Identitate dublă

Capitolul 2

     Bi! Bip! sunt trezită din somnul meu dulce de alarma telefonului meu performant. După moartea părinților mei m-am ales cu o avere destul de mare și mafia lor pe capul meu, caci tatal meu, după cum am mai spus era un mafiot temut în New York, dar după moartea sa sediul a fost transferat în Los Angeles și asta este încă un motiv pentru care mă aflu aici. Cu câteva zile înainte de atac, tata mi-a dat o adresa și mi-a zis că doar în cazul în care ei sunt morți și eu am ajuns la destinație, adică în Los Angeles  voi putea folosio. Acolo este sediul lor, iar eu voi fi în siguranță. Mă uit la ceasul de pe perete și este 12:30,fac un dus rapid apoi mă îmbrac toată în negru în afară de maiou care este alb. Nelipsiții mei ochelari negri și sunt gata! Cobor jos, iar la recepție aceiaș femeie ,,politicoasa" care m-a întâmpinat aseara mă priveste superior, dar nu-i trag atenție și mă îndrept spre mașină. Destinația: Sediul

                                                                                          ***

Am ajuns în fața unei clădiri vechi, într-un cartier rău famat. Ce? Și unde este sediul? Deschid ușa cu atenție, iar în fața mea este un coridor lung și întunecat. Îmi iau inima în dinți, scot arma și o iau drept înainte. Nici bine nu apuc sa fac câțiva pasi, că de undeva de undeva de aud pași. Mă dau în spatele unui perete și ascult cu atenție pașii, iar când îi simt aproape ies și vreau sa-l lovesc, dar simt o durere în zona tâmplei, iar apoi ceață.

Mă trezesc, iar o durere îngrozitoare în zona capului mi-a duce aminte ce s-a întâmplat. Stați, ce s-a întâmplat? Știu că am vrut sa lovesc pe cineva, dar am simțit o durere și apoi ceață. Mă uit în jur și rămân uimită de priveliștea ce mi se arata. O sală împânzită de calculatoare performante care arată tot ceia ce mișcă în clădire, dar și din exterior. Și mai sunt... Sunt întreruptă din examinare de către o voce feminina din spatele meu. Vreau să mă ridic, dar încheieturile îmi sunt legate, perfect!

- S-a trezit și frumoasa noastră. Cum ai dormit?

- Mai bine nici că se putea, îi zic pe o voce indiferentă.

- Asculta aici, fii drăguță până vin ceilalți, nu mă enerva cu atitudinea ta de fata tupeista, caci am mai văzut că tine, dar tu că mine nu cred sa fi văzut, nu știu de ce sunt in stare!

- Sigur că nu am mai văzut ca tine, tu ești cea mai proastă, altele că tine nus. Ar fi bine să mă dezlegi asta i-al așa că un sfat!

- Târfă ce esti! Mă apucă de păr, acum stând deja în fața mea, și  puteam s-o văd mai bine. Era înaltă, părul negru la fel ca hainele. Singura proastă de aici ești tu!

- Cum sa nu! O văd departându-se de mine și cred că am scăpat, dar nu, ea revine cu o arma și o îndreaptă spre mine.

- Cred că nu vei mai avea norocul sa te întâlnești și cu prietenii mei. Spuneți rugăciunea papușo! îmi zice apoi râde caraghios. Nu, tata, buna siguranță mi-ai mai asigurat! Aud cum trage siguranța și este gata să tragă.

- Elena, nici să nu îndrăznești! strigă o voce de bărbat. Deschid și eu ochii, iar în fața mea stau un grup de adolescenți cam de vârsta mea. Unul singur îmi atrage atenția stătea inpunător în fața tuturor și o privea mustrător pe țicnita aia de Elena. Îmi pare cunoscut, dar unde l-am văzut?

- Te-am lăsat  singura doar pentru o ora cât am fost plecat la hotel și tu ce faci? Ești gata s-o ucizi fară a afla nici o informație de la ea!  Stai, stai a spus hotel, da mi-am amintit, el este tipul de aseară care m-a dat jos!

- Diego, fii serios. Chiar credeai că o voi ucide? Mă jucam și eu nițel cu ea.

- Nu, nu cred că te jucai! m-au saturat aștea doi cu cearta lor.

- Sunt și eu aici daca nu ați abservat asta! Dați-mi naibii drumul o dată! Acest Diego își întoarce privirea spre mine, iar când îmi întâlnește ochii, privirea lui de schimba din furioasă în foarte furioasă. Se pare că m-a recunoscut, dar nu arata asta! Hmm.. bun actor.

- Cine ești tu și ce cauți aici? mi se adresează serios. Stai că-ți arăt eu ție imbecilule!

-Scumpule, seara trecută în camera cu numărul 27 a hotelului Plazza  nu-ți spune nimic?
Flori, șampanie, declarații de dragoste ce frumos a fost! Povestesc eu abia abținându-mă sa nu râd.

Liniște. Elena se apropie de Diego și îl plesnește apoi fuge afara, cred. Adolescenți stau cu o fata parcă serioasă, dar nu mai au mult și se tăvălesc pe jos de râs.

- Ce? Cine ești, la naiba, și ce cauți aici?  Nu mă face să continui ceia ce a început Elena!
Ce sa fac sa-i spun sau sa-l mai enervez puțin? Uf! Mai bine îi spun caci îl lasă inima pe băiat și nu voi mai avea cu cine conduce afacerea!

- Numele Amara Castillo îți spune ceva? și cum m-am așteptat din nou acea liniște copleșitoare. Nu le înțeleg reacția. Mă priveau parcă aș fi reînviat din morți!

- Diego, ți-a păpat păsărică limba? Dă-mi drumul odată!

- Nu așa repede păpușă, vrei sa spui că tu ești fica lui Damian Castillo, așa ? De unde știu eu că nu mă minți ? acum  mai nou și vorbește?

- Ridica-mi maioul în sus!

- Pentru? mă enervează, atâtea întrebări inutile dă băiatul ăsta!

- Ridica mă maioul și nu da atâtea întrebări inutile! Ezită câteva minute, dar o fată din spate îi zise:

- Frate, nu-mi spune că ai rețineri că nu te cred! zice blonda și toți încep a râde.

- Ajunge! Strigă și toți tac instant. Se apropie de mine și îmi rupe maioul în două. Cum a îndrăznit?
Mulțumită? Și? Ce doreai sa dovedești prin asta.

- Ar fi bine să începi sa pregătești niste scuze, spun și feresc părul pentru a putea vedea tatuajul de pe umărul meu drept. Tatuajul era alcătuit din un șarpe încolăcit, iar in mijloc numele de familie. Exact acest tatuaj îl avea și tată și exact în același loc. De acest tatuaj știa doar mama, tată și echipa lui. Când mi l-am făcut aveam 15 ani, atunci tata mi-a zis că nimeni nu trebuie să știe de el, iar daca voi ajunge în Los Angeles să arăt tatuajul și totul va fi bine.

- Acum ce mai aveți de spus? Poate macar acum mă veți elibera și vom putea face cunoștință cum se cuvine! Nici o reacția. Acum! tip din toți plămânii și în sfârșit se ridica namila de Diego și mă dezleagă.
 
- Așa e mai bine! Le zic și zâmbesc satisfăcută de reacția lor. Dupa cum știți eu sunt Amara, voi?Diego, nu vrei să mii prezinți pe prietenii tai?
El iese din încăpere și de îndreaptă naiba știe unde. Ce-i cu ei?

- Ce-i cu el?

- Nu-i trage atenția, așa e el. Eu sunt Roxy, se prezintă fata blonda și mă ia într-o îmbrățișare puternică. O strâng și eu în brațele puternic pentru că de mult nu am avut parte și eu de una sinceră. El este Andrew, un adevărat geniu al calculatoarelor, dânsul este Dave, el este responsabil de tot armamentul din oficiu, iar el este Zayn, cel mai rapid după Diego. Ei se ocupa cu transportul făinii.Si cam așa, ăstea suntem toți cu bune și cu rele.

- De astăzi noi suntem un întreg, toți pentru unul și unul pentru toți. Cine are ceva de spus, spus acum ori niciodată!... Nimeni nu are nimic de obiectat, perfect!

-Bine ai venit, fica Fulgerului! Îmi ureaza toti! De astăzi ție îți aparține totul, zice Andrew.

- Greșești, de astăzi nouă ne aparțin toate astea, pentru că voi faceți parte din mine!