Partea 26: Agust D

107 11 0
                                    

Suga POV:

Am muncit  așa mult la acest album numit : AGUST D timp de  cinci ani și în sfârșit pe 15 august 2016 am lansat MV la acest mixtape și albumul.

În tot acest timp, am fost așa de stresat și nemulțumit de mine, stăteam nopți întregi treaz muncind într-una.

Stăteam numai în camera mea compunând și nici măcar nu observam cât de repede se făcea noapte.

Este adevărat că în comparație cu ceilalți , eu nu am un vis și sunt în căutarea unui vis ce sper să fie cel ce mă va face să fiu mândru de mine.

Cu părinții mei nu puteam vorbi  concret, ce am pe suflet și mă duceau la secție de psihiatrie și sincer am ajuns să mă urăsc, să ajung să nu mă recunosc pe mine.

Însă un lucru este sigur acel Min Yoongi din trecut este mort și de acum eu sunt altă persoană numit Agust D.

Pentru mine acest album reprezintă calea prin care spun exact ce am simțit și lămuresc cine sunt de acum.

Când sunt Agust D îmi pot exprima mai ușor gândurile și da este diferit de Suga din trecut pentru că când compuneam pentru BTS era dificil să scrii cu un asemenea stil.

Acest mixtape  reprezintă pentru mine calea prin a arăta cu adevărat ce cred căci înainte nu reușeam.

Am compus acest cântec încă din 2011 și dacă m-aș compara cu o culoare ar fi albul pentru că vreau sa fiu o persoană ce face totul perfect , ca idol și rapper.

În cântecul Cyphper pt 3 am spus că al doilea nume al meu este Aka. Agust D și sper ca de acum să fiu cunoscut mai bine de toți.

Criss a fost mereu alături de mine și m-a ajutat mult și a încercat să mă convingă că nu trebuie să mă urăsc pe mine și să nu îmi fie frică nici de viitor că până la urmă în funcție de ce aleg eu se formează viitorul.

Fata asta de care sunt îndrăgostit de atâta timp m-a făcut să înțeleg că trebuie sa fiu fericit să nu mă mai gândesc la trecut ce mă bântuie și că e mândră de mine că am avut acest curaj să spun tuturor povestea mea.

Ea este cea care mă înțelege foarte bine și totodată cea care mi-a deschis ochii în a vedea că nu sunt singurul ce suferă după dragostea părintească și că trebuie să fiu încrezător în visele mele ce pot deveni realitate.

M-am săturat de toți cei care îmi comentează muzica negativ și da așa e trebuie sa fiu mai puternic cum a spus și Criss căci până la urmă eu compun muzică și cânt nu doar pentru fani ci și pentru mine. 

Așa e , mai demult am menționat într-o emisiune că mixtapeul este o surpriză pentru fani dar dacă mă gândesc bine nu e doar o surpriză pentru ei ci și felul cum îmi spun toate gândurile despre lumea asta care nu știe altceva decât să te muște de fund și să te facă să intri într-o depresie lungă.

Muzica poate fi ușoară însă se poate transforma în ceva mai complicat și totodată este dificil să transformi ceva complicat în ceva ușor dar câteodată rămâi blocat într-un loc timp de 10, 20 de zile sau faci muzică exact ce ai în minte timp de 10 minute.

Realizez muzică timp de 11 ani și tot este dificil ca viața și am început să compun muzică de la 13 ani.

Această lungă perioadă în care o ocupam cu a compune muzică cumva m-a ajutat pe mine să mă organizez și să îmi dau seama ce persoană sunt, și cine sunt eu, a fost de fapt cea mai  mare îngrijorare.

Îmi dedic mult timp din viață cam jumate pentru a compune muzica și mereu am vrut să fiu cel mai bun pentru cineva.

M-am comparat mereu cu ceilalți și niciodată nu eram satisfăcut de prezent însă până și Criss face la fel și a încercat să mă facă să mă simt mai bine.

Stranger or lover?Where stories live. Discover now