Boxerița (în curs de corectare)

Capitolul 11

Tot repertoriul meu de insulte erau toate adresate lui în acest moment.

***

- Nu mai clipi așa des, spune Alice în timp ce încerca să îmi pensa sprâncenele.

- Nu te mișca, spune Marie ce încerca să-mi facă niște bucle în păr.

  Doamne era doar Matt, nu era nimeni special pe care să-l impresionez, nu înțelegeam de ce se chinuiau atât cu mine. Asta nu era eu.

  - De ce nu pot să mă duc ca de obicei?

  - Pentru că este întâlnire, îmi răspunde Maria.

  - Și o întâlnire e ceva important, adaugă Alice.

  - Am terminat cu părul anunță Marie mândră de ce ai ieșit.

  - Genial, spun fără chef.

  - Așteaptă ... nu pot să continui să te machiez până când nu alegi cu ce o să te îmbraci.

  - Deja sunt îmbrăcată, dacă nu ai observat. Îi atăt spre blugii mei și pulovărul de lână.

  - Nu, mă refer să spui ceva serios, ... cred că am ceva ce poate să-ți vină bine.

   S-a dus la dulap și de-acolo a început să caute.

   - Ce zici de asta? Spune Marie și îmi arată o rochie albastră.

Ochii mei s-au mărit de uimire când am văzut cum stătea pe mine, oribil.

  - Ești nebună? Maria râde.

  - Bine, bine ... hai să căutăm altceva.

   În următoarea jumătate de oră am intrat și ieșit din baie îmbrăcată de fiecare dată cu altceva. Am probat o grămadă de rochii, dar niciuna nu îmi plăcea. Maria a fost să caute ceva în camera ei și a venit cu o grămadă de haine în brațe.

  - Îți place asta?

  - Prea formală.

  - Și asta?

  - Prea colorată.

  - Și asta?

  - Nu sunt Arielle Fitzgerald.

  - Ce are fusta asta?

  Fusta nu era așa rea, era frumoasă, de culoare albastră și venea puțin mai sus de genunchi.

  - Bine.

  - Doar că ... nu am nimic care să meargă cu această fustă, spune Marie decepționată.  Alice aplaudă emoționată.

  - Noroc că am eu.  Scoate din dulap o cămașă albă cu mânecă scurtă și o așează lângă fustă. Mă îmbrac și chiar mă simțeam comod.

  Nu era stilul meu de haine ce obișnuiam să port dar îmi plăceau. Pentru încălțăminte m-au convins să port tocuri, împrumutate de Alice.

   La ora opt cineva bate la ușa camerei mele, era Matt. Alice încă își mai făcea " magia " pe fața mea, iar eu nu aveam de gând ca Matt să mă vadă acum ca să nu râdă de mine.

   - Mă descurc eu, spune Maria și iese din cameră.

   - Aproape ... doar lipsește asta, spune și mă dă cu luciu pe buze ... și gata.

   Când mă uit în oglindă aproape să nu mă recunosc, nu era versiunea mea din sala de sport sau de pe coridorul facultății. Era o versiune mai feminină a mea. Părul meu era plin de bucle, ochii dați cu puțin albastru iar obrajii de asemenea erau colorați. Eram chiar frumoasă. Niciodată nu am crezut că o să fiu.

  - Mulțumesc Alice și o îmbrățișez.

  - Pentru nimic, noroc.

  - Mulțumesc, o să am nevoie.

   Cu geanta ce Alice mi-a împrumutat-o, ies din dormitor puțin nervoasă. Matt stătea de vorbă cu sora lui pe coridor și râdeau. Când Matt s-a întors spre mine m-am înroșit și am privit în jos.

  - La revedere frățior, își ia rămas bun Maria. Să nu te comporți ca un idiot ce am știut mereu că ești.

   Când am rămas doar eu cu Matt pe coridor, se apropie de mine și mă privește de jos până sus cu gura deschisă.

   - Sunt sau doar par ciudată? spun mai în glumă mai în serios. El zâmbește.

  - Ești ...

  - Taci, îl întrerup înainte să termine fraza și înainte să mă pun mai roșie ca o tomată. El doar râde.

  - Nici dacă îți pui fustă nu te vei schimba, nu?

  - Nu.

  M-am calmat puțin că el nu este așa formal. El purta niște blugi și o cămașa albastră în dungi cu mânecile ridicate până la coate și adevărul e că era frumos. Dar era ceva ce nu aveam de gând să recunosc.

  - Haide. Îmi pune mâna pe spate și mă împinge ușor. O să ajungem târziu și o să rămânem fără rezervare.

  - Unde mergem? 

  - O să vezi.

  Trebuia doar să mă relaxez, nu putea să fie așa rău să ai prima întâlnire, pentru toți exista prima dată. Matt chiar se putea comporta ca o persoană bună și să mă facă să mă distrez ca atunci la pista de patinaj de săptămâna trecută. Relaxează-te Kim, gândesc.

  - Cu ce o să mergem?

  - Cu mașina mea, mă uit la el surprinsă.

  - Ai o mașină, serios?

  - Desigur, tu nu ai? îi dau un cot. Bine, bine.

  Merg după Matt până la un BMW roșu. Ce naiba, nu m-am deranjat să disimulez ce îmi trecea prin minte în momentul ăla. Matt se întoarce spre mine.

  - Ce?

  - Ai un BMW roșu?

  - Da, un cadou de la mama când am împlinit 18 ani, anul trecut.

  - Ce îngâmfat.

  - Doar sunt sincer,  și îmi face cu ochiul.

  Urcăm în mașină și conduce spre numai el știe unde.