A Strange Summer (Book 1&2)

14 ♡

M-am abținut din a comenta ceva pe tema asta, pentru că orice aș fi zis el ar fi interpretat după cum îl duce capul ăla sec al lui.

A urmat o conversație stupidă în care fiecare dintre noi își dădea cu presupusul despre ce urma să ne spună Roxanne.

Eu una nu mi-am dat cu părerea odată ce era ultimul lucru care mă interesa. La scurt timp, pierdută în gândurile mele, m-am trezit cu o pereche de sandale cu platformă în fața mea.

Am ridicat privirea și am observat că era însăși maiestatea sa.
-Trebuie să vorbim, îmi spune Cassidy hotărâtă.

M-am încruntat la ea.
-Te ascult.
-Doar noi două, fără...ei.
I-am privit pe toți în parte, dar în final m-am ridicat și am urmat-o pe Cassidy într-un loc mai retras.

-Ce vrei? o întreb rece.
-A fost adevărat? Visul ăla...
-Nu știu despre de vorbești.
M-am gândit ca ar fi mai bine s-o țin departe de problemele astea, dar cunoscând-o, nu avea să mă creadă.

-De ce arată ca tine, Evelyn...? De ce m-a atacat? De ce îmi bântuie toate visele?
-Ți-am zis, nu știu despre de vorbești...
-Ești o mincinoasă oribilă. Răspunde-mi!
-Fie! Da, a fost adevărat. Dar lasă-mă, nu are treabă cu tine. Cu mine are. Tu ești doar o unealtă pentru ea, nu o să te rănească.
-Dar de ce...?

-Scuză-mă, dar după ce mi-ai făcut toți anii ăștia...te-aștepți ca acum să fiu prietenoasă și să-ți acord încredere? Ți-am spus deja că nu ești în pericol, trăiește-ți viața ta roz și nu te mai amesteca în treburile mele decât dacă ai ceva util de spus, îi zic nervoasă și întorcându-mă la ceilalți.

•••

Roxanne ne-a ținut cam jumătate de oră acolo, timp în care a vorbit numai ea.
Ne-a spus că a cumpărat un liceu dărăpănat pe care îl renovează și vrea să-l deschidă în toamnă.
În caz că unii dintre noi (cei din tabără) se mută cu domiciliul aici, vor avea parte de nu știu ce facilități și bonusuri pentru simplul fapt că am fost înscriși la Milennium.
Tentant, mai mult sau mai puțin.

În final ne-a lăsat ziua liberă, iar mâine urmează să începem o serie de antrenamente.
-Ce prostie, am pierdut timpul aiurea, se plânge James.
-Îl pierdeam oricum aiurea, îi spune Ish.

Ne-am mai plimbat un pic prin zonă și aproape ajunsesem la ieșirea din tabără.
Deja auzeam mașinile de pe stradă.

-E aproape zece, ce facem restul zilei? întreabă Ish.

-Nu știu despre voi, dar eu m-am săturat de peisajul ăsta, spune Tyler.

Oh nu.

-Cunosc privirea asta, mă încrunt eu la el.

-Ce privire? întreabă făcând pe neștiutorul și inocentul.
-Asta. La naiba Tyler, ce idee mai ai acum?
-E vineri! strigă entuziasmat. Vinerea se organizează tot felul de chestii!
-Glumești. Vrei să fugim din nou din tabără?
-Hai Evelyn. Nu te-ai plictisit de aceeași rutină? Afară și cabană? Nu te simți și tu...oarecum sechestrată aici?
-Normal că m-am plictisit, dar nu putem să o tulim așa deodată.

-Privește și învață.
Profitând de faptul că cel care păzea intrarea era destul de departe, Tyler a început să alerge.
În maxim zece secunde era deja pe trotuarul din fața intrării.
-Nu-mi vine să cred că a făcut asta.
-Oooh da, ăsta e Tyler pe care-l știu! strigă James, care la rândul său a luat-o pe urmele lui Tyler.

Eu și Ish am rămas mute și doar ne priveam una pe alta confuze.
-Ne gândim la același lucru? întreabă Ish.
-Singurul lucru la care mă gândesc acum e că n-am mai mâncat o pizza de ceva timp.
-Și nici suc nu am mai băut.
-Și aș cam avea nevoie de haine noi.
-Șosete. Mai ales de șosete.