A mea. Vol. II-III

Capitolul 12 - terapie

- Ce ai simțit în momentul acela? mă întreabă psihologul.

-Vedeam în ceață. Nu puteam deduce bine fetele. Mă uitam în jur și vedeam mulți oameni care priveau, și pe el. Nu puteam sa reacționez, nu puteam sa fac nimic, eram neputincioasa. spun eu cu lacrimi în ochi.

-Nu te învinovății. Ai fost drogata, mulțumește-i lui Dumnezeu ca nu ai luat vre-o boala. O sa treci peste cu timpul. Ne vedem săptămâna viitoare. imi spune psihologul deschizandu-mi usa.

Ies pe holul îngust unde era Alex așezat pe scaun. Când mă vede se ridica și îmi zâmbește.

-Cum a fost? mă întreabă el.

-A fost ok...Spun eu zambindu-i inapoi.

Au trecut deja 2 luni de la acel incident, dar tot nu mi-am revenit, chiar dacă Alex e lângă mine mereu și nu m-a atins deloc, nici dragoste nu am făcut, nu știu cata răbdare poate avea cu mine. Cu toate ședințele de la psiholog, tot visez noaptea acea seara, am coșmaruri, la duș mă simt tot murdara, mă spăl pana mi se înroșește toată pielea.

-Ane, ce ai? îmi spune Alex.

-Nu am nimic, doar ca...

-Doar ca, ce?

-Nu îmi pot scoate din cap acele imagini, și știu ca iti fac viața mai grea, dar tu ești singurul lângă mine. Emy e în Santiago, Bry a plecat înapoi la Alyas, tata, Salomeea, Aiden, toți sunt acasă. Numai eu sunt rătăcită în Londra asta mare.

-Mă ai pe mine. spune el luându-ma în brate.

-Multumesc! spun eu cuibarindu-mă în brațele lui.

-Pentru?

-Pentru ca după atâtea tu tot mă iubești la fel de mult și ești lângă mine. Ești un om extraordinar, Alex. ii spun eu mangaindu-i fata.

Îmi zâmbește și pornește mașina. Da, chiar îl iubeam. Vreau o viață alături de el, vreau o familie. E omul perfect pentru mine. Vreau sa rămân o veșnicie lângă Alex.

În relația noastră am greșit amandoi, dar sunt în stare sa uit tot. Vreau sa îl am lângă mine pe barbatul care m-a învățat sa iubesc și sa apreciez orice gest mic venit din partea persoanei iubite.

-Ane! spune el punandu-mi mana pe picior.

-Da? sar eu speriata.

-Ai patit ceva?

-Nu, de ce intrebi?

-Te-am întrebat mai devreme dacă vrei sa mergem la un restaurant sa mâncăm ceva.

-Ăăă, nu prea îmi e foame. spun eu întorcănd înapoi capul spre geam.

-Ok..

Știam ca îl dezamăgeam fiindcă nu aveam grija de mine, dar nu pot sa uit ce mi s-a intamplat.

Deja Londra asta mă enervează. Vreau înapoi acasă. Nu as mai sta aici nici o secunda.

-Alex. spun eu privindu-l.

-Da?

-Vreau acasa. spun lăsând capul în jos simțind cum lacrimile îmi inunda ochii.

-Am ajuns. Unde crezi ca te duc? spune el oprind mașina în fata casei lui.

-Nu aici. Vreau acasa la noi. Nu mai suport orașul ăsta. spun eu plângând.

Îmi pune o mana pe față și mă mângâie. Îmi ia o șuviță de par și mi-o da după ureche zâmbindu-mi forțat.