare că Diego a început sasi facă ordine si in lucruri. Din camera lui se auzea un zgomot puternic. Auzeam cum da totul jos încercând probabil asa sasi calmeze nervii. De ceva vreme stam cu totii lângă cameră lui încercând să îl calmăm, dar nimic nu merge. Se presupune că eu ar fi trebui să stau si sa bocesc, nu el.

- Diego, ajunge. Nu tu de pare că exagerezi? Nu e ca si cum tu ai muri dacă clonul este distrus.

-Pleaca Amara, tu nu înțelegi nimic!

- Explica-mi sa înteleg si eu atunci! Nu poate fi mai rău ca faptul că nu sunt nimic altceva decât un experiment!

Văd că usa de deschide, dar el nu iese din camera.

- Asta pare a fi o invitatie, spune Andrew.

Când văd că ezit, adaugă:

- Doar pentru tine Amara, aveti multe de vorbit, de da cu părerea si Roxy.

Nu înteleg de ce mai stau in capul lui, e clar că nu mă suporta, de altfel sentimentul e reciproc. După ce mă sărutat ca si cum nu ar fi ultima dată, a strigat ca caut pupata-n in fund. Băiatul ăsta poate fi mai nebun, bipolar, frumos si sexi de atât? Îmi iau inima in dinti, mă pregătesc moral pentru ce urmează să vad si intru în camera.

- Si, cine este acum cel care caută pupat in fund? Te-ai saturat de mobila veche si vrei alta, iar alta metoda nu ai găsit pentru a o scoate afară?

Spuneam prostii, stiam asta, dar am preferat minciunile în locul adevărului. Sunt o lasă, nu neg, desi tata mereu zicea ca am sânge de luptător. Dar oare luptătorii simt frica? Ce fac ei când stau fata in fata cu probleme si trebuie să decidă, viata ta, sau viata celorlalti.

- Amara, nu am chef de tine nici acum, nici alta dată, eliberează camera te rog.

Asta a durut.

- De ce? De ce ce te comporti asa cu mine? Cu ce tiam gresit?

- De ce crezi ca e ceva ineregula cu tine? Poate pur si simplu nu esti genul meu.

- Minti. Am văzut dorinta din ochii tai mai devreme. Stiu ca mă placi, si eu o fac, dar ceva te retine. Ce?

- Amara, nu delira. Ce mă poate opri pe mine?

- Dominic. El te poate opri, nu-i asa? Ce i-ai promis?

A aplecat capul, deci am ghicit. Dar de ce i-ar face tatei o astfel de promisiune, când noi nici nu ne cunostea?

- Da! Ai ghicit! I-am promis lui Dominic ca o sa am grija de tine, ca de acum tu vei fi scopul existentei mele! După asa zisa moarte a lui Ricardo, totul a devenit mai usor. Scopul meu rămânea doar sa te tin departe de subsol.

- Ignorandu-ma nu mă protejezi!

- Ba da. Amara, jocul este si asa periculos, dacă mai implicam si sentimentele suntem pierduti.

Dezamăgire. Sigur nu e vorba de asta, pur si simplu nu mă place. Ar fi putut să o spună direct. Mă întorc usor spre usa. E timpul să plec, m-am retinita prea mult acolo unde nu sunt dorita. Cameră mea mă asteapta cu bratele deschise, iar patul meu este mai pregătit ca niciodată pentru o nouă ,,contopire" a noastră.