Extaz anticipat

Capitolul 44 - Mapa neagră

Capitolul 44 - Mapa neagră

Isabella POV.

Tot drumul spre casă am plâns fără oprire.

Pe de-o parte, în sinea mea sunt fericită că am avut curajul să ţin piept, neinfluenţată de nimeni celei mai mari frici ale mele: ziua în care o să îmi iau la revedere de la Zachary Willson cu adevărat. Dar pe altă parte, tot corpul îmi tremură puternic la gândul că orice sentiment, oricât de mic ar fi fost din partea lui Zac pentru mine, a dispărut complet azi de dimineaţă...

Cu toată faţa udă leoarcă din cauza rimelului de culoare intensă, încerc să îmi şterg ochii roşii de la plâns, conştientă de faptul că toată lumea mă priveşte. Măresc pasul urmărită de gândurile negative, conştientă de faptul că atunci când o să ajung la şcoală o să am parte de interogatoriul faimos al Alexandrei.

Mă opresc în dreptul uşii înfrigurată, încercând să îmi controlez mâinile tremurânde care bagă cheia în uşă, o răsuceşte dintr-o mişcare şi deschid direct. Mă sprijin uşor de peretele de lângă uşă, mă descalţ de tenesi şi alerg în cea mai mare viteză spre baie.

Mă ridic pe vârfuri şi îmi privesc expresia în oglindă. Sunt palidă, cu buzele vinete şi umflate, iar rimelul se întinde până la oasele maxilarului. Încep să îmi spăl faţă cu apă rece, în timp ce şirul amintirilor de zilele astea se desfăşoară în minte şi un fior mă răvăşeşte. Mă ridic îndurerată din dreptul chiuvetei şi o explozie de lacrimi fierbinţi staţionează pe faţă mea. Îmi infing toate cele zece degete în gâtul roşu, unde venele albastre sunt mai vizibile ca niciodată.

Mă întorc spre oglindă şi reflexia din ea mă înfioară.

Niciodată nu mi-am văzut chipul atât de urât, atât de trist...

Fixez expresia minute în şir şi apoi plec capul, cu sprâncenele incruntate până la refuz, încercând să îmi şterg lacrimile usturătoare de pe obrajii supţi.

Doamne! De ce sufăr?

De ce simt acest gol care continuă să mă mănânce pe interior şi nu vreau să acţionez în niciun fel fiindcă, adevărul e că...nu mai e nimic de rezolvat...?

Încep să râd prosteşte şi încep să îmi plesnesc faţa uşor, apoi mai tare, mai tare până strâng palme în pumni furioşi şi mă sprijin cu mâinile de chiuvetă, privind fix în oglindă.

- Adună-te! Înfruntă! Totul s-a terminat...momentele frumoase, momentele urâte, momentele triste, momentele în care tot ce îţi doreai era ca dragostea ta neconsumată pentru Zac să fie completată cu a lui...Totul a dispărut pentru că tu ai vrut. Şi chiar dacă eşti cu o inimă frântă şi o minte aglomerată de gânduri, în adâncul tău, ştii că ai făcut alegerea corectă. Zac nu te-a iubit niciodată, în timp ce tu ţe-ai fi dat şi viaţa pentru el. Chiar dacă te-a făcut să crezi că toată joaca asta a fost o relaţie, nu a fost, nu a fost deloc. A fost decât ideea pe care Zac a reuşit să ţi-o fixeze în creier ca să ajungă cât mai repede între picioarele tale, fără prea mari eforturi. E momentul să te aduni şi să fi puternică, aşa cum ai fost mereu!

Mă ridic uşor, rămân dreaptă, îmi spăl faţa cu săpun, clătesc cu apă rece şi mă îndrept spre dulapul cu haine repetându-mi discursul curajos în minte, încercând să îmi iau gândul de la faptul că oficial nu o să îl mai văd niciodată pe Zac.

Iau o bluză albă, vaporoasă, o pereche de jeanşi albaştri deschişi, un lanţ lung, care se întinde până pe piept în combinaţie cu altul negru. Creonez ploapele ochilor şi rujez buzele cu un roşu închis, care îmi schimbă aspectul radical. Pieptăn părul uşor, îl prind în coc în mijlocul capului, mă parfumez puţin, iau geanta şi fug spre hol. Iau tenesi în picioare, încui uşa şi fug spre şcoală. Chiar dacă nu am ajuns la prima oră, am timp să ajung la următoarea.