Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 94

***

Când Arian a plecat din camera mea, m-am aruncat pe pat zâmbind până când nu am văzut figura lui Thomas apărând în fața mea, cu un zâmbet înfiorător pe chip.
-Bună dimineața- am spus privindu-l curioasă.
-Data viitoare când trebui să te culci cu Arian anunță-mă, așa îți las camera liberă și puneți un tricou- a răspuns Thomas, iar eu mi-am coborât privirea observând că eram încă în sutien.
Am zâmbit stânjenită apucând un tricou pe care l-am găsit pe jos să îmbrăcându-l, dându-mi seama ulterior că era a lui Thomas, dar am ignorat acest detaliu punându-mă în șezut lângă el.
-Mersi că l-ai calmat ieri- a spus Thomas după câteva minute de liniște, iar eu am dat din umeri zâmbindu-i liniștitor.
-Ești îndrăgostit de el, nu-i așa?- a întrebat la un moment dat cel mai bun prieten al meu capturându-mi atenția.
-Se obervă atât de mult?- am întrebat oftând și jucându-mă cu lenjeria care încă avea parfumul lui Arian.
-Să spunem că după ceea ce am văzut și auzit, pot spune că simțti ceva pentru Arian și pot spune și că el simte ceva pentru tine- a răspuns Thomas, iar eu am chicotit nervoasă scuturându-mi capul.
-Lui nu-i place de mine. În ultima perioadă ne-am îmbunătățim relația, dar el mă folosește drept jucărie personală, iar eu sunt prea slabă pentru a-l opri- am spus înfrântă, iar de data asta Thomas a fost cel care a râs.
-Tu nu ești slabă, Isabella... Ba chiar, ești persoana cea mai puternică pe care eu o cunosc. Îl cunosc pe Arian de mulți ani. E cel mai bun prieten al meu și nu l-am mai văzut așa de prins de o fată- a replicat el, iar eu am zâmbit trist.
-Sunt unele momente în care aș vrea să-i spun că simt ceva pentru el, dar știu că mi-ar râde în față. Știu că n-aș suporta o asemenea umilință- am recunoscut oftând.
-Știu că Arian poate părea acel tip de persoană căreia nu-i pasă deloc de sentimentele celorlalți, dar te pot asigura că nu-i așa- a spus Thomas, iar eu l-am privit pentru câteva clipe, neștiind ce să spun, și la urmă m-am apropiat îmbrățișându-l.
-Mersi Thommy- am șoptit încet, iar când el și-a înfășurat brațele pline de mușchi în jurul trupului meu, nu am putut face altceva decât să mă gândesc că găsisem un prieten minunat.
-Pot să-ți cer un alt sfat?- am întrebat rupând liniștea plăcută care se crease între noi și desprinzând îmbrățișarea.
-Sigur- a răspuns Thomas, iar eu am încuvințat aruncându-i o privire recunoscătoare.
-Directoarea m-a invitat la cină sâmbăta asta, dar eu nu știu dacă să accept invitul. Va fi și Denise, dar faptul că va fi și Arian mă îngrijorează-am povestit repede și la sfârșitul deiscursului am emis un oftat obosit.
-După mine ar trebui să te duci. E o bună ocazie pentru a-i cunoaște mai bine familia și pentru a o revedea pe Keily- a răspuns Thomas ridicându-se pentru a deschide dulapul.
-Cum faci să știi despre Keily?- am întrebat încruntându-mi fruntea, iar la acea întrebare Thomas  a început să râdă scuturându-și capul în mod amuzat.
-Mi-a spus Arian- a răspuns doar, iar eu am încuvințat în liniște gândindu-mă dacă ar fi fost într-adevăr cazul să accept invitul la acea cină. Faptul de a o revedea pe Keily și să-mi petrec puțin timp cu familia lui Arian îmi plăcea, dar faptul că ar fi fost prezent și băiatul cu ochi căprui mă va stânjeni. Nu pentru că nu m-aș simți în largul meu în prezența sa, dar doar pentru faptul că îmi era frică să nu greșesc ceva și mica relație care se crease în aceste ultime zile între noi putea fi distrusă într-o clipă.
-Bine, fie. Mă voi duce- am spus convintă cu voce tare, iar Thomas a început să exulte sărind prin toată camera și provocându-mi râsul.
-Peste zece minute mergem să luăm micul dejun. Mișcă-te să te pregătești- m-a avertizat Thomas ca apoi să dispar în baie. Am răbufnit dându-mi jos tricoul lui Thomas și îmbrăcându-mă cu un hanorac de-al meu ca apoi să-mi schimb pantalonii scurți cu niște blugi strâmți negri și rupți. M-am încălțat cu o pereche de Adidas megre și mi-am aranjat părul.
-Thomas, mișcă-te- am urlat apucând ghiozdanul și punându-mi-l pe umeri, în timp ce prietenul meu ieșea din baie și mă urma. Am ieșit îndreptâdu-ne spre cantină și când am ajuns la locurile noastre i-am salutat pe toți și i-am îndreptat un zâmbet lui Arian la care a răspuns.
-Deci, domnișoară Brown, ne puteți spune unde ați fost ieri?- a întrebat Denise întinzându-mi un pahar de suc pe care l-am acceptat cu plăcere.
-Doar m-am dus la Brighton cu fratele meu și cu prietenii mei- am răspuns luând o gură din băutură  și lăsând paharul pe masă.
-Te-ai distrat?- a întrebat Caleb cu un zâmbet dulce, iar eu drept răspuns am încuvințat începând să povestesc călătoria, lăsând de-o parte plimbarea nocturnă și conversația telefonică pe care o avusesem cu Thomas și Arian.
-Foarte bine. Data viitoare când hotărăști să te duci, invită-ne. Eu nu am probelme să te urmez- a spus Denise, iar eu am ridicat degetul mare terminându-mi micul dejun repede.
Când am terminat , ne-am ridicat îndreptându-ne spre vestiare pentru a ne pregăti de antrenamentele de fotbal.
Am ajuns, iar eu și Denise am intrat, dar ne-am blocat la ușă când am observat-o pe Jennifer supărată în timp ce urla.
-Tu- a urlat venind în direcția mea.
-E vina ta dacă Arian m-a părăsit. Tu l-a îndepărtat de mine pentru de asta vei plăti, Isabella. Jur că vei plăti și de data asta nu vei reuși să mă oprești- a urlat împingându-mă ușor.
-Atinge-mă din nou și te poți defini moartă- am mârâit. Ea s-a blocat ca apoi să răbufnească și să mă depășească, ieșind repede din vestiar.
-Să spunem că a făcut o scenă faină- am comentat, iar la acele cuvinte Denise a pufnit în râs.

2233 de cuvinte! Capitolul de azi!
Vă pupăm😘