Cap 20 Rugămintea

Start from the beginning
                                    

O întoarse spre el, iar Victoria se ridică pe vârfuri ca să îl poată săruta. Doamne ce bine săruta, își strecura limba printre buzele lui. Era atât de dulce, încât simțea ca se lichefiază în bratele ei. Limbile lor dansau un dans vechi decât lumea, se simțea subjugat de vraja care o tesea în jurul lui. Nu mai știa exact cine seducea pe cine. Degetele Victoriei se jucau în parul lui, dacă arunca toate hârtiile de pe birou o putea... Nu, strigă toată mândria din el. NU! O îndepărta brusc de el.

- După cum spuneam, înghiți în sec, te pot avea oricând - se uită în ochii ei - și oriunde! Fără nici cel mai mic efort.

Obrazul îl ustura, îl pălmuise.

- Excelență, sunt obosit. Daca vrei să mă urmezi în dormitor, ești binevenita. Dacă nu, te rog închide ușa când pleci.

Ralph părăsi biblioteca. În timp ce Victoria se cutremura sub cuvintele iubitului ei, Maria se pregătea să meargă la mall ca să își schimbe garderoba. Nu prea era convinsă, dar nu mai dorea să se certe cu el, după ce făcuseră un armistițiu. Aseară ajunseră amândoi la un acord, nu era cine știe ce, dar totuși era ceva. Era o buna creștină și oricine merita a doua șansă, pana și Sirius Severus Black. Dumnezeu ii era martor ca ar fi dorit contrariul. Ar fi vrut sa întoarcă timpul și sa vorbească cu tatăl ei, poate dacă i-ar fi explicat sentimentele ei ... nu ar fi obligat-o să se mărite cu acest bărbat abject. Dar fusese lașă și acum plătea pentru propriile greșeli. Totul se întâmplase mult prea repede: terminarea liceului catolic, întoarcerea acasă, răceala tatălui, violul, nunta și moartea unicului ei părinte. Se simțea învinsă. Aseară.. aseară, dădu cu ochii minții timpul înapoi. Se și vedea rezemata de ușa camerei lui. Fusese atât de surprins când o văzuse și apoi atât de hotărât în ce îi ceruse. Până la urmă era soția lui. Jurase în fata Domnului că îl va iubi, respecta și îi va fi alături la bine și la rău toată viața. Fusese educată să creadă și să respecte jurămintele făcute. Așa că ca era decisă să îi mai ofere o șansă și să încerce să îl accepte, chiar dacă tot corpul, sufletul și mintea ei striga "NU!" Parcă îl auzea din nou. închise ochii și îl văzu stând lejer pe pat măsurând-o din priviri.

- Bine, dar cu o condiție!

Îi fusese atât de frica, tremurase la orice vorbă pe care o pronunțase. Era un bărbat impulsiv și nu știai la ce sa te aștepți din partea lui. Nu își dădea seama cum putea sa păcălească atâtea femei. Nu îl vedeau cât era de malefic?

- Având în vedere ca trebuie sa păstrăm niște aparențe, va trebui să dormi în camera mea.

Ochii i se măriseră de frică, sângele parcă îi înghețase în vene. Să doarmă cu el? Nici moartă!

- Prietena ta e binevenita în casa noastră atât timp cât și tu te comporți cum trebuie să se comporte o soție iubitoare.

Parcă și acum auzea nu-ul spus cu atâta forță încât simțise ca nu mai avea aer.

- NU!

Severus tăcuse. O privise ca pe o ciudățenie. Și probabil că și așa era.

- Maria ai cuvântul meu ca nu am sa mă ating în realitate de tine. Doar că nu pot sa accept ca alții să vadă situația dezastruoasă în care ne aflam. - Nu dădea două parale pe cuvântul lui, văzuse cât valorează. Dar tăcu în continuare- Fii înțelegătoare. - Sirius își trecu mâinile prin păr- Uite ca să fii mulțumită am să dorm pe jos, lângă pat. Ești mulțumită acum? - Fără să vrea îi scăpase un oftat de ușurare-.

Dăduse din cap că da. O dorea atât de tare pe prietena ei lângă ea, încât era în stare să se sacrifice. Va dormi în cameră cu el, dar nu în patul lui, nu ar fi putut suporta. Apoi o tăcere stânjenitoare se făcu loc între ei doi și ea se întoarse cu spatele să plece din cameră, când vocea lui baritonala o opri.

- Maria crede-ma ca nu am vrut să te lovesc. Îmi pare foarte rău, urăsc violența. Nu știu ce se întâmplă cu mine când sunt în preajma ta. Scoți ce e mai rău din mine. Crede-ma nu am lovit niciodată o femeie - Ciudat pe ea o lovise de două ori. O dată în noaptea aceea înfiorătoare, pe care încerca în zadar să o uite, a doua oară în parcare, iar a treia oara cine știe când va fi...- Suntem amândoi prinși în această căsătorie. Am început cu stângul și din păcate tot cu el pășim în față. E adevarat ca nu m-am purtat cum... trebuia să mă port, doar că... nu eram pregătit!- Ochii lui îi cautaseră pe ai ei- Cred că amândoi nu am fost pregătiți pentru această mare schimbare. Hai să o luăm de la capăt, pas cu pas, fără sa ne grăbim. Să ne cunoaștem și să ajungem cu timpul să ne acceptam unul pe celalalt. Ce spui?

Nu spusese nimic, ce putea sa spună? Sa mărturisească cât îl detesta, că doar prezenta lui îi făcea rău? Că nu vedea în fața ochilor decât privirea lui injectata de băutura când o siluise fără milă? Când o obligase să se uite în oglindă și să realizeze cât de urâtă și non sexi era? Nu asta îi spusese atunci? Îi împrăștiase machiajul, o murdărise, o obligase să îl accepte în corpul ei firav. Iar durerea fusese insuportabilă. Iar acum dorea să încerce din nou ca și cum așa ceva putea fi șters!

Sirius se ridicase în picioare, îndreptându-se spre ea.

- Știu ca m-am purtat groaznic cu tine, dar sunt pregătit să mă schimb. Da-mi o șansă! Vrei divorțul, dar știi ca nu pot sa accept așa ceva. Divorțul iese din discuție. Și în plus gândește-te, unde te ai duce? Depinzi în totalitate de mine. Nu ai bani până la citirea testamentului, care va fi peste șase luni. Ce ai să faci până atunci? Ce ai putea să faci, cum ai putea să trăiești? Cine te-ar angaja..nu ai pic de experiență. Nu ai muncit o zi în viața ta!

Avea dreptate: depindea în totalitate de el. Nu avea acces la banii tatălui ei până la citirea testamentului. Nu înțelegea de ce tatăl ei pusese această clauza, să fie citit după șase luni de la moartea lui.

- Vrei sa trăim în război? Să fim dușmani?

De parcă se putea lupta cu el, poate avea dreptate... Se îndreptase spre ea ca o pantera care își încolțește victima.

- În loc să fugim unul de altul, să ne certăm din nimic, nu ar fi mai bine să încercăm să ne cunoaștem? Îți promit ca nu am să te mai lovesc niciodată.

Nu îl credea. Lupul își schimbă părul, dar năravul ba.

- Maria, uita-te la mine. Nu am să te ating dacă tu nu vrei. Doresc doar sa încercam să ne cunoaștem și să ne acceptam. Iți cer atât de mult? Am să dorm și pe jos pentru tine. Nu am să mai apar în revistele de scandal la braț cu o altă femeie. Nu am sa te mai umilesc.

De parcă ea îi păsa, atâta timp cât nu o atingea..era perfect!

- Sunt pregătit să mă schimb ca să fac această căsătorie suportabilă. Nu iți cer decât să îmi dai o șansă. Iți cer prea mult?

Poate... începea să se îndoiască. Poate avea dreptate și el trecuse prin atâtea lucruri. Își pierduse și el tatăl, poate... dacă ... Maria fără sa realizeze dădu din cap că nu, că nu îi cerea prea mult.

- Vrei să îmi mai acorzi o șansă?

Ea dădu din cap că da.

- Atunci hai sa încheiem cum trebuie acest pact. Sa ne strângem mâna.

Sirius întinsese hotărât mâna dreaptă și așteptă, așteptă.. până văzu cum Maria întinde și ea cu timiditate mâna, iar ochii lui slipisera într-un mod ciudat, pe care ea nu îl înțelesese. Degetele lui ii strânseră blând mana, apoi ea apasă pe clanța și părăsi dormitorul.

Acum se afla pe stradă, lângă mall, dar mintea îi era departe gândindu-se la întâlnirea cu soțul ei. Simți cum se ciocnește de cineva. Reveni în prezent și o văzu cu secretara lui Black, cu cămașa alba pătată de cafea. Parcă o chema... Antonia...









Maritata cu Forța On viuen les histories. Descobreix ara