Tradarea (Pauza)

Capitolul 14 Urmărită

Sper să va placă acest capitol. Cred că e cel mai lung pe care l-am scris vreodată( la momentul publicării:)))...) Lectură plăcută!

După două ore în care nu am reușit sa găsesc nici o soluție, decât să vorbesc cu tatăl meu, sunt întreruptă din căutări de telefonul care sună: Ayden.
- Alo, răspund prea încet. Ayden? zic mai tare.
- În cinci minute sunt la tine, îmi spune direct. Sper să fii gata de o plimbare.
- Dacă astepti încă vreo zece minute voi fi gata, zic zâmbind.
- Grăbește-te, zăpada e super, continuă înainte să închidă.
Zăpadă? Doar nu a nins decât putin când am venit. Mă ridic din pat, așez laptopul pe birou și privesc pe geam. Nu îmi vine să cred! Totul e alb, acoperit cu un strat gros de zăpadă și încă ninge, cu fulgi mari de nea. Mă îmbrac repede cu o pereche de blugi, o bluză mai groasă, iar în picioare îmi iau cizme negre cu blăniţă. Cobor în bucătărie unde mama pregătește cina, beau in pahar de apă și îi spun că ies cu Ayden.
- Doar să nu stai prea mult, nu ești în siguranță, îmi zice amintindu-mi de Evan care e încă liber și oricând poate să apară.
- Bine, vom avea grijă, îi zic in timp ce ies din bucătărie. Îmi iau repede o geacă pe mine și sunt gata pentru zăpadă.
Când pășesc în afara casei îl zăresc pe fratele meu în poartă așteptându-mă. Si el e îmbrăcat destul de gros cu blugi, ghete și o geacă groasă, care presupun ca ascunde o bluză pentru iarnă, iar spre deosebire de mine el poartă și o căciulă. Alerg spre el și simt fulgii de zăpadă care cad pe obraji, frigul care mă cuprinde, iar când ajung lângă el îl las sa mă cuprindă într-o îmbrătisare caldă.
- Doamne Alessia cât mă bucur că ești bine! îmi zice când îmi dă drumul. Încă nu îmi vine să cred ce s-a intamplat.
- Să crezi, îi zic dur, căci fratele tău a fost vinovat pentru tot.
- Știu, spune încet. Dar ești bine acum și totul a trecut, continuă senind ceea ce mă șochează căci știu că încă sunt în pericol.
- Ayden, îi zic privindu-l în ochii săi caprui, pericolul încă e prezent. Unul din cei care l-au ajutat pe Chase e încă liber si a promis să vină după mine.
- Poftim?! întreabă surprins. Chase nu mi-a zis nimic despre asta.
- Ai vorbit cu el? întreb deși era de așteptat acest lucru. Normal că nu ţi-a spus Ayden, continui fără să aștept un răspuns, nu după ce s-a întâmplat chiar înainte să fie prins.
- Ce nu mi-a zis, Alessia? întreabă îngrijorat. Spune-mi tu totul.
- Hai să ne plimbăm și îti povestesc, îi zic și pornesc spre un parc din apropiere.
Pe drum îi spun tot ce s-a întâmplat din ziua in care am fost răpită, visul pe care l-am avut ca o prezicere și cum am aflat cine era in spatele a tot. Comportamentul fiecăruia dintre băieti și că blondul cel rău a încercat să mă violeze, fapt care îl uimește. Ajungem în parc și continui să îi zic tot. Brusc realizez că s-a întunecat și am senzația că cineva ne urmărește. Să fie Evan?
- Nu pot să cred în ce te-a băgat Chase, îmi întrerupe Ayden gandurile. Îmi pare atât de rău că nu mi-am dat seama că ceva e în neregulă.
- Nu e vina ta, îi zic blând. Eu bănuiesc că a plănuit totul in zilele acelea când a dispărut. Eu care eram îngrijorată pentru el și el îmi plănuia răpirea.
- Alessia, cred că ar trebui să vorbești cu el, să îl întrebi de ce a facut toatea astea, zice Ayden serios. E fratele nostru până la urmă.
- E fratele tău, spun dur. Nu și al meu, nu pentru mine. Nici nu mă gandesc să vorbesc cu el, pentru că nu există nici o explicatie, nici o scuză pentru ce a făcut! continui ușor nervoasă. Ţi-a zis ceva ţie?
- Da, răspunde scurt. Că vrea să te vadă, să îti explice.
- Ei bine, nu se va întâmpla! îi zic pe un ton prea ridicat. Poti să ii spui că nu mai există pentru mine, că nu mai vreau să îl văd niciodată! închei și plec înapoi spre casă fără să îl aștept pe fratele meu sau vreun răspuns din partea lui.
Merg câteva minute, apoi m-i se pare că aud pași în spatele meu. Mă uit înapoi cu speranța că Ayden m-a ajuns din urmă, dar nu e nimic, decât întuneric. Sunt singură, nu e absolut nimeni pe stradă. Mă uit la ceas, e 19:30 și știu că trebuie să ajung repede acasă așa că pornesc din nou, mai grăbită. Dar aud pașii iar, de data asta tot mai aproape. Iau telefonul și îl sun pe Ayden care răspunde la al doilea sunet de apel.
- Unde ai fugit așa? mă întreabă îngrijorat.
- Scuze, zic repede în timp ce mă opresc lângă un stâlp cu bec și mă tot uit de jur împrejur. Am luat-o pe același drum pe care am venit. Te rog, vin-o spre mine, cred că sunt urmărită, spun speriată. Îi aud respirația cum se accelerează și bănuiesc că deja a pornit.
- Crezi că e el? întreabă nesigur și știu că se referă la Evan. Și e exact ce cred.
- Cine altcineva?! Grăbește-te!
- Sunt la colţ la cofetărie, zice și îmi dau seama că încă e destul de departe. Vin repede, continuă încercând să mă liniștească.
- Nu închide, zic repede deși nu dădea impresia că ar vrea asta.
Apoi aud un sunet într-un tufiș în dreapta mea, la mai putin de cinci pași de mine. O mașină trece pe drum prea repede, mă sperie și mă face să mă întorc în acea directie. Când mă întorc spre tufiș îl văd cum mă privește cu un zâmbet malițios pe chip. E la doi pași de mine și din cauza sperieturii scap telefonul din mână.
- Bună, frumoaso, zice cercetandu-ma din cap până in picioare. Ti-a fost dor de mine? întreabă în timp ce se apropie, dar eu mă îndepărtez.
- Nu! mă răstesc. Nu te apropia, politia e deja pe drum, îi spun încercând să îl intimidez, dar nu prea pare că reușesc. Râde! Nenorocitul!
- Nu prea cred, nimeni nu te mai salvează acum! continuă privindu-mă în ochi.
Sunt blocată și nu știu ce să fac, încotro să o iau. Îmi e frică și să îmi mut privirea de pe el, măcar să văd ce s-a ales de telefonul meu, poate Ayden aude tot și va ajunge. Dar era prea departe așa că trebuie să fac o mișcare. Curaj Alessia! Îmi spun ca o mantra și mă uit rapid după telefon. E la picioarele lui, in zăpadă. Observă unde mă uit și se apleacă să îl ridice așa că profit de moment și caut în apropiere un obiect, ceva să îl lovesc, să mă apăr. O piatră destul de mare la doi pași în dreapta mea.
- Asta căutai? îl aud și îmi întorc repede privirea. Ei bine nu vei mai avea nevoie de el acum, spune și îl aruncă în drum.
Când el aruncă eu mă grăbesc să iau piatra de jos, dar pe când îmi ridic privirea e deja lângă mine, îmi prinde încheietura mâinii și mă strânge atât de tare că o scap.
- Ti-am zis că nu mai scapi! îmi zice dur. Acum vei fi a mea! continuă și mă cuprinde cu ambele mâini ca într-o îmbrătisare.
Îmi amintesc rapid ultimele faze cu el dinainte să apară Chase și Ryan, încep să tremur, apoi, când observ intenția lui de a mă săruta, dintr-un impuls îl lovesc cu genunchiul între picioare.
- Nenorocito! îl aud spunând sacadat când mă eliberează brusc aplecându-se. Profit și o iau la fugă în directia de unde ar trebui să vină Ayden și mă întreb de ce nu a ajuns. Dar nu apuc să ajung prea departe că e în spatele meu și simt cum mă apucă de mâna dreaptă si mă întoarce spre el. Brusc mă loveste cu dosul palmei peste obrazul drept, iar din cauza șocului îmi pierd echilibrul și cad. În încercarea de a-mi atenua căderea mă las pe mâna stânga moment în care simt o durere ascutită la încheietură. Până să îmi revin e peste mine, îmi prinde ambele mâini și le ridică deasupra capului.
- O să plătești pentru lovitura aia, îmi spune printre dinti și începe să mă sărute pe obraji, pe gât, îmi desface geaca și își strecoară o mână pe sub bluză.
Încerc să mă opun, mă zbat sub strânsoarea lui, dar e cu mult mai puternic decât mine, iar faptul că mă strânge de încheietura lovită nu ajută.
- Lasă-mă in pace! strig disperată. Ajutoor! dar nimeni nu mă aude.
- Taci și fii fetită cuminte! se răstește încruntat continuând să ma sărute pe unde apucă.
- Nu!! Dă-mi drumul Evan! îi spun numele și se oprește, mă privește o clipă, apoi zâmbește.
- Ce frumos sună numele meu pe buzele tale, zice și mă lasă șocată.
- Idiotule! continui nervoasă, încercând să îmi eliberez mâna bună. Haide Ayden! Grăbește-te!
Cu greu reușesc și cum nu reactionează, întind mâna după o piatră nu la fel de mare ca cealaltă, dar suficient cât să ii provoc durere ca să scap. Prind piatra cât de bine pot și cu fortă îl lovesc în cap. Instantaneu urlă de durere și cade lângă mine. Mă ridic și vreau să fug, dar mă prinde de picior, mă împiedic, alunec și cad iar pe mâna lovită deja. Mă zbat și dau din picioare până mă eliberează.
- Nemernico! îl aud strigând în timp ce mă îndepărtez târându-mă prin zăpadă. Mă uit înapoi să văd dacă nu cumva vine după mine, dar e încă pe jos, se ţine de cap. Apoi se aude o sirenă, probabil o mașină de politie. Îi văd spaima pe chip, se ridică cu greu și mă privește urât.
- Mă voi întoarce! Nu mă las până nu te distrug! îmi zice plin de ură și apoi fuge.
- Alessia! ii aud vocea lui Ayden undeva aproape.
Mă las pe spate până ajunge lângă mine. Începe iar să ningă cu fulgi mici, iar eu doar stau, respir ușurată că am scăpat și privesc cerul.
- Ești bine? mă întreabă îngrijorat când e în dreptul meu. Nu ar fi trebuit să te las singură, zice și întinde mâna. Poti să te ridici?
- Nu prea vreau, răspund încet. Și nu tu ești de vină, îl liniștesc, eu am fugit. Sunt bine, îi zic deși durerea de la încheietură e tot mai ascutită. Aud o mașină oprind în apropiere.
- Nu te ridica, ambulanța e aici, spune fratele meu și se îndepărtează puțin, iar eu îl urmăresc cu privirea. Apoi se întoarce cu încă doi oameni, dar totul e în ceaţă și mă simt ameţită. Oamenii ajung lângă mine și mă întreabă ceva, dar nu îi mai înţeleg, nu mai văd, alunec în inconștienţã.