Tradarea (Pauza)

Capitolul 8 Apelul de urgență

Incercand sa indepartez miile de intrebari care ma chinuie, incep sa ma gandesc ce fac mama si tata. Oare incearca sa gaseasca o solutie sa ma gaseasca fara sa fie nevoie de bani? Probabil ca da, pentru ca nu stiu de unde ar putea tata face rost de atatia bani in asa scurt timp. Imi e dor de ei si sper sa ii revad curand... Sper sa am sansa sa ii revad...

Trebuie sa scap de aici. sa gasesc o modalitate de a scapa de acesti nemernici cat mai repede. Inca aud pasi si soapte in incaperea alaturata, dar nu reusesc sa descifrez ce vorbesc. Dupa un timp aud o masina pornind, ceea ce inseamna ca cel putin unul dintre rapitori a plecat. Sper doar sa nu fi ramas cu blondul ticalos, care parea ca vrea razbunare pentru ca l-am vazut. In urmatoarele secunde s-a auzit inca o masina pornind si incerc sa imi dau seama daca am ramas cumva singura. Sa fie chiar atat de idioti?

- Aloo! Cineva e acolo? Imi e sete, incep sa strig doar ca sa verific daca voi primi vreun raspuns. Dar nu se aude nici un sunet.

Imi fac curaj si ma ridic de pe pat si ma indrept spre usa. Cand ajung, cu teama, incerc sa apas pe clanta. Te rog, te rog, fi deschisa! Incet, cu grija, fara sa fac multa galagie. Usa se deschide! Nu imi vine sa cred. Oare ce s-a intamplat de au uitat sa inchide usa? Acum sa vad daca am noroc sa fi uitat si cealalta usa deschisa. Ajung langa aceasta si nerabdatoare, apas pe clanta. Nimic. E inchisa! Deci nu am chiar atata noroc sa scap de aici asa usor. Ma uit in aceasta camera in cautare a ceva util, un telefon, ceva care sa ma ajute. Cine stie cat timp mai am pana se intorc rapitorii. Camera aceasta e putin mai mobilata decat cealalta, adica are un pat si o canapea, o masa cu 4 scaune, un televizor mic si un frigider. Geamurile sunt acoperite doar cu niste pardele simple, albe, asa ca ma indrept spre unul dintre ele sa vad ce se afla afara. Tot ce vad sunt niste copaci destul de aproape, probabil o padure. La celalalt geam se vede tot o parte din padure si in rest doar camp. Nici un drum, nu se vede nici o cale de scapare. Dar oricum nu pot iesi afara, deci continui sa privesc in camera si spre norocul meu, imi vad geanta pe care o aveam cand m-au rapit. Ma indrept rapid spre aceasta, o deschid si imi caut disperata telefonul, sperand sa fie inauntru.

L-am gasit! In sfarsit putin nororc! Il pornesc. Bateria e aproape descarcata. Sper doar sa apuc sa dau un telefon. Un apel de urgenta. Mama! Prima pe care o gasesc e mama, apelez grabita si astept sa raspunda.

- Alessia! Tu esti scumpo? imi raspunde o voce indurerata.

- Mama! Da, eu sunt. Sunt bine, ii raspund usurata.

- Doamne, cat ma bucur sa te aud, ca esti bine. Unde esti? Ce se intampla?

- Mama, nu am mult timp. Nu stiu unde sunt doar ca in apropiere este o padure, dar nu vad nici un drum, nimic altceva. Cei care m-au rapit au plecat, nu stiu cum si de ce, m-au lasat singura, am reusit sa gasesc telefonul sa te sun. Mi-e frica, spun mai incet, iar in acel moment aud o masina apropiindu-se.

- Alessia, i-ai vazut? Stii cine sunt? Te vom salva cumva, imi spune mama speriata.

- Asculta-ma, ii spun serios stiind ca mai am putin timp. S-au intors. Nu mai pot vorbi. Dar mama...fac o pauza nestiind cum sa ii spun. O singura sansa aveti. Urmariti-l pe Chase. Vorbeste cu Ayden si urmariti-l pe Chase. E singura mea sansa! Te iubesc! ii spun si inchid grabita, fara sa o mai las sa zica ceva, deoarece masina s-a oprit. Inchid telefon si il arunc in geanta, apoi fug repede in camera, inchid usa cu grija si ma asez pe scaun respirand usurata ca am reusit. In mod ciudat, sper sa se intoarca Chase cat de repede, doar ca sa scap de aici!

Cam atat capitolul acesta! Lectura placuta! :*