Eyes Open

Capitolul 11

CAPITOLUL 11

Stau in acelas vagon in care statusem cu cateva saptamani inainte. Nu imi imaginasem nici o secunda, atunci, ca ma voi intoarce in acelas loc in care eu si Cato ne sarutasem pentru prima data.

Mainile mele inghetate se odihneau pe cana fierbinte de ceai pe care mi-o adusese Cato. Cu toate ca in tren era cald, corpul meu reflecta temperatura de afara.

    -Abia astept sa ajungem acasa, spun intorcandu-ma spre Cato.

Acesta statea asezat pe pat si se uita ingrijorat la rochia pe care trebuia sa o imbrac. E scurta, din matase rozalie. Si pot paria pe tot ce am ca voi ingheta in ea.

    -Eu nu astept nimic, spune el trist.

    -Cato...

    -Clove, sunt lucruri pe care nu ti le pot spune, nu aici, nu acum.

Nu mai spun nimic ci ma multumesc sa iau cateva inghitituri din ceaiul fierbinte si sa il privesc pe Cato. Nu il mai vazusem nicodata atat de suparat...

Nu suportam ideea ca imi ascundea ceva, uram ca trebuia sa existe secrete intre noi, dar nu aveam ce face.

Las cana de ceai din mana si ma asez pe pat langa Cato luandu-i mana in ale mele.

    -Nu-mi vine sa cred ca s-a terminat, spune el, sunt momente in care simt ca inca mai sunt in arena. Aseara nu am putut dormi de loc deoarece imi luasera sabia de sub perna si ma simteam ca aruncat in baia de sange de la Cornul Abundentei fara sa am vreo arma la mine.

    -Cato, trebuie sa ne obisnuim cu asta, niciodata nu vom scapa de cosmarul arenei.   

    -Asa e Clove, ai dreptate.

In clipa in care buzele lui se lipesc peste ale mele ma simt mult mai bine si simt ca as putea indura orice doar pentru a le mai simti gustul vreodata.

O bataie scurta in usa anunta ca trebuie sa ne pregatim. Enobaria intra in camera mea in timp ce Cato pleaca si el intr-a lui.

    -In sfarsit acasa! spune Enobaria in timp ce imi leaga panglicile corsetului rochiei. Nu mi-am imaginat niciodata ca ma voi intoarce acasa cu voi doi pana in momentul in care s-a anuntat schimbarea regulii, atunci am fost sigura ca veti castiga.

Zambesc si dau din cap, cel mai usor mod de a scapa sa vorbesti cu cineva, dar si pentru a-i induce acelei persoane ca o asculti si ca esti interesata. Aplic aceasta metoda pana coboram din tren pentru a scapa de Enobaria.

Cand pasesc pentru prima data pe pamntul Districtului 2 simt ca nu voi mai auzi niciodata din cauza tuturor oamenilor care s-au adunat aici pentru a ne ura "bun venit acasa". Cato ma ia de brat si ma conduce catre o masina in timp ce mergem si facem cu mana oamenilor. E nevoie de multi Aparatori ai Pacii pentru a ne putea face un culoar prin multime.

Lacrimile mi se scurg pe obraji si, indiferent cat as incerca, nu le pot opri. Sunt prea fericita ca am ajuns acasa, ca in sfarsit voi fi linistita.

                    ***

Cand pasesc pe veranda noii noastre case din Cartierul Invingatorilor simt cum inima imi tresalta de bucurie. In pragul usii ma asteapta tata. Chipul care de cand murise mama nu fusese decat trist se destinsese acum intr-un zambet. Ma imbratisaza strans minute in sir, iar eu nu vreau sa ii mai dau drumul niciodata. Cu toate ca in tot acest timp negasem asta, il iubisem.

    -Clove, draga mea, imi sopteste la ureche, credeam ca nu te voi mai vedea niciodata.

    -Tata, sunt bine acum, spun iar acesta imi da drumul din imbratisare.