N-are rost să ne mai imaginăm apusul.Nici trenurile care duc spre elși-n care niciodată n-am fi urcat .Erau munții ăia din nordpe care nu-i găseam pe hărți,dar ne umbreau cu siluetele lor gricând nășteau noaptepeste iluzii și gări pustiiși noi ne imaginam că acolo dorm într-un cortoameni bogați,care aveau bani de bilete spre vissau oameni simpli, mai curajoși ca noi,care au fugit de controlori până la cota 2000.Dar azi n-are rost să ne mai imaginăm apusulfiindcă soarele apune mai aproape-e dincolo de câmpul cu ciuliniși doarme după dealurile satului vecin.Poate și-a dat seama că nu toți oamenii au banide bilete cfr-dreamsau mai degrabă că niciun tren nu va opri în gările nemarcatedin munții care nu apar pe hartă.Dar când e la doi pași,parcă ni se agață mărăcinii de tenisiși prea multă lume vine să-l vadă,încât ne rătăcim unul de celălalt printre eiși uităm că după apusmereu va veni noapteacând vom rătăci singuri prin beznăpe câmpul cu ciulini,întrebându-ne dacă nu cumvasoarele n-are să mai apună mâinepentru amândoi.
ESTÁ A LER
Valsul Cuvintelor
Poesia,,Atârnați de sfori, Așteptând izgonirea din rai Ne mai atingem doar cu umărul Respirăm cu inima Până Când singurătățile noastre Devin un șarpe alb Apoi, Ne pierdem tinerețea prin alte povești Încolăcind o tăcere."-Maria Dobrescu
