Beside you

Capitolul 29

-Nu am să mai fac această greșeală, din nou, îi spun cu un zâmbet trist. Cred că o să plec să-mi termin cursurile. Mai am un an de facultate și aceasta pare cea mai înțeleptă mișcare.

Îi întorc spatele și o i-au la pas, dar de data aceasta pe plajă, prin apa înghețată a oceanului. O privesc pe Luna cum sare prin valurile apei și mă întreb de ce nu mai pot face și eu același lucru.

Când ajung la sfârșitul plajei nici nu privesc în urmă. Mă așez în stația autobuzului în care se mai află un bărbat și mă întreb unde ar trebui să mă duc... Mă întreb unde sunt toți.

-Hei, eu sunt Clay. Vrei să ieși vreodată la film.

Nici nu mă uit la el când îi spun că nu am timp. Oare câte lucruri s-au schimbat în două luni. Fetele au mai ținut oare legătura? Mica mea surioară a mai crescut de când am vorbit ultima dată cu ea? Mama nu a mai putut să mă mai vadă suferind așa că a decis să plece din oraș, exact cum ar fi trebuit să fac eu cu ani în urmă.

Șirul gândurilor îmi este întrerupt de scârțâitul frânelor autobuzului. Ușile se deschid, oamenii curg mecanic afară din cutia roșie. Vreau să mă urc și eu, să devin una cu râul, însă nu pot, așa că privesc cum autobuuzul o ia din loc. Încep să tremur deoarece hainele pe care le purtam nu erau foarte groase pentru vremea de afară. Îmi trag paltonul mai aproape și mă uit la Luna care stă tolănită la picioarele mele. Brusc îmi aduc aminte de hainele groase pe care le am acasă la James. Nu vreau să am vreo scuză pentru a mă întoarce acolo, dar îmi este așa de frig așa că mă întorc la casa lui.

Intru silențios și încep să urc scările când îi aud pe frații Black care vorbesc cu voci încete.

-Frate, ea nu merită asta. Ai uitat cât de fericit erai când ai aflat? Îl încurajează Noah pe James.

-Știu omule, dar doctorii nu au putut să țină copilul viu. Practic el a murit în ea. Asta m-a năucit... de ce nu vrei să înțelegi.

Copil? Nu cred că vorbeau despre mine.

-Dar asta nu înseamnă că trebuie să o înșeli, să îți alinni suferința în brațele alteia. Știu că de fiecare dată când adormi o simți în brațele tale știu că Isabelle....

-Taci! Se aude vocea lui James mai tare. Doar taci! Nu ai niciun drept să vorbești despre ea așa. De ce vrei să mă convingi să mă duc înapoi la ea dacă eu știu foarte bine că în tot acest time tu ți-ai fi dorit să fi în locul meu. Recunoaște Noah, tu voiai să ai copilul acela cu Isabelle. Mă urăști că am abandonat-o.

-Da, te urăsc, izbucnește Noah. Deoarece părinții noștri ne-au educat mai bine de atât. Tu erai cel care avea grijă de femei. Tu le iubeai și le ocroteai. Ce s-a întâmplat între timp?

Mi-am pus mâna peste burta mea plată. Este posibil să fi fost vreodată însărcinată? Poate că asta încerca visul cu acel copil să-mi spună. Aveam un viitor în fața ochilor. Încep să urc scările, însă una dintre ele scârție. Îi aud pe băieți oprindu-se din vorbit. Rămân nemișcată, sperând că cei doi nu vor veni să vadă ce s-a auzit, dar clopoțeii Lunei m-au dat de gol când ea a intrat prin crăpătura ușii din fața.

Când băieții au venit lângă mine eu mă aflam în aceeași poziție, cu mâna pe stomacul meu.

-Nu pot să cred că ai ținut asta ascuns de mine!îi spun acru lui James.

Verdele din ochii lui se închide și încă odată Noah stătea acolo incapabil să facă sau să zică ceva. Deja sunt prea multe lucruri noi.

-Nu am vrut să te sperii din prima ta zi trează, se explică James frecându-se la ceafă.

-Ei bine ai reușit! Am o singură întrebare, Jase. Fata asta.. o iubești sau e doar o joacă?

Nu știu de ce l-am întrebat. Deja știam răspunsul, dar voiam să o aude de la el. Cumva încă speram să nu fie adevărat. Liniștea a spus totul. Nu degeaba a reacționat așa când a auzit că m-am trezit.

-Speram să nu fie așa. Aveam încredere în tine, te iubeam, dar aparent ție ți-a luat doar două luni să uiți de mine. Asta spune multe.

Vocea mea era așa de stabilă, așa de calmă, chiar dacă interiorul meu urla și plângea. Uram faptul că păream ca un robot. Îmi doresc ca prima mea zi trează să fie mai...normală

Ha, uitați și ceea ce v-am promis. Chiar nu știu ce părere aveți de această regândire. Sper să mă sprijinați în continure.

Sper să vă placă. Vă aștept în primul rând cu niște păreri. Chiar abia aștept să le aud.

-Eve Peeters