Chains [H.S.]

Capitolul 23

"Harry..." ramasesem intr-o liniste mormantala si pentru o secunda am putut sa aud cum pumnii lui se concordau incepand sa trosneasca pe interior. Il priveam compatimitoare, insa el nu privea. Stiam ca va exploda, daca nu a facut-o pana acum, acum singur o facea. Eram pregatita sa o faca. In schimb acesta a inspirat adanc facand zgomot, apoi si-a relaxat pumnii. Am vrut sa vorbesc, dar am inchis gura la loc cand am observat ac se incordeaza iar. 

"Nu, ok?" cuvintele lui au iesit mult prea repede ca sa le inteleg, am perceput doar raspunsul. 

"Nu ce?" mi-am muscat buza instantaneu, realizand ce greseala ingrozitoare am facut sa continui conversatia. Nu era atat de nervos pe cat ma asteptam sa fie. Se tinea bine sa nu izbucneasca. Cred ca pur si simplu nu voia sa ma sperie. 

"Nu, nu mi-am omorat familia, dar da, e vina mea ca nu mai sunt viata, asta e ceea ce vrei sa auzi?" de data asta a tipat spre final, aruncandu-si cuvintele printre dinti si facand ecou puternic cu casa veche. Ma infiora cand vocea lui suna atat de demonica. 

"Eu doar.."

"De unde stii despre ei?" am tacut instantaneu. Am lasat privirea in jos, nu stiam ce trebuia sa spun pentru al calma. "Eveline!"

"Eu.." adevarul, spune-i adevarul, dar adevarul il va infuria.  Vocile din capul meu se amestecau, trebuia sa mint? Poate totusi il puteam evita. Macar o parte din el. Asta am si facut. "Am gasit un biletel lipit pe dulapul meu."

"Si?!" nu voiam sa-l privesc. Stiam ca iar se intampla chestia aia ciudata a ochilor lui, cand i se schimba culoarea intr-un mod extrem de dubios si sobru. Piciorul drept mi-a inceput sa tremure, asa ca mi-am pus mana peste el, incercand sa-l opresc.

"Si eu doar am.."

"Tu ce?!" urletul lui m-a facut sa tresar, dandu-ma in spate. M-am lovit de masa din spatele meu, facand zgomot. L-am putut observa pe Harry cum isi pusese mainile la ceafa, incordandu-si spatele. "Chiar ai crezut ca mi-am putut macelarii familia?" nu mai tipa, incerca sa se calmeze. "Spune-mi! Asta scria?"

"Nu.." nu voiam sa-l supar. N-am vrut sa-l ranesc, acum realizez cat de mult l-a ranit ce l-am intrebat. 

"Atunci?" isi ridica iar tonul, rastindu-se. "Lumineaza-ma, ce scria pe biletel?" vocea lui era infioratoare, dar din nou stiu ce motiv, nu mai eram speriata de el, de partea asta a lui. "Vorbesc cu tine, Eveline."

" Ai de-a face cu un criminal in serie. " cuvintele mi-au iesit pe gura fara sa mi dau seama. Iar cuvintele lui s-au auzit mai clar si mai raspicat ca niciodata. 

"Trebuie sa pleci."

"Harry. Trebuie sa stiu, am nevoie sa..." voiam sa nege ca a facut asta, voiam sa o aud, voiam sa aud cuvintele alea iesind din gura lui.

"Tu nu trebuie sa stii nimic!" urla iar la mine. Nu puteam intelege cum intr-o secunda vocea sa era neutru si intr-un urla la mine cu cea mai mare ura. Oare el chiar ma ura pentru toate lucrurile in care mi bag nasul?

"Ce s-a intamplat cu ei?" mi-am permis sa intreb cat am putut de serios si ferm, dar evident ca am fost ignorata. 

"E timpul sa pleci, Ev'." Ce ai facut Eveline? Nu-mi pot explica. Stiam ca am sa regret ca intreb, stiam ca nu a facut-o, dar ceva din mine simtea nevoia sa auda asta.  Nu voiam sa plec. Inca nu am primit raspunsurile, insa nu am... 

"Vorbesc serios." receca gheata, asa era vocea lui acum, doar din vina mea. Aceasta parte din el sunt sigura ca poate distruge suflete, dar cealalta parte din el il impiedica sa ucida corpuri. "Acum!" apoi am iesit fara sa ma mai uit vreo secunda in urma mea.

In viata, nu cauta raspunsuri imposibile. Mai bine schimba intrebarile. Dar oare daca schimbi intrebarile ele nu duc la acelasi raspuns? Oare totii oamenii astia din jurul nostru determina majoritatea raspunsurilor la intrebari? Sa cresti fara parinti, fara frati, surori, fara o familie, genereaza o incapacitate de a te adapta in societate, iti restrange toate riscurile de a te indragosti, de a-ti face o familia a ta odata ce tu indepartezi oamenii de tine. Eu nu cred cu adevarat ca Harry este o persoana rea, nepasatoare, insensibila. Cred ca toate problemele sale se trag din lipsa lui de sustinere si atentie, lipsa lui de iubire materna provenita de la oamenii cei mai apropiati sufletului sau. Tocmai din cauza asta, eu cred ca el se incapataneaza sa lase oamenii inautru. Chiar cred ca el sufera, sufera enorm. Chiar cred ca-i pasa mult prea mult de ce cred oamenii despre el, chiar daca locuieste izolat. Probabil si de aceea nu vrea sa participe la majoritatea activitatilor scolare. Oricum ar fi in societate, el ar fi judecat. Arestarea lui, probabil a facut totul din ce in ce mai greu pentru el sa se adapteze, poate nici inainte nu se adapta usor. In ciuda faptului ca a fost gasit nevinovat, oamenii continua sa puna niste intrebari, nu? Cauta singuri propriile raspunsuri si nu sunt surprinsi cand le gasesc pe cele mai usoare si cele mai la indepama. Oricine a scris biletelul acela, cred ca se teme, cred ca se teme ca nu cumva cineva sa gaseasca raspunsurile pe care el nu a reusit sa le descopere.