Eighteen || Niall Horan f.f.

Si ce se va intampla?

Anna's pov

Gasim intr-un final masina. Asta pentru ca Niall a dat de un copac. Un copac pe care desenase ceva, altfel eram pierduti.

Pare ca-i pasa de mine. Adica, sa-l cred? Poate ca impresarul e mai important pentru el decat mine. Parea sincer. Poate ca... s-a indragostit de mine. Eu chiar m-am indragostit si asta e.... e ciudat. Din fata plictisitoare si neimportanta, am ajuns... e ciudat, repet. Imi vine in gand, de-ar sti el, si el, baietii pe care i-am placut dar m-au ranit. Da, e un gand ciudat si poate nu denota maturitate dar asta e. Ah, sa nu uit de fetele care se luau de mine fara nici un motiv. Da, poate credeti ca daca n-ar fi Niall Horan nu m-as fi uitat la el, n-avem de unde sa stim, poate ca da sau poate ca nu. Eu cred ca da, adica daca m-am indragostit de baieti normali care aratau normal probabil m-as fi indragosti de el fara si fii fost o vedeta. Dar e ciudat sa stii ca milioane de fete ,unele dintre ele de 10 ori mai frumoase decat mine, te adora si ar da orice sa fie cu tine. Si chestia cu indragostitul, stim toti ca relatia nu va dura mai mult de o luna sau doua luni, asa e cand esti vedeta, sau in cazul meu cand nu esti vedeta si esti impreuna cu o vedeta. Sa nu se inteleaga gresit, nu-mi doresc sa devin o vedeta. Viata mea e viata mea, nu trebuie ca milioane de persone sa stie ce fac, ce mananc, ce-mi place, cu cine sunt impreuna. Atunci prietenii pentru ce mai sunt?

Ajungem in oras. Tacerea aceea ciudata a predominat tot drumul. Ma uitam din 30 in 30 de secunde la el, probabil ca a observat, insa el nu s-a uitat nici macar o data la mine.

Se opreste in fata acelui restaurant. Se da jos din masina, imi deschide portiera ca sa ies din masina, inchide portiera, ma ia de mana si intram in restaurant. Ne asezam la o masa. "Iti e foame?". Ma intreaba el. "Nu.", raspund eu chiar daca imi e foarte foame. "Ba stiu ca ti-e foame.". Eu zambesc. " Doua portii de paste cu pui." comanda el. "Si... ce mai faci?" ma intreaba el zambind. "Bine"spun eu cu vocea tremurand, da, sunt super emotionata. Asa sunt cu toti baietii de care imi place. Asta nu-mi place. El nu e deloc emotionat, sau cel putin nu pare emotionat. De aia nu sunt eu sociabila, pentru ca ajungem in stadiul in care ne uitam unul la altul, devine plictisitor sau chiar ciudat si pleaca. De ce nu pot vorbi si eu normal?

Pastele ajung. Incepem sa mancam, eu putin cam stanjenita, logic. Sper ca n-a observat asta. Mananc destul de incet incat sa nu par o infometata, adica eu candsunt cu prietenii termin prima. Cand vad ca el a ajuns la jumatate incep sa mananc in ritmul meu obijnuit. Am terminat. Niall comand doua sucuri de mere. Chiar imi era sete. Oh doamne, e tacerea aia care anunta, pai, trebuie sa plec, si eu raman singura. Cum de sunt persoane cu care atunci cand vorbim subiectele parca nu se mai termina?

Dupa ce ne terminam sucurile, plecam. El ma duce la Hotel. "Pa!" imi spune el. "Pa". Ii spun eu, "Te iubesc". Imi spune el. Cand aud asta , afisez un zambet emotionat. Ma indrept spre intrarea hotelului. Trebuia sa-i spun si eu "Te iubesc"? Cred ca da...sau...da, ma intorc dorind sa ma duc sa-i spun si eu. Insa plecase.

Ajung in camera. Ma arunc in pat pe spate. Ma simt atat de fericita dar si confuza.