Drumul spre nebunie

Capitolul doi

Esther

În timp ce Julia, bucătăreasa casei și femeia care îmi era ca o mamă, termina de pregătit ceea ce Michaël solicitase, eu eram în dormitor, pregătindu-mă pentru cină.

Purtam o rochie simplă, dreaptă, de culoare neagră care îmi scotea în evidență pielea în nuanță deschisă, dar și ochii căprui și părul șaten închis.

- Mami, aud vocea micuțului meu îngeraș, iar eu mă întorc spre el și îl privesc cu zâmbetul pe buze.

Dennis moștenise de la mine doar culoarea ochilor, în rest semăna cu tatăl său ca două picături de apă. Îi moștenise atât fizicul, cât și comportamentul. Deja începea să te privească cu superioritate atunci când făceai ceva ce nu îi convenea. Avea exact aceeași privire superioară peste umăr ca a tatălui său care sugera că nu îi plăcea ce făcuseși sau spuseseși.

- Ce s-a întâmplat, scumpul meu? mă apropii de el și mă aplec puțin cât să îl iau în brațe, privindu-l cu dragostea specifică unei mame.

- A sunat tati și a spus că va întârzia puțin, iar prietenul lui va veni în jumătate de oră, spuse Dennis ducându-și mâna la bărbie, gânditor, încercând să își aducă aminte dacă mai era ceva să îmi transmită.

- Și pe mine de ce nu m-a sunat? mă hotărăsc eu să îi întrerup momentul de gândire când observ că nu mai spusese nimic pentru mai bine de jumătate de minut.

- A spus că nu ai răspuns, ridică el din umeri, iar eu îmi aplec capul puțin spre al lui sărutându-l pe frunte. Mami, mă faci de ruj, spune strâmbând din nas exact în același mod cum făcea deseori și tatăl său.

Atunci când îl las jos, imediat cum picioarele lui ating podeaua, el fuge în fața oglinzii de pe masa de toaletă, stând în genunchi pe scaun, holbându-se la propria-și reflexie pentru a căuta urma de ruj de pe fruntea lui. Cum o observă, acesta dă cu mâna și o șterge făcându-mă să zâmbesc.

Nu îmi dădeam seama când crescuse. Parcă ieri era un bebeluș, iar acum este un băiețel de nouă anișori. Într-un fel voiam să am puterea să opresc timpul în loc, să știu că va fi lângă mine mereu, însă acest lucru era imposibil. Speram în sinea mea ca el să nu fie ca tatăl său. Încă de când am aflat de faptul că soțul meu mă înșela nu a fost zi în care să nu îi repet fiului meu să respecte femeia de lângă el, să o iubească și să îi fie fidel.

- Mami, a venit tati, vocea fiului meu mă scoate din gândurile mele făcându-mă să îmi întorc privirea spre el, observând că el era lângă fereastră.

- Să mergem jos atunci, îi spun călcând cu pași mărunți spre ușă, el fiind deja în urma mea.

Cobor scările ușor, văzându-l pe Dennis cum grăbea pasul pentru a ajunge cât mai repede în fața tatălui său. Imediat cum ușa se deschide și Michaël se lasă pe vine, Dennis îi și sare în brațe bucurându-se de atenția tatălui său.

Această imagine o vedeam aproape zilnic. De fiecare dată când Michaël ajungea mai devreme acasă și fiul nostru era încă treaz, Dennis îi ieșea în față, sărindu-i în brațe.

Era o imagine de care nu mă mai săturam să o văd și care parcă îmi dădea puterea să îndur orice. Dar cu toate acestea, voiam ca totul să fie ca înainte.

Deseori mă gândeam la trecut, la cum eram noi până acum trei ani. Nu pot spune că aveam relația perfectă pentru că aș minți. Existau divergențe între noi pentru că de multe ori aveam opinii diferite despre un anumit subiect, dar învățasem să aplanăm aceste discuții contradictorii. Învățasem să lăsăm unul de la altul atunci când vedeam că celălalt are mai multă dreptate sau că argumentul adus era mai puternic decât al celuilalt.