Capitolul 25

31 8 5
                                    

Am luat tot ce am găsit prin buzunare şi am plecat. Peste ceva timp am constatat că era un plic mare, credeam că era vreo factură, ceva.

Dar era o scrisoare mare şi o cutie mică.

"Dragă Abby, eu, împreună cu părinţii şi familia ta am conceput un plan. Ei şi copiii să moară consecutiv, tu să nu-ţi dai seama că e ceva fals, sper să mă ierţi dacă ţi-am greşit cu ceva. Părinţii şi copiii sunt în regulă, sănătoşi. Sper că nu te-ai supărat atât de mult, încât să nu mă poţi ierta. Dar să n-o lungesc prea mult, deschide cutiuţa, vrei să fii soţia mea? TE IUBESC MAI MULT CA ORICE PE LUME! P.S. Andreas chiar e copilul meu din fosta relaţie şi eu nu sunt fratele lui Ivy."

În cutiuţă era un inel superb de aur, cu multe diamante, mari şi mici. L-am luat, mi l-am pus pe deget şi am zis da. M-am întors repede la locul în care l-am înjunghiat, l-am sărutat şi i-am zis adio. Peste câteva ore au venit şi familia mea. S-au minunat de ce au văzut.

Mama: Cum ai putut să faci un asemenea gest necugetat?

Abby: Tu ai dreptul să mă judeci? Tu, care ai pus un plan cap la cap ca să mă devastaţi? Tu vorbeşti? Din cauza voastră, am ţinut mult la voi şi la părinţii Casildei, am vrut să vă răzbun! De unde să ştiu eu că era o "farsă"?

Tatăl Casildei: Nu e ea de vină în totalitate. Smith şi-a dorit o cerere în căsătorie nemaiîntâlnită, ceva special, iar noi am fost de acord.

Abby: Deci e numai vina mea, nu? Ştiţi că acum o să fiu arestată pentru omor, nu? Măcar acolo stau liniştită, fără probleme.

Tata: O să vedem ce putem face să rămâi liberă, mă autopropun eu.

Abby: Nu, tu n-ai făcut nimic tată. Nu trebuie să îmi ispăşeşti tu pedeapsa!

Casilda: Încetaţi odată! Nimeni nu o să fie vinovat, actele lui sunt la noi, acum să plecăm acasă.

Ajunşi acasă, după 2 zile, am constatat că...

Ce au constatat aceştia? Lăsaţi comentariu cu opinia voastră. Opinia care coincide cu ideea mea, va fi premiată prin publicitate la următorul capitol.

Recomand: AnonimaLY2AndreeaVictoria5NYC-LoverImTayn.


To już koniec opublikowanych części.

⏰ Ostatnio Aktualizowane: Jan 29, 2016 ⏰

Dodaj to dzieło do Biblioteki, aby dostawać powiadomienia o nowych częściach!

Umbre înşelătoareOpowieści tętniące życiem. Odkryj je teraz