Câteodată,
Simt nevoia să cuprind în brațe tot universul!
Să strâng la piept un buchet imens de flori de câmp,
Să ating cu arătătorul un luceafăr,
Să îmbrățișez un zarzăr înflorit,
Să sărut pe creștet un porumbel speriat...
Vreau să înlănțuiesc în brațele mele
natura cu cerul și pământul!
Simt nevoia să m-arunc sub picăturile
de ploaie,
iar ele să-mi mângâie sfâșietor obrajii,
Să alunec pe un câmp de mușețel
și să-mi zâmbească ludic soarele,
Sau,
pur și simplu,
-dacă nu-i vreme de ieșit afară-
să valsez cu fumul unei țigări aprinse,
și-apoi să beau un ceai dulceag
de amintiri, dragoste și dor.
Vreau să inhalez viață în plămâni!
Însă sunt doar un om.
Și totuși,
uneori,
simt o ciudată nevoie să cuprind în brațe totul!
Atunci te-mbrățișez pe tine...
și-mi trece.
YOU ARE READING
Valsul Cuvintelor
Poetry,,Atârnați de sfori, Așteptând izgonirea din rai Ne mai atingem doar cu umărul Respirăm cu inima Până Când singurătățile noastre Devin un șarpe alb Apoi, Ne pierdem tinerețea prin alte povești Încolăcind o tăcere."-Maria Dobrescu
