Eyes Open

Capitolul 10

Abia acum am realizat ca nu se auzise bubuitura ei de tun.

    -S-o ajute cineva! tip eu.

Speram ca Glimmer sa mai poata fi salvata cu toate ca nu stiam ce consecinte ar fi avut asta.

O femeie inalta cu parul prins intr-un coc complicat isi face aparitia langa mine. Imi arunca o privire dezaprobatoare in timp ce ii ia pulsul lui Glimmer.

    -Nu se mai poate face nimic pentru ea.

La auzul acestor vorbe simt ca inebunesc. Trebuia sa existe o cale de a o salva, era imposibil ca cei din Capitoliu sa nu poata face ceva. Dar, nu asta era problema, ei nu voiau sa o salveze. Nciodata in istorie nu mai fusesera doi castigatori, iar trei era deja o cifra ce tinea de domeniul absurdului. Dar nu o puteam lasa sa moara asa, era ca si cum eu as fi ucis-o.

    -O sa o ajuti, altfel te ucid, spun si in acel moment imi scot un cutit din haina.

Dar nu apuc decat sa vad cum femeia cheama alti doctori care o iau pe Glimmer, deoarece vederea incepe sa mi se incetoseze. Simt cum imi pierd echilibrul si cad pe podeaua de metal a aeronavei. Ultimul lucru pe care il vad este o balta imensa de sange...

Cand deschid ochii constat ca sunt intr-o camera de spital. Aud un picurat ritmat ce ma scoate din sarite. Urmaresc cu privirea tubul din bratul meu si constat ca duce undeva unde nu pot ajunge cu privirea. In schimb pot vedea singura persoana din aceasta camera, in afara de mine. Enobaria sta pe un scaun langa patul meu. Ma tine de mana precum facea mama atunci cand eram bolnava sau imi era teama de ceva. Nu isi da seama ca m-am trezit decat dupa ce ma uit insistent la ea cateva secunde. Dar, cand realizeaza, chipul ei, care pana acum parea framantat de griji, se lumineaza dintr-odata.

    -Clove, draga mea, imi spune apoi ma mangaie pe frunte. Totul a trecut... Vei fi bine, acum!

Sunt derutata la inceput de faptul ca Enobaria, care pana acum aveam impresia ca ma uraste imi vorbise atat de frumos. Dar nu am timp prea mult sa ma gandesc la asta, sunt alte lucruri mult mai importante la care trebuie sa ma gandesc. Ce se intamplase cu Cato? Unde era Glimmer? Oare Capitoliul avea sa se razbune pe mine din cauza faptului ca ii fortasem sa o vindece pe Glimer? Ore aveam sa ma intorc acasa sau aveam sa fiu tinuta aici si torturata? Pentru ca eram sigura ca cei din Capitoliu nu vor accepta niciodata ceea ce le facusem. Sau, poate nici nu o vindecasera pe Glimmer, poate era moarta...

Din tot acest amalgam de ganduri din capul meu nu am selectat decat o singura intrebare:

    -Unde e Cato?

Enobaria se uita putin incurcata la mine pentru o clipa apoi imi raspunde:

    -Cato e bine, dar inca are nevoie de odihna... A trecut prin multe.

    -Glimmer? intreb fara sa mai astept sa continue, aveam prea multe intrebari de pus si era evident ca Enobaria nu prea avea chef sa imi raspunda la ele.

Daca la prima intrebare i-a luat ceva pana sa imi raspunda pot spune ca la a doua i-a luat de doua ori pe atat. Tot ce am putut vedea pe chipul ei a fost tristetea poate amestecata cu mila.

    -Clove, scumpo, nu cred ca e momentul sa te gandesti la asta acum...

    -Spune-mi ce i-au facut?

    -Clove... Glimmer a murit. Esti obosita, rana de la cap ti s-a deschis si au trebuit sa te coasa din nou. M-au avertizat ca s-ar putea sa iti pierzi memoria sau...

    -Glimmer traieste! am tipat eu facand-o pe Enobaria sa tresara. Trebuia sa o salveze, trebuia... Am zis ca o omor!

Am vrut sa ma ridic din pat gata sa o caut pe acea femeie prin tot Capitoliul daca trebuia si sa ii infig cutitul in inima. Dar Enobaria ma opreste, mainile ei puternice impingandu-ma inapoi pe perne.