Tradarea (Pauza)

Capitolul 18 Anelisse

Sunt cu Anelisse de vreo douăzeci de minute și brusc se aude o bătaie în ușă, iar eu bănuiesc că e Damon. Dar pe ușă intră un brunet cu ochi căprui, urmat de un blond cu ochii albaștri.
- Ryan! o aud pe Anelisse strigând și el se grăbește să ajungă la ea, așa că mă ridic repede și mă trag într-o parte. O îmbrățișează strâns, dar pot să observ pe chipul său durerea fizică pe care o simte din cauza rănii, dar pe care o ignoră. Ești bine? îl întreabă ea îngrijorată și se desprinde din îmbrățișare.
- Sunt bine micuţa mea, îi răspunde blând, o sărută pe frunte, apoi mă privește. Datorită ei, adaugă zâmbind.
- Așa se întâmplă când ajuţi, îi spune ea, iar el o privește o secundă, apoi se uită la mine nedumerit și îmi amintesc că nu știe ce i-am spus eu micuţei la prima mea vizită.
- Așa e, spun repede. Ryan m-a ajutat, iar eu eram datoare.
- Și totuși eu voi fi mereu îndatorat, spune el încet.
- De ce? întreabă Anelisse repede, curioasă, dar ușor încruntată.
- Are legătură cu surpriza, îi zic zâmbind. Și nu e așa, nu îmi datorezi nimic Ryan.
- Nu i-ai spus? întreabă el parcă surprins.
- Bineînţeles că nu! exclam. E datoria ta, adaug calmă și îi fac cu ochiul.
- Spune-mi surpriza! zice Anelisse încântată și curioasă. Râdem amândoi de bucuria și nerăbdarea ei, apoi mă întorc spre locul unde era Matt, dar nu mai e, probabil a ieșit fără să ne dăm seama.
- Îţi amintești când ti-am spus că ai nevoie de un transplant ca să te faci bine? zice el blând așezându-se lângă ea.
- Da, și îmi amintesc că ai zis că e foarte scump, răspunde ea brusc întristată. Și că un donator e greu de găsit.
- Donatorul s-a găsit, îi spune prinzînd-o de mâinile mici. Și datorită Alessiei, continuă și mă privește o secundă, operaţia va avea loc mâine dimineață.
- Poftim?! zice șocată, cu privirea blocată pe el. Dar bani... continuă, dar o întrerup.
- Nu mai trebuie să îţi faci griji pentru asta, îi spun apropiindu-mă. Mă ocup eu de tot, adaug când mă privește cu ochii ei mari, strălucitori din cauza lacrimilor care apar. Tot ce trebuie tu să faci este să fi liniștită și pregătită pentru operaţia de mâine, să lupţi să treci peste cu bine, închei mângâindu-o pe obrajii înlăcrimaţi deja.
- Mulțumesc din suflet! spune și mă îmbrățișează luându-mă prin surprindere, dar îi răspund la fel.
- Acum, zic desprinzându-mă din îmbrăţișare și îi șterg blând lacrimile, nu mai e voie să plângi. Eu trebuie să plec, să te las cu fratele tău și să te odihnești, continui, dar vreau să îmi promiţi că nu mai plângi, da?
- Promit, răspunde repede ștergând restul lacrimilor și zâmbește.
- Și mâine mă întorc înainte să intri în operaţie, îi spun și pare încântată de idee. Iar tu poţi să rămâi toată noaptea cu ea fără probleme, îi spun lui Ryan, dar să se odihnească.
- Mulțumesc, îmi spune el și mă îmbrățișează. Pentru tot, adaugă mai încet, iar eu rămân surprinsă, neștiind cum să reacţionez. Îmi dă drumul destul de repede și mă privește stânjenit.
- Cu drag, îi zic încet. O seară frumoasă, adaug zâmbind, îmi iau lucrurile și ies.
Pe coridorul spitalului Matt și Damon stau de povești, relaxaţi. Damon e cel care mă observă primul, iar polițistul îi urmărește privirea și zâmbește când mă vede.
- E o fetiţă minunată, îmi spune când ajung lângă ei, dar urmăritorul meu rămâne cu privirea rece. Faci un lucru frumos să o ajuţi.
- Da, sigur face un lucru bun să îl ajute pe cel care a răpit-o, spune brusc brunetul cu ochi albaștri. Nu o mai încuraja, adaugă.
- Damon, nu fi ţâfnos! îi zic repede. Și cum am mai spus, o fac pentru ea.
- Dacă era doar pentru ea, nu era neapărată nevoie să îl eliberezi! continuă el nervos.
- Damon, ajunge! spune Matt repede. Alessia are motivele ei să facă asta, iar datoria ta e să o protejezi de Evan Adams, nu de bietul băiat îngrijorat pentru sora lui bolnavă, încheie polițistul lăsându-l fără cuvinte pe urmăritorul meu.
- Îl ajut tocmai pentru că ea are nevoie de el! mă răstesc la el. Și atâta timp cât eu nu îl învinovăţesc, tu nu ai dreptul să o faci. Sau tu nu ai fi fost în stare de orice pentru sora ta?! spun cuvintele fără să îmi dau seama. Mă privește șocat, la fel și Matt, dar nu apucă să spună nimic căci trec pe lângă el și mă îndrept spre ieșire.
Îl simt în urma mea și încetinesc ca să mă ajungă înainte să ies afară. Când ajung lângă mașină îi scriu un mesaj lui Matt în care îmi cer scuze pentru felul cum am plecat și îi mulțumesc pentru tot. Damon deschide mașina și mă privește asteptând să urc, iar eu mă așez pe bancheta din spate fără să îi zic ceva, dar îi scriu rapid un mesaj: "Acasă". Urcă, se uită în telefon, apoi pornește spre casă fără să zică ceva.