Identitate dublă

Capitolul 6

Nu înțeleg nimic. Deja de cinci minute stau cu ochii deschiși și privesc în jur, dar totul pare atât de straniu încât mi se face pielea de găină când privesc în jur. Îmi aduc aminte perfect ce mi sa întâmplat, dar nu am ideie cum am ajuns...Oriunde as fi în momentul acesta. Deodată îmi simt inima cum ratează o bătaie când prin minte îmi vin cele văzute la careu. Sa fi fost el oare? Sau imaginația îmi joaca feste? Dar dacă el m-a răpit și acum mă aflu în apartamentul lui, căci era cu siguranță un aprtament după patul moale în care mi se odihnește trupul meu obosit și fragil. Mă așteptam să mă trezesc într-un pat tare de spital cu picurători în mîini, dar nici de cum nu într-o camera spațioasă, aranjata cu gust și cu multa lumina. Probabil e greșit să gândești așa când cel mai probabil peste câteva minute te poți trezi cu un glonte în cap, dar ce sa faci, așa sunt eu.

Decid sa-mi încerc norocul și să mă ridic, poate reușesc să scap de unde nu oi fi eu și să mă întorc acasă. Cu părere de rău planul meu este dat peste cap de cel ce a intrat în camera cu o tava cu mâncare, care mirosea al dracului de bine!

- Stai pe loc, nu mișca!

A murit și ultima fărâmă de speranță când am auzit vocea aspra. Am rămas încremenită căci corpul meu refuza sa creada că va muri de tânăr.

Dar stai asa, eu fiind o mâncăcioasă nu am putut sa trec cu vederea tava cu mâncare din mâinile lui, iar mai apoi și zâmbetul de milioane pe care l-a întins pe fata sa nu demult atât de serioasă.

- Relaxează-te păpușă, nu-ți fac nimic. Eu doar am avut un pic grija de tine.

- Of, nici nu credeam că ai fi în stare de ceva, te-as doborî chiar eu la cât de puternic ești tu, cu siguranță nu ești în stare nici o musca so dobori, îi zic și îl privesc cu un aer de superioritate.

Dacă el doar a avut grija de mine, atunci rezultă că mă va da altcuiva și deci nu are voie sa-mi facă nimic și îmi pot varsă nervii pe el. Dar  ceva nu-mi da pace, fata lui. Mi se pare că l-am mai văzut undeva, dar unde?

- Of, nu te mai flata atât, știi bine că aș putea face multe cu tine! Sa-ti zic ceva?

Nu pot scoate un amarat de ,, Da" pe gura căci cuvintele lui m-au cam speriat. Eu și gura mea mare mereu creăm probleme! În fine, dau din cap nepăsătoare, parca voind să accentuez că nu prea îmi pasă de ce are de zis, dar în realitate stăteam mai încordată că naiba pe closet!

- Sincer sa-ti spun, nu credeam că ești atât de nerecunoscătoare! Ai fi putut sa-mi zici un amarat de mersi pentru că nu te-am lăsat să mori acolo sângerând ci te-am adus la mine acasă pentru a te ajuta!

Gura mea atingea podeaua! Iată de unde trăsăturile lui mi se păreau cunoscute! El e băiatul de care m-am ciocnit când fugeam de...El, sau mai bine spus fugeam de amintirile mele din acea seară... Am vrut sa zic ceva, dar el a continuat pe aceiași voce impasibilă.

- Și judecând după rana ta de pe abdomen, care la sigur este provocate de un glonț, am procedat corect! Asa te-am scăpat de dat niste declarații organelor de drept, nu-i așa?

- Auzi, nu te mai răsti așa la mine! Nu sunt eu vinovată că tu nu te-ai putut prezenta de la început! Și judecând după amabilitatea cu care m-ai tratat atunci, tu ai fi fost ultima persoana la care m-aș fi gândit că ar putea să mă salveze!

- Și după toate acestea eu mai sunt și vinovat? Ar fi trebuit să te lasă acolo să mori, ai avut noroc chior că am dat un jurământ sa ajut pe cei bolnavi, că de altfel rămâneai acolo să te îmbrățișezi cu podeaua până ieșeau toți din sală sa te vadă în toată splendoarea ta!
 
- Ok, m-ai salvat dar la ce bun tot spectacolul asta cu ,,Stai pe loc, nu mișca!"?  Ce ar fi trebuit sa cred? Normal că am reacționat așa impulsiv!