A mea. Vol. II-III

Capitolul 29- Regrete

Lacrimile imi inundau ochii si simt pamantul cum imi fuge de sub picioare. Ce sa fac? Doamne, nu pot sa cred! Imi iau primele haine pe care le vad in dulap, ma imbrac si fug spre spital, nu, nu se poate sa moara, nici nu i-am zis ca vom mai avea un copil, ca vreau sa il iert, te rog, fii tare pentru Denom!!

Intru in spital si vad oameni care se uitau la mine ciudat, de ce oare? Aratam ca o nebuna de la spitalul noua. Aveam parul ciufulit si cearcane adanci, hainele erau ca sa fie, niste haine simple de casa. Caut cu privirea un doctor si vad un om grasut de varsta a doua, ma indrept mai mult fugind spre el si ma opresc in fata lui.

-Va pot ajuta cu ceva ? ma intreaba el.

-Da, sunt sotia lui Alexander Twist. spun eu speriata.

-Da, este in sala de operatie. Este intr-o stare foarte grava, doamna, acum avem nevoie de ingerul lui pazitor. spun el trist.

Raman nemiscata, ce sa fac? Cum sa moara? Cum sa raman fara el? Nu pot, nu pot fara el, mai bine il stiam cu alta decat la 2 metrii sub pamant. Ma pun pe un scaun si privesc in gol, nici lacrimile nu mai vor sa iasa, sunt in stare de soc.

Simt o mana pe umarul meu si ma intorc dand de ochii aia caprui care ma linistesc. Sar in bratele lui Aiden si dau frau liber lacrimilor.

-Totul o sa fie bine. spune el pupandu-ma pe crestetul capului.

-Nu Aiden. Sa fim seriosi, nu o sa fie bine, doctorul a zis ca doar o minune il va salva? Ce pot face? E ca si cum e mort. Cum sa ma duc acum la Denom? Cum sa ii zic? Sti? Tatal tau a murit si nu il vei mai vedea niciodata? Cum Aiden? Eu sunt insarcinata din nou cu el, cum sa ii spun copilului care se va naste ca tatal lui a murit inainte sa se nasca dintr-un accident? Cum Aiden? Cum sa mai traiesc fara el? spun eu plangand.

Aiden ofteaza si isi pune mainile in cap langa mine, era nervos, il simt.

-Si ce vrei sa faci Ane? Sa te duci dupa el? Sa iti plangi de mila toata viata? Vrei ca Denom sa isi vada si mama moarta? Sa il distrugi de tot? Vrei sa te vada cum suferi toata viata? Asta vrei? Gandeste-te la copilul tau, el va suferii cel mai mult, sti cat te iubeste Denom si cat il iubeste si pe Alex, va fii devastat, dar tu trebuie sa fii langa el si sa il sustii. Ane, fi tare pentru copiii tai. spune el privindu-ma.

-As da orice Aiden sa fiu tare, dar pur si simplu nu pot, mi se rupe sufletul, e sotul meu, prima mea iubire, nu pot trece peste. spun eu plangand.

-Inca nu a murit, hai sa speram la minuni. spune el si m ia in brate.

Dupa doua ore de stat pe un nenorocit de scaun, au venit si prietenii lui, lafel si familia lui si a mea. Aveam nevoie de sustinerea lor. Apare doctorul cu o fata neutra, nu puteam sa ii citesc pe chip.

-Alexander este in coma, nimeni nu stie cand se va trezi, operati a decurs cum trebuie, dar sunt sanse sa moara si sunt sanse sa triasca. Acum este totul in voia lui.

Las capul in jos si plang, ce pot face? Cu ce il pot ajuta?

-Il pot vedea? intreb eu cu speranta in glas.

-Doar dumneavoastra. spune el.

Nu mai astept si ma indrept spre salonul lu. Intru incet si il vad acolo. Era intins pe patul ala nenorocit cu firele alea pe langa el. Ma pun incet pe scaunul de langa patul lui si il iau de mana. Am simtit mii de fiori in corp, am zambit si l-am privit cum statea asa linistit. Era fara tricou. Ii priveam tatuajul de pe piept A.D, initiala mea si a lui Denom in dreptul inimii. La naiba, trebuia sa il iert, acum eram impreuna, ne iubeam, eram linistiti unul in bratele celuilalt, e numai vina mea, daca se va intampla ceva, Denom ma va uri.

Ii iau mana si o pun pe abdomenul meu.

-Simti? il intreb eu zambind cu lacrimi in ochi. El e copilasul tau. Cred ca este fetita, stiu ca Denom a vrut mereu o surioara, uite, i-am facut pe plac, dar sti ca numai tu o poti proteja, lafel si pe mine, nu putem fara tine, la naiba Alex, trezeste-te, te vreau inapoi, te iubesc prea mult sa te pierd, nu vreau sa divortam, nu vrea sa ne mai certam, vreau sa ne crestem copiii impreuna si sa murim amandoi, te rog, lupta pentru noi, tati...

----------------------------------