Valsul Cuvintelor

Când nu știu ce simt

Să nu crezi că te-aș putea urî vreodată!

Nu tu ești dușmanul meu,

ci imaginea ta orbitoare care-mi încețoșează gândurile

când mi-e lumea mai dragă.

Nu te blestem pe tine,

ci blestem zâmbetul ăla enervant

care mă face să uit cine sunt.

Nu tu mă faci să plâng

printre jumătăți de cuvinte grele

-nu, tu n-ai nicio vină-

ci clipele alea nenorocite în care

te-aștept și te-aștept...

până realizez că e mult prea târziu ca să mai vii.

Nu tu ești demonul

care-mi sugrumă simțirile, numai că

-desigur, n-ai avea de unde să știi-

în ochii tăi doarme o legiune

care mă vede, probabil,

ca pe un înger izgonit.

Dragul meu, nu te crede un păgân al moralității

sau un martir contra dragostei,

știu că-n orice suflet se-ascunde

un Adam...sau o Evă.

Tu nu știi ce-i bine și ce-i rău

-nici eu nu știu-

de-aceea păcatele-ți sunt iertate

-le iau asupra mea.

Nu te urăsc

în momentele pline de dor

în care uit cum se simt

brațele tale pe după gâtul meu

sau acel parfum divin ce mi-a rămas în cămașă

după îmbrățișarea de adio.

Nu te urăsc,

căci n-aș putea-o face...

Prefer să mă urăsc pe mine

și în schimb

să mi te iubesc de mii de ori mai mult.