Maritata cu Forța

Cap 3 Gradina 2

Razele debia își mai făceau simțite prezența. Soarele era somnoros, casca într-una și se pregătea de culcare. Fusese o zi tare agitată, cel puțin pentru el și vroia sa părăsească ziua cât mai repede, dar încă nu putea... nu terminase programul. Muncă, muncă și iar muncă, da, și Soarele dorea o zi liberă!
Cu același gând în minte, Severus, stătea sprijinit de trunchiul unui arbore. Se gândea că viața râdea de el din minut în minut. El care avusese cele mai superbe femei: picioare lungi, fund ferm.. bombat, sâni mari..suculenti, avea acum parte de o femeie ștearsă. Nici măcar nu își putea aminti cum arată. Scrâșni din dinți. Nu numai că avusese neplăcerea să facă cunoștință cu o asemenea ființă dezagreabila, dar mai era și legat cu ea pe viață. Da, clar, toate forțele se aliniasera împotriva lui. Dar oricât de scârbit ar fi fost, nu avea de ales. Ca sa obțină ce dorea ar fi fost în stare să facă orice.. chiar și să se căsătorească cu o femeie ca ea. Prin ceața fumului de țigară, pătrunse până la el:
- eu.. Eu.. - ce bâlbâiela insuportabilă, gândi el- Eu nu ma pot mărita cu tine!

Severus clipi de câteva ori, cu siguranță nu auzise bine. Scutură din cap și atunci o văzu. Stătea în fața lui ca o statuie, cu pumnii strânși, arată ca un șoricel speriat. O cântări câteva secunde și simți cum se enervează. Sângele i se urca la cap, mai ales când o mai auzi o dată:
- Nu mă pot mărita cu tine!
Extraordinar, șoricelul se revoltă. Ce tupeu are! O fixă cu privirea, se uită în ochii ei verzi. Singurul lucru interesant la ea, observă el, îi erau ochii. Iar ea pentru o clipă îi susținu privirea, ca apoi să îi lase în jos...ceea ce îl înfurie și mai tare. Dar vocea îi sună incredibil de calmă când o întreabă:
- De ce?
Văzu cum începe să se fastaceasca și cum încearcă să își facă curaj.
- Eu.. eu.
- Nu te mai bâlbâi atâta, tună el, răspunde o dată! De ce?

Maria, se dădu un pas în spate, urla la ea și nu îi făcuse nimic. Înghiți în sec și trase adânc aer în piept, ignorând inima care îi bătea din ce în ce mai tare.
- Pentru că nu vă cunosc, sunteți un străin pentru mine. - făcu o pauză - și apoi nu vă iubesc. - vocea îi devine mai melancolica- Dacă apoi întâlnesc băiatul visurilor mele, ce am sa fac?
-Da, ai să îl întâlnești după colțul casei așteptându-te cu flori.
-Și dacă va fi așa?
-Ghinionul tău, scumpo. Severus îi întoarse spatele și se pregătește să plece, dar Maria îl prinde de mână.
- Te rog! Te rog domnule Black. Nu vreți să ne căsătorim. - începe să plângă- Vă rog vorbiți cu tata, sunt sigură că veți obține ce doriți și dacă nu vă însurați cu mine!

Fără să realizeze, se trezi trântita de scoarța copacului. Trunchiul era rece, iar Maria începu sa tremure. Ochii lui deveniseră de un albastru întunecat, parcă mai era un pic și cerul ar fi explodat in tunete și fulgere. Intimidata, se uită peste umărul lui, evitându-i privirea.
- Uitate la mine, țipă el. - ea se încăpățâna să nu îl asculte- Uitate in ochii mei, naiba sa te ia! -o stranse mai tare de umăr, iar Maria icni de durere, ca apoi sa își îndrepte privirea spre el-. Să îți intre bine in cap.. soția mea vei fi! Ca dorești, ca nu dorești. . Nu contează. Zarurile au fost aruncate deja! Dar ca să îți fie bine, fa ce știi tu să faci mai bine: Adică sa fii invizibilă! Dacă ai sa fii o fetiță cuminte, ascultatoare și fantomatica viața ta va fi minunata alaturi de mine. Nici nu doresc sa te simt în casă, cu cât ai sa mă enervezi și ai să îți faci simțită prezența..cu atât viata ta va fi mai grea. - se aplecă și îi șopti ușor și apăsat- Am să am eu grijă de asta!
Îl privi speriată, îi era frică de el.
- Ai înțeles... scumpo? - ea dădu din cap ca da - Nu am auzit, ai spus ceva sau încerci să spui ceva?
- D daa, am înțeles!
- Bun.

Severus făcu câțiva pași in spate. Își trecu nervos mâna prin par.
- Săptămâna viitore trebuie să îți cumpăr un inel. Ai vreo preferința?
Ea dădu din cap ca nu, iar el dădu din umeri.
- Cum vrei, o seara buna!
Îi întoarse spatele și plecă.

Deja se făcuse frig, mâinile Mariei erau reci defapt tot corpul îi înghețase. Dar nu era sigură dacă de vina era vremea sau cuvintele lui.
Îl urmări cu privirea până nu îl mai văzu. Se terminase, viața ei se terminase. Se așeză pe o bancă și începu sa plângă cu foc, nu se mai putea opri. Dar prin mintea ei încețoșata un gând năstrușnic îi apăru: "nu ii plac târfele" dar dacă..? Citise ea intr-o carte în care eroina scăpase de măritiș pentru că îl convinsese ca nu mai era virgină. Dacă ar face și ea la fel? Doar el zisese ca nu suportă acele creaturi abjecte, vulgare care se dau la bărbați fără milă. Dacă asta l-ar face sa renunțe la ideea nebunească de a o lua de nevastă? Trebuia doar să afle unde stă, să scape de tatăl ei și să își cumpere o rochie din aceea...stia ea de care, văzuse prin reviste. Ei bine și sa nu uităm de puțin teatru, machiaj. Hmm.. nebunie curată, dar cu un astfel de gând în inima ei înflori speranța. Va scăpa de el, era sigură!