Drumul spre nebunie

Capitolul trei

Michaël

Ora târzie făcea ca traficul să fie mult mai libertin, iar pe mine să apăs pedala de accelerație cât mai mult, vrând să îmi scap idiotul de prieten cât mai repede să mă pot întoarce acasă. La această oră ar fi trebuit să dorm, nu să cutreier străzile din cauza comportamentului vulcanic al prietenului meu, căruia ar trebui să îi angajez o bonă.

Rafaël își găsea cele mai proaste momente să intre în belele. De fiecare dată. Să fiu pe punctul de a face dragoste cu soția mea se numără printre cele mai bune momente pe care el se hotărăște să le ruineze.

Mi-a întrerupt conferințe și ședințe, m-a făcut să iau primul avion și să mă întorc în Franța lăsând lucrurile pe mâna directorului adjunct al companiei, dar să întrerupă un asemenea moment dintre mine și soția mea, pune punctul pe i.

Ar merita atât de mult să îl las acolo, dar când mă dau jos din mașină în fața secției de poliție realizez că este deja prea târziu să dau înapoi, cu toate că o merită cu vârf și îndesat, poate așa renunță la cea care îl bagă în belele mereu sau îl face să își dea seama unde greșește.

- Sunt Michaël Artois, avocatul lui Rafaël Moreau, îi spun unuia dintre agenții de poliție care se aflau in hol.

Tot ce face acesta e să dea aprobator din cap, făcându-mă să îl urmez în biroul comisarului. Deja știam procedura de câte ori venisem să îl scot din acest tip de probleme. Chiar și agenții de aici mă cunoșteau, de comisarul Durand nici nu mai zic. Cred că se săturase să mă tot vadă pe aici.

- E ultima oară când de scot din bucluc, spun imediat cum ieșim din secția de poliție.

- O, haide, Michaël, nu a fost atât de rău, rânjește el, ducându-și mâna la obrazul unde era lovit. Trebuia să vezi cum l-am lăsat pe tip.

- Aproape inconștient!

În acel moment mă întorc spre el nervos până peste măsură de atitudinea lui degajată, iar pumnul meu face contact cu celălalt obraz, făcându-l aproape să se prăbușească pe jos, gestul meu luându-l prin surprindere.

- Asta pentru ce a fost? întreabă în momentul în care se stabilizează pe picioare, începând să meargă în urma mea spre mașină.

- Mă gândeam că poate cealaltă vânătaie o să se simtă singură, îl ironizez apăsând pe butonul de pe chei pentru a descuia mașina. Pentru că ești idiot, tu de ce crezi? De câte ori ți-am spus că femeia aia te bagă numai în probleme?

- Dar tipul acela începuse să o atingă.

Rafaël ridică din umeri, iar eu doar dau dezaprobator din cap, intrând în mașină. Era incredibil de enervantă atitudinea lui. Era atât de nepăsător de faptul că mai avea puțin și îl lăsa pe acel tip inconștient. Știam că nu îi pasă de Céline, îl cunoșteam doar.

- De parcă ți-ar păsa cine o atinge sau nu, Rafaël ! îmi dau ochii peste cap băgând cheia în contact. Te cunosc destul de bine să știu că nu îți pasă nici câtuși de puțin de Céline. E doar o pereche de picioare ce se desfac de câte ori ai tu chef și când ai tu chef. Știi foarte bine că dacă vreodată ai fost îndrăgostit de cineva, acea persoană e Nathalie.

- Care Nathalie? se preface el că nu știe despre cine este vorba, însă schimbarea din vocea lui este dovada că știe foarte bine despre cine vorbesc.

- Nathalie Martin, fostă Moreau, pun puțină sare pe rană văzându-l cum se încruntă la mine. Și spun fostă Moreau pentru că ai fost atât de prost să lași o femeie ca ea să îți scape printre degete.