Vânatul

Capitolul 12

Elizabeth lăsă privirea în jos și începu să plângă. Cearta aceea ținuse la nesfârșit. Trebuia să-i spună adevărul, însă se temea că acum, mai mult ca niciodată nu avea să o creadă.

- Nu-mi amintesc nimic din noaptea aia, Hunter...

- Îți bați joc de mine? Acum o dai la întors?

Și atât mai apucă să spună, înainte ca doctorul împreună cu trei băieți voinici de la pază să îi întrerupă.

- Nu mi-am adus aminte de prima dată când m-ai întrebat unde am fost! Dar am zis că o să mă consideri nebună...

- Ești nebună! Țipă, încercând să scape din mâinile bărbaților care îl târau afară. Chiar crezi că o să cred așa ceva acum? Să nu mai îndrăznești să vii acasă că te omor cu mâinile mele!

Jason, care asistase cu sau fără voia lui la tot, îl preluă pe brunet de la domnii de la securitate. Îl băgă în mașină și-l duse acasă, fără să comenteze nimic. Îi părea rău de relația dintre ei, mai ales că întotdeauna crezuse că au o legătură indestructibilă. Nu îi venea să creadă că Elizabeth, cea care în ochii lui era un simbol de sacrificiu, datorită felului în care se întâlniseră, fusese în stare să facă așa ceva!

Tot ce mai voia acum era să ajungă acasă și să facă dragoste cu soția lui plictisitoare, care se certa cu el doar pentru că nu lăsa capacul de la toaletă în jos sau pentru că nu ducea gunoiul. Deși de data aceea, credea că după ce vor face dragoste, aveau să aibă și ei parte de o ceartă adevărată. Știa că, acum că Liz nu mai avea unde să se ducă, Kat i-ar fi oferit casa ei cu cea mai mare plăcere. Însă el nu mai voia să o ajute. Nu voia o asemenea femeie în preajma lor.

Hunter era epuizat. Ajuns acasă își sărută copilul și plecă în camera lui.

Privea la viața lui de acum și nu se mai recunoștea. Nu înțelegea de ce făcuse atâtea compromisuri! El nu fusese niciodată o persoană sociabilă, și totuși, de dragul ei, se înconjurase de zeci de persoane, pe care le apropiase cu fiecare zi trecută. Acum era sigur că fiecare dintre ei îl bârfeau și râdeau de el pe la spate. Și el ar fi făcut același lucru dacă pe vreunul dintre ei l-ar fi înșelat soția, în felul în care el fusese înșelat.

Se simțea ca ultimul prost. Avea impresia că toți știuseră ceva, numai el, ca un orb, nu văzuse schimbarea lui Elizabeth. Era prea îndrăgostit de ea și de copilul pe care i-l dăruise pentru a mai pune la îndoială comportamentul ei.

***

Trei săptămâni mai târziu, David se întoarse, în sfârșit, acasă. Telefonul brunetei îl pusese pe gânduri din prima zi, însă munca nu-i permisese să ajungă mai devreme.

- Mai povestește-mi odată ce s-a întâmplat! Râse, turnându-și șampanie într-un pahar elegant și așezându-se pe unul dintre fotoliile lunguiețe din baie.

Camera lui nu era separată de baie printr-un perete, ca în restul caselor. Nu, singurul lucru care făcea trecerea dintr-o încăpere în alta erau cele trei trepte pe care trebuia să le urce pentru ajunge acolo. Cada, amenajată ca o piscină, adică, băgată în podea cu totul, era plasată în mijloc, ca un adevărat punct de atracție. Pe de-o parte și de alta erau fotolii-șezlong elegante, ce aduceau aminte de cele de pe plajă, doar prin formă, pentru că tapițeria, de culoare bej, era plușată și elegantă. Pe ele erau așezate, strategic, perne nude și maro de diferite forme. Arăta de parcă toată încăperea era o invitație la goliciune, întrucât totul era pictat în culorile pielii umane.

În partea dreaptă erau chiuvetele din sticlă, așezate pe blaturi de piatră, făcute, parcă din același material ca și podeaua ușor grunjoasă. În stânga, o măsuță semirotundă, pe care întotdeauna se găsea o sticlă de alcool fin și două pahare, masca ușa glisantă care ducea spre vasul de toaletă. Iar în față, un perete de geam definitiva senzualitatea încăperii, pentru că da, nu erau nici uși, nici perdele, nici alte mijloace pentru a-ți acoperi trupul expus.