Alex intre timp sper doar sa plece dincasa asta. Sa nu se mai apropie de mine. Are un copil. Fetele si baietii se aduna toti pe langa mine si incerc sa am un zambet cat mai fals. Creierii imi bubuie de nervi si venele simt ca imi plesnesc. Nu prea pot sa mi stapanesc lacrimile si imi scapa una pe obraz. Ah ce proasta sunt , fix acum Andreea se uita la mine si se apropie usor.
-Surioara ce s a intamplat?
-Nimic Andreea.
-Nu ma mintii pe mine.
-Nu vreau sa fac asta.. spun si las capul in jos.
-Spune mi!
-Am aflat despre copilul lui Alex..nascut chiar. A venit ca o lovitura de gratie. Nu pot sa cred. Speram pana in ultima clipa sa mi demonstreze ca nu are acest copil.
-Bibi, eu, nu stiu ce se v a intampla mai departe dar tot ce stiu e ca nu as suporta sa te vad ca suferi. Unde e boul ala acum?
-L am trimis sa si faca bagajele si sa plece din casa. Sa nu ma mai caute niciodata.
-Off surioara, o sa fie cumva bine..trebuie asta.
-Du te si fa mi sa mananc acum sulioala. Ii spun eu Andreei cu o fata de catelus , buza tremurandu mi.
-Bine sufletu meu.
Se duce inapoi la gratar si continua toti sa faca mancare si sa pregateasca . Gandurile mele sunt imprastiate, nu mai stiu ce simt, ce gandesc. Il iubesc sau il urasc? Eh, pot trai si fara barbat.
*Alex pov*
Nu pot sa cred. Ce am facut, sunt un ratat, infect. Nu vreau sa mai traiesc fara ea. Stau in fata dulapului cu un troler langa mine si ma hotarasc sa i respect decizia. O inteleg pana la urma, sunt un dobitoc. Am ranit ce iubeam cel mai mult, pe femeia care mi a deschis viata, inima, sufletul care mi a adus numai fericire pe cand toti imi dadeau interes si nepasare, ea m a iubit iar eu sunt un golan prost si n am stiut s o pretuiesc. Oare cum s a ajuns in situatia asta? Imi dau cu pumnii in cap, fac contact violent si cu peretii si durerea nu e nici pe jumatate fata de cea din sufletul femeii mele. Da ea inca este femeia mea, ii fac atat de mult rau si as vrea sa o las in pace dupa toate petrecute dar nu pot, nu pot sa renunt la fata asta.
Imi indes cam tot in troler si este timpul sa nu mai locuiesc cu ea..dar asta nu inseamna ca voi renunta.
Nu mi pot lua la revedere asa ca mi urc bagajul in masina , urc si pornesc motorul, plec iar pe tot parcursul drumului am condus foarte incet parca ai fi spus ca merg spre taiere, nu voiam sa stau in casa aia, nu cu Ana si copilul ala ci cu Bibi si copii nostrii. Inevitabil ajung in fata portii iar unul dintre baieti imi deschide portile spre garaj. Bag masina inauntru si imi scot bagajul. Intru in casa tacut iar Bria si micutul Chad imi sar in brate
-Unchiuleeee!
Aproape ca uitasem ca am sufletele astea in grija ca si cum ar fi ai mei. Ei bine, acum chiar am unul cu adevarat al meu si mai bine nu l aveam.
-Nepotii mei preferati!
-Suntem singurii tai nepoti.
-Tot va iubesc cel mai mult.
Si incerc sa le arat un zambet cat pot eu dar foarte fals. Nu as putea sa i tratez cu indiferenta nu pe ei. Natalia si Jessica vin in intampinarea mea, le imbratisez iar apoi vin parintii mei.
-Bun venit acasa, fiule! Imi spune tata.
Mama se uita cu o privire trista si pierduta dar parca si intelegatoare catre mine ca mai apoi sa ma imbratiseze asa cum o facea cand plangeam si eram mic. Aveam nevoie de asta.
-Rau venit,tata. Ii raspund c o tristete vizibila.
-Ana si copilul tau te asteapta in dormitor, dragule. Imi spune mama desi nici ea n ar fi dorit sa spuna asta. Stim amandoi cat o iubeste si ea pe Bibi.
