***

Zilele au trecut repede și a sosit seara petrecerii de ziua de naștere a lui Arian.
În timpul săptămânii pregătirile pentru petrecere decurseseră foarte bine și dădusem maximul pentru a organiza petrecerea în cel mai bun mod posibil.
Directoarea se ocupase cu a-l ține pe Arian departe de internat astfel încât noi să putem invita toți elevii internatului, fără ca sărbătoritul să fie la curent cu situația.
Când Jennifer aflase se enervase la culme, dar pregătirile erau deja gata, iar ea nu putea face nimic.
În plus, directoarea făcuse câteva teste pentru a verifica dacă Keily era cu adevărat fiica sa, iar eu sărisem în sus de bucurie când ea mă anunțase că testele erau pozitive și că Arian își putea îmbrățișa din nou sora.
Acum, eu, Rachelle, Denise și Alexandra eram în camera noastră pentru a ne pregăti.
Tot în aceeași după-amiază ne dusesem să facem cumpărături și ne oprisem și la frizerie.
Mi-am luat rochia, anume o fustă roz care ajungea puțin mai sus de jumătatea coapsei și un top alb din dantelă care lăsa buricul la vedere, și am îmbrăcat-o.

M-am încălțat cu tocurile negre și mi-am controlat coafura care era alcătuită dintr-o coadă împletită destul de dezordonată care era prinsă în spatele capului

اوووه! هذه الصورة لا تتبع إرشادات المحتوى الخاصة بنا. لمتابعة النشر، يرجى إزالتها أو تحميل صورة أخرى.

M-am încălțat cu tocurile negre și mi-am controlat coafura care era alcătuită dintr-o coadă împletită destul de dezordonată care era prinsă în spatele capului.

M-am încălțat cu tocurile negre și mi-am controlat coafura care era alcătuită dintr-o coadă împletită destul de dezordonată care era prinsă în spatele capului

اوووه! هذه الصورة لا تتبع إرشادات المحتوى الخاصة بنا. لمتابعة النشر، يرجى إزالتها أو تحميل صورة أخرى.

Rachelle, însă, se îmbrăcase cu o fustă albastră cu talie înaltă care ajungea la jumătatea coapsei și un top alb de dantelă

اوووه! هذه الصورة لا تتبع إرشادات المحتوى الخاصة بنا. لمتابعة النشر، يرجى إزالتها أو تحميل صورة أخرى.

Rachelle, însă, se îmbrăcase cu o fustă albastră cu talie înaltă care ajungea la jumătatea coapsei și un top alb de dantelă.

Rachelle, însă, se îmbrăcase cu o fustă albastră cu talie înaltă care ajungea la jumătatea coapsei și un top alb de dantelă

اوووه! هذه الصورة لا تتبع إرشادات المحتوى الخاصة بنا. لمتابعة النشر، يرجى إزالتها أو تحميل صورة أخرى.
Rebel || Romanian Translationحيث تعيش القصص. اكتشف الآن