Made in South Korea ; Prințesa din turn

Capitolul 19

Vocea sa pe jumătate adormită a rămas relaxată, iar ochii lui erau gata să prindă orice expresie pe care puteam să o schițez. Totuși nu îmi dădeam seama ce îmi cere.

— Nu înțeleg. am răspuns bulversată în timp ce colțul gurii sale s-a ridicat.

— Pari că vrei să zici ceva sau să faci, dar nu îndrăznești. limba lui s-a strecurat rapid afară, umezindu-i buza de jos. Doar fă-o!

Nu era un ordin ca pana acum, ci o încurajare din partea sa. Ceva totul nespecific lui, ceva cu totul nou pentru mine. Amândoi am rămas tăcuți, el așteptând să fac ceva, iar eu să-mi fac curaj.

Nu îmi dădusem seama că probabil fața mea a vorbit fără ca eu să-mi mișc buzele.

Mi-am făcut curaj câteva secunde în mintea mea înainte să îndrăznesc să mă ridic astfel încât să îi privesc ochii mai îndeaproape. Pana și ochii săi scânteiau, încurajându-mă să continui misiunea în care mă aventurasem.

Prin mișcări stângace îmi așez buzele peste cele două pernițe ale sale. Îi frământ buzele, iar el doar își așează delicat mâinile pe talia mea, lăsându-mă ca de data asta eu să fiu cea care conduce.

Acesta nu era primul meu sărut, nu era primul nici cu el, dar faptul că eu am fost cea care și l-a dormit m-a făcut să mă simt emoționată. Niciodată nu mi-am dorit așa ceva de la el, iar acum probabil că se întreba ce m-a apucat la fel cum și eu o făceam.

Totul o luase razna în jurul meu.

Am oprit sărutul, iar Suga s-a întins după buzele mele, fiind nepregătit să se despartă atât de curând de ale sale. Nu fusese un sărut lung ca cele pe care mi le dă el. Rămăsese cu ochii deschisi și ațintiți asupra mea. Am împietrit complet, neștiind dacă am făcut ceva rău sau nu. Era liniște de prea mult timp, începeam să cred că ceva nu e bine.

Am înghițit în sec și mi-am plecat privirea imediat, realizând cât de stupid a fost ceea ce am făcut. Mă certam singură pentru că mi-am permis să fiu din nou slabă în prezența sa.

— Îmi pare rău. oftez și îmi plimb o mână prin păr. A fost doar o prostie, nici măcar n-am făcut asta bine. am încercat să glumesc ca să trec peste moment. Nu contează!

— Nu mai spune nimic. răspunde blând. A fost așa cum ai vrut tu, deci a fost perfect.

— Nu mai spune lucruri jenante.

Mi-a ciufulit parul și s-a apropiat de mine, însă a păstrat distanta necesara ca să-mi observe reacția. Aproape că începea să-mi ceară permisiunea să stea atât de aproape de mine.

Nu a zis nimic, ci doar a zâmbit către mine. A fost cel mai cald zâmbet pe care l-am văzut din partea sa.

— Pot să te întreb ceva? mi-am mușcat interiorul obrazului imediat după ce am vorbit.

— Și anume?

— Tu...adică comportamentul tău. încerc să reformulez întrebarea din capul meu, însă gura mea nu comunica bine cu creierul în momentul ăsta. De ce ești așa ?

— Așa cum? nu părea să aibă nici ce-a mai mică idee.

— Bipolar. spun repede. De ce ești așa bipolar?

— Cred că aici nu e vina mea. spune și se uită în sus, țintind tavanul cu degetul. Probabil e a Lui. degetul lui încă era ațintit spre tavan. Așa am venit pe lume și tot așa o să plec. spune și se reîntoarce cu privirea spre mine. Nu mă pot schimba.

— Sau poate că nu vrei. spun mai mult pentru mine.

— Cred că e și asta o variantă.