Ordinul

Capitolul 3 - Nimic nu este adevarat.

     Eram pe o alee din marginea parcului. Priveam Dunarea cum curgea. Eram mai mult decat abatut. Ma gandeam la orice numai la intalnirea cu Leon nu. Ce se intampla cu mine? Ce era in capul meu, in inima mea? Eram mult prea tulburat dupa moartea tatei, sentimentele mele. Eram ravasit in totalitate. Imi tot spuneam trezeste-te Dante, deschide ochii si fii atent. Un pas gresit si as fi putut muri impuscat, strangulat, sau in orice alt mod dureros la care nici nu ma gandeam. Daca am fi fost descoperiti? Daca cei de sus ar fi aflat ca vorbim? Desi Ordinul fusese dezactivat cand eram un copil, Leon inca activa. Lucra pentru cei de sus. Cine erau cei de sus? De ce nu interveneau?

     In tot acest timp in care am fost mai mult decat neatent, o voce ma intreaba:

- Dante, tu esti?

     Aveam gluga pe cap si priveam asfaltul de sub picioarele mele. Nici sa plang nu aveam puterea. Imi dadeam palme imaginare si-mi urlam in minte: "Misca-te Dante, misca-te!!". La auzirea numelui meu am tresarit. Cu foarte mult calm m-am ridicat, si in timp ce imi lasam gluga pe spate, am raspuns:

- Da, Leon. Eu sunt.

- Trebuia sa ma asigur, mi-a spus el. De ce m-ai chemat? Sper sa fie important.

     Leon era un baiat cu un an mai mare ca mine, de vreo 180 cm inaltime. Avea parul de un negru ca taciunele si ochii caprui. Desi eram frati, intre noi nu prea era nici o asemanare. Nici la aspect, nici la caracter. Avea un calm care uneori ma calca de-a dreptul pe nervi, in timp ce eu eram extrem de impulsiv. El analiza o problema de 1001 de ori si o sucea pe toate fetele pe cand eu pur si simplu actionam, improvizam.

- Daca seful ar afla ca vorbesc cu tine, m-ar... a continuat el.

- Nu ti-ar face nimic, il tai eu brusc. Nu i-as permite.

- Inca esti slab frate.

- Leon, nu de-asta te-am chemat acum. Am nevoie de ceva. Arma care o au toti asasinii in dotare.

- Dante, stii ca este imposibil. De ce ai nevoie de asa ceva?

     Nu puteam sa-l mint. Intr-un fel sau altul tot ar fi aflat. Imi venea greu sa-i spun si parca ma torturam incercand sa-mi scot acele cuvinte din gura.

- Tata... Tata a fost ucis frate.

     In acel moment parca inima i-a stat in loc. Era socat? Era uimit? Fata lui nu imi exprima nimic decat ca inima i se oprise brusc, dar, ca dupa un soc electric si-a revenit intrebandu-ma furios.

- Cine Dante? Cine?

- Leon, cred ca trebuie sa te calmezi. Tata era intr-o misiune cand a fost asasinat. Era sub un fel de acoperire. Era "omul invizibil".

- Este... era cel mai bun in astfel de misiuni.

- Si totusi a fost asasinat. Nu stiu cine sau de ce, dar l-au lichidat.

- Dante, mi-a spus el cu lacrimi in ochi. Iti pot face rost de ceea ce vrei tu, desi...

- Desi ce?

- Desi mecanismul este foarte greu de procurat. Am nevoie de timp. Costum ai?

- De aici ma ocup eu. Curand ma voi apuca de antrenament. In scurt timp voi fi un asasin remarcabil.

     Imediat cand am spus "asasin remarcabil" mi-a venit in cap imaginea tatei. Aveam doua variante: stateam si muream murdarindu-i numele ori deveneam asasin in cel mai scurt timp si il razbunam. Iar prima varianta, nu era o optiune acceptabila.

- Dante, inainte sa pleci... , m-a oprit el. Il vom razbuna. Impreuna. Antreneaza-te caci ne astepata un drum lung. Si nu uita regula de baza frate: "Nimic nu este adevarat. Totul este permis."