A mea. Vol. II-III

Capitolul 13 - acasă ❤

P.O.V Alex

-Doamne, Alex, mulțumesc! spune ea sarindu-i în brate.

Mă simțeam cel mai împlinit barbat văzând-o pe ea fericita. Ea e motivul pentru care mă trezesc dimineața, ea e femeia pentru care trăiesc. Cat nu a fost lângă mine, m-am simțit gol pe dinăuntru, și când am auzit ce i-a făcut Filip, mi-am jurat ca nu scapă viu acel om. Îl omor fiindcă si-a bătut joc de singura ființă pe care o iubesc cu adevărat și pentru care as muta munții din loc sa o văd zambind.

Rămân în fata casei nemișcat zambind vazand-o pe ea bucurandu-se de vechea noastră casa. Era ca un copil mic care primise jucăria mult dorită. Alerga dintr-o camera în alta și zambea. În momentul ăsta, nu mai aveam nevoie de nimic.

-Alex, hai și tu! striga ea din capul scărilor.

Zâmbesc și mă îndrept spre ea. Mă ia de mana și mă trage în fosta noastră camera. Era neschimbată. În aceasta camera am mii de amintiri frumoase.

-E neschimbată. spune ea intrând în camera uitandu-se în fiecare colțișor.

-Camera noastră. spun eu zambind și o iau în brațe pe la spate. Cea în care ne-am iubit pentru prima dată.

Se întoarce cu fata la mine și îmi pune mâinile pe față. Mă privea atenta, îmi studia toate trăsăturile. Parcă mă manca din priviri.

Mă mângâia încet fără sa spună nimic. Îmi las capul într-o parte bucurandu-mă de atingerile ei.

-Ești așa frumos. spune ea zambind.

-Și tu ești la fel de frumoasa. îi spun eu punandu-mi o mana pe obrazul ei și mangaind-o.

-Îmi pare rau, Alex, nespus de rău. spune ea lăsând capul în jos.

Eram confuz. Deja parcă sângele clocotească în mine. Îmi era frica ca a făcut ceva. Adică, m-as aștepta la orice de la ea, a omorât o femeie fiindcă s-a dat la mine.

-De ce îți pare rau? o întreb eu confuz.

-Îmi pare rau ca nu te-am ascultat și te-am dezamagit. M-am băgat în niște anturaje rele și tu m-ai avertizat. Numai rele ți-am pus pe cap și tu mereu m-ai ajutat. Ești un om special Alex, și eu nu te merit. spune ea sincera.

Am rămas puțin timp nemișcat. Pierzându-ma în ochii ei superbi albaștrii și triști. Mă durea văzând-o trista.

-Nu mai spune asta. Mă meriți, eu pe tine te vreau pentru totdeauna. Tu ești femeia pe care o vreau pentru tot restul vieții. ii spun eu luându-o în brațe.

-Te iubesc, barbatul meu. spune ea sărutându-mi umărul.

Auzind aceste vorbe, inima mea a tresărit. Pe față mi-a apărut un zâmbet imens.

-Și eu te iubesc, viitoarea mea sotie.

Se desprinde din îmbrățișare și se uita la mine confuză.

-Sotie? spune ea mirată.

Ii iau mana pe care încă era inelul de la mine. Tot acest timp în care am fost despărțiți, ea a ținut inelul pe deget.

-Ai uitat de ce se afla acest inel pe deget? o întreb eu zambind.

Îmi sare în brațe punandu-si picioarele pe de o parte și alta a mea, eu punandu-mi mana pe fundul ei .

-Tu și eu egal familie fericită o veșnicie. spune ea sărutându-mă animalic.

-Greșit! spun eu desprizandu-mă din sarut. Tu, eu și copiii noștrii egal familie fericită. Pana la copii, va fi adolescenți fericiți. spun eu razand.