Salveaza-mi sufletul

Capitolul 38

- Gata, calmați-vă. Sunt în regulă, nu mă mai tratați ca pe o handicapată.

- Violeta azi nu ai mâncat nimic.

- Remus te rog nu mă mai certa. Voi credeți că totul e așa de ușor? Că totul merge ca la carte?

- Vreau doar să fi bine.

- Nona, îmi faci te rog un ceai?

- Sigur scumpa mea, vin imediat.

După ce Nona a ieșit, am oftat adânc și am decis să îmi pun în aplicare prima chestiune.

- Vă rog să vă așezați, trebuie să vorbim. George sunt sigură că îți amintești ce am vorbit la delfinariu. Ca să înțelegi și tu Remus, e vorba de o cantină pentru sărmani. Vreau să o deschidem cât mai repede.

- Violeta...

- Nu mă întrerupe, te rog.

- Dimineață vreau să ai deja o locație pe care să o cumpărăm. Remus o să îl ajuți să găsească personal capabil și acreditat și o să rezolvi cât de repede poți cu autorizațiile de funcționare. Vreau totul gata într-o săptămână. M-am făcut înțeleasă?

- Da Violeta, dar...

- Dar? întreb ridicând o sprânceană.

- Nimic. Nu am mai vrut să spun nimic.

- În regulă atunci și sper că nici unul nu veți avea nimic de obiectat dacă mâine o să vreau să trec și pe la firmă să pun lucrurile în ordine.

- Totul e în regulă acolo, m-am ocupat personal de asta.

- Nu mă îndoiesc Remus, însă sunt câteva chestiuni pe care doar eu le pot rezolva.

- Și noi nu putem ști despre ce e vorba? întreabă George.

- Veți afla... la momentul potrivit.

- Te simți mai bine?

- Da, recunosc că m-am stresat puțin zilele astea dar măcar mi-am făcut ordine în gânduri.

Cei doi nu au mai spus nimic, doar s-au privit suspicios. Intrase și Nona dar parcă acum nu mai aveam chef de nici un ceai.

- Lasă-l te rog pe noptieră, o să-l beau imediat.

- Bine, scuzați-mă. Am ceva pe foc.

- Mulțumesc Nona, te iubesc, spun lăsând-o să mă sărute pe frunte. O să dorm puțin, sper să găsiți o locație cât mai bună și chiar azi. George, nu pierde timpul... e limitat, spun zâmbind ușor către ei.

- Violeta, sigur ești bine? Vorbești ciudat.

- Sunt foarte bine, vorbim mai târziu.

Au ieșit din cameră fără să mai spună nimic. Le-am observat privirile suspicioase, dar se pare că trebuie să mă impun cu tărie ca să fiu ascultată. Buun, problema nr. doi. Îmi trebuie un mic plan să ies din casă fără să fiu văzută sau urmărită de echipa de filaj, off, urăsc chestia asta.

Am închis ușa de la cameră cu cheia și m-am schimbat în ceva mai lejer că să mă ajute la escaladat gardulețul din spatele grădinii. Mi-am luat hanoracul negru pe mine și mi-am pus gluga pe cap. Telefonul și niște bani i-am îndesat în buzunarul de la blugi și am ieșit pe fereastră. M-am furișat ușor pe unde știam că nu bat camerele de supraveghere și mai greu a fost până am ajuns în spatele casei. Să sar gardul a fost mai ușor decât credeam și iată-mă în stradă fără nimeni în zonă. Am mai mers o străduță pe jos apoi am chemat un taxi.