Capitolul 10 - Scrisoarea 7

65 9 0
                                    

"Eu nu exist pentru tine...

Sa ma observi, e greu... Sa fiu in gandul tau, e moft... Sa ma iubesti, e imposibil...
Azi, pe holul scolii, mi-a picat un pix in timp ce tu treceai pe langa mine. Te-ai oprit, l-ai luat de pe jos, l-ai bagat in buzunarul de la spatele pantalonilor si ti-ai continuat drumul. Stii, pentru o secunda am crezut ca iti pasa ! M-am inselat... Cum o fac mereu, am facut-o si acum, am crezut ca esti altfel si ca nu esti ceea ce pare, dar dese ori imi dau seama ca gresesc ! Gresesc prea mult si prea des...
Am momente in care imi doaresc extrem de mult sa nu te fi iubit atat de mult si imi doresc sa te uit si sa trec mai departe ca o umabra prin viata...
Urasc ca imi pasa de tine atat de mult si ce e ciudat e ca nu stiu cum pot sa fac asta ! Adica tu esti cum esti si eu sunt cum sunt... Totali diferiti...
De ce nu pot fi si eu ca ea ? La fel de frumoasa, desteapta, draguta...
De ce nu pot avea parte de atentie din partea ta ? De ce nu pot primi dragostea ta ? De ce nu poti sa imparti zambete cu mine ? De ce nu pot avea parte de fericire ? De ce e atat de greu ? De ce mi-ai furat inima de vata de zahar ?
Ma intreb cateodata : oare daca vreodata se va intampla ceva cu mine, cum vei reactiona ? Vei reactiona cumva ? Ce vei face ? Vei face ceva ? Sau nici nu vei stii sau vei trece nepasator ?
Stii, ce te raneste astazi, te face mai puternic maine !

Noi suntem nascuti intro-o zi...
Noi murim intr-o zi...
Noi ne putem schimba intr-o zi...
Noi ne putem simti indragostiti intr-o zi...
Totul se poate intampla doar intr-o zi !

Gandeste-te ca : Nu mai pot face asta ! Stau la biroul meu si stiu ca a venit timpul sa ma duc. Mi-am spus-o si mie insami de o mie de ori, dar stiu ca acum, chiar simti ca e pe bune. Sunt obostia... Sunt foarte obosita... Parintii mei ma streseaza, ca si cum scoala nu ar fi destul de rea. Merg sa aduc franghia, sau cutitul, sau arma, sau orice am ales sa folosesc pentru ca sunt disperata. Sunt gata. Ma gasesc la asta ca la un joc; primul care moare este primul care castiga. Nu e nimeni acasa, e perfect. Daca nu o fac, am sa ma injosesc in fata mea mai mult ca oricand. Am sa ma urasc mai mult. Nimeni nu stie.... Nimeni nu va sti... pana maine. Instantaneu iau un creion, o hartie, camera video impreuna cu un scaun. Ma asez pe un scaun. M-am decis sa ma spanzur... O sa plec imediat si nu va mai fi niciun zgomot. O parte din frangie viata legata de partea de sus a ventilatorului si cealalta parte de gatul meu. Sunt inundata de lacrimi si stiu ca de data asta o s-o fac pe bune. Pornesc camera video si privesc ledul rosu ce lumineaza. Incep sa indrug cateva vorbe : "Mama, tata, imi pare rau, nu stiu de ce imi pare rau, dar imi pare rau ! Nu mai pot face asta ! Va iubesc pe amandoi si pe fratele meu la fel. O sa ne intalnim curand !".
Imi cer scuze de la prietena mea cea mai buna pentru ca stiu ca nu voi mai fi acolo pentru ea cand va avea mai multa nevoie de mine. Cer scuze tuturor la care te-ai gandit... Incluziv mine... Imi cer scuze ca nu am putut fi puternica. Imi cer scuze ca am cedat. Imi cer scuze ca am pus atata durere in vietiile lor. Ma mai uit inca o data la ledul rosu care inca mai straluceste... Acum un picior e in afara scaunului, cand am rostit ultimul cuvant de "adio". Am avut reflexul de a inchide camera din mana mea. O data apasat butonul, beculetul imediat s-a stins, eu m-am stins... Acum, ambele picioare sunt in afara scaunului... Scaunul este pe podea. Camera este absorbita de tacere... Sunt moarta... M-am dus... Nu mai pot da nimic inapoi. Totul s-a terminat ! Nu am mai vrut sa traiesc in durere, dar toata lumea o face. Ce vor crede parintii mei ? Dar fratele meu mai mic ? Ce va face el ?
Mi-am luat viata pentru ca cel din visele mele nu ma observa si nici nu ma iubeste. Mi-am luat viata pentru ca acea profesoara a tipat la mine, tocmai la mine, din toata clasa pentru ca es stia ca eu sunt singura care stia ca voi ajunge ceva in viata.
Parintii mei sunt acasa. Ei m-au strigat spunand ca sunt acasa, normal, ca de fiecare data cand sosesc, dar ceva e diferit, eu nu raspund. Ei incep sa se ingrijoreze... Eu mereu raspund. Ei merg in camera mea, sperand ca dorm sau ca fac baie. Mama deschide usa dormitorului si tipa, imediat lesinand. Acum fratele meu a venit imediat dupa ea. El tipa : Tata, ajutor !". Imi loveste piciorul sperand ca imi voi reveni : "Trezeste-te, te rog, trezeste-te !". Tatal meu se grabeste, se uita la fetita lui atarnand de funie. Vede camera si scaunul, dar nu face nicio miscare. Plange... Tata niciodata nu plange ! Ia telefonul si suna la 112. Cuvintele : "Fiica mea s-a sinucis!" ii ies mecanic pe gura. Fratele meu mai mic il priveste pe tata, el il cuprinde in bratele sale si plange cat il tin puteriile. El este prea mic ca sa inteleaga complet, dar stie ca sunt moarta. Totul s-a sfarsit...
Politistii ajung. Il dau pe tata si fratele meu afara din camera. Ei imi iau corpul si imi dau funia de la gat, mi-l dau jos si il duc afara pur si simplu... Nimic nu mai e la fel !
Au trecut doua saptamani si mama mea inca se uita pe fereastra ziua intreaga. Tata e fortat sa mearga la munca pentru a acoperi cheltuielile de inmormantare. Fratele meu inca nu s-a dus la scoala.
In sfarsit, au gasit taria de a intra in camera mea. Usa nu a mai fost deschisa de luni. Franghia inca atarna pe podea, iar camera video inca sta pe masa. Nu au avut niciodata curajul sa se uite pe camera. Au aruncat usor funia la gunoi, ii cuprind frisoane pe sirea spinarii, iar mama mea plange, tot ea perie patul, aranjandu-l, la fel cum o facea de fiecare data cand obisnuiam sa plec la scoala. Au aranjat totul, au inchis usa si au last totul in tacere...
Scoala mea e plina de suferinta... Credeam ca nimanui nu ii va pasa si credeam ca nimeni nu va observa. Fata care m-a refuzat sa imi fie colega de banca, se taie in fiecare seara pentru ca es crede ca din vina ei am murit. Baitul care mi-a pus piedica din gresala si nu si-a cerut scuze, el e in terapia de suicid cinci zile pe saptamana intr-un spiatal, pentru ca el crede ca un zambet mi-ar fi putut salva viata, si el nu a facut asta pentru mine. Profesoara mi-a dus lipsa, a renuntat la slujba ei pentru ca simtea ca nu mai e in stare sa predea.
Patru ani au trecut de atunci... Fratele meu mai mic are 16 ani acum. El a initiat un club dedicat mie, "Secrete" este numele pe care i l-a pus. Clubul este format pentru ca adolescentii sa vorbeasca din inima, fara ca cineva sa ii judece. Ei pot spune ce vor, si discuta despre orice; daca voiau sa se sinucida aveau pe cineva care sa ii ajute sa nu faca asta. Asta a fost problema mea ! Eu nu am vrut sa vorbesc cu nimeni. M-am inchis inauntul meu. M-am comportat ca cel mai fericit copil de pe planeta ca si cum aveam viata perfecta. Am jucat un rol pe care ai inceput sa il crezi. Puteam sa fiu atat de "fericita", iar cand stateam noaptea in pat, gandurile incepeau sa ma navaleasca. O mica cearta intre mine si parintii mei putea sa ma deprime. Picatura cu picatura, sticla din interiorul meu a dat pe afara si mi-am atins limitele.
Camera mea nu va mai fi niciodata ocupata. Mama mea plange in fiecare noapte. Tata nu mai este la fel de puternic ca inainte. Fratele meu va creste fara ca eu sa ii fiu alaturi. Prietena mea cea mai buna e inca ravasita. Scoala mea are acum un club dedicat mie pentru ca tinerii sa nu faca aceeasi gresala ca mine. Viata mea a fost pretioasa si eu am spulberat-o cat ai clipi. Tot ce aveam nevoie era doar un zambet sincer, asta era tot ce am avut nevoie... Dar inainte ca eu sa plec, oamenilor le pasa... Oamenilor intotdeauna le-a pasat, am fost prea convinsa ca nu le pasa, cand adevarul era ca mai multi oameni decat cred si-au facut griji pentru mine... Orasul meu nu va mai fi niciodata la fel... O fata s-a dus... O fata speciala care credea ca nimanui nu-i pasa... Tuturor le-a pasat, iti promit... Lor le pasa, intotdeauna vor face asta...

Veiz, Jaydan, sufar, dar nu ma voi omora. De ce ? Pentru ca nu ar avea sens ! Ce as schimba ? Sentimentele unor persoane ? Viata unora ? De ce as face asta ? Nu pot traii asa cum sunt cum ? Poate da, uneori vreau ca lumea sa taca pentru o vreme pentru ca m-am saturat... M-am saturat de tot si toate, lume si fapte !
Inainte de a face un rau, de a rade de o persoana, ajut-o, zambeste-i, asta ii poate schimba viata. TU POTI SCHIMBA LUMEA... LUMEA CUIVA CARE ARE NEVOIE DOAR DE UN SIMPLU ZAMBET...

Glowing In The DarkWhere stories live. Discover now