JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 21

- Câteva minute! Și oricum, nu coborâm din Turn.

El mă urmează suspicios.

- Urcăm mai sus? Unde?

- Pui prea multe întrebări, Alteță.

Observatorul Nordic e o încăpere în care nu ai voie să intri decât cu autorizație. Din fericire, sunt lider de detașament și insigna mea funcționează ca permis de trecere peste tot.

Împing ușa de sticlă, ieșind în aerul înghețat al nopții, și-l aud pe Levi icnind în spatele meu.

Nu mă mir.

Priveliștea de la Observator îți taie respirația. E atât de sus, și atât de aproape de stele, încât ai impresia că poți să întinzi mâna și să le atingi.

În depărtare se zărește o geană de lumină verzuie, aurora nordică. Mă întorc spre însoțitorul meu, care a încremenit lângă balustradă, uitându-se în sus. Lumina stelelor dansează pe fața lui ca o mângâiere, făcându-i ochii să strălucească.

- Zei, Ava! șoptește impresionat.

Mă duc lângă el, sprijinindu-mă cu spatele de coloanele din marmură.

- Îți place?

- E... ireal!

Îmi ațintesc privirea spre Crucea Sudului și îmi simt sufletul îngreunat.

- Acolo e Clepsidra, care se vede întotdeauna deasupra Maleziei.

Ochii lui visători alunecă în partea cealaltă, spre est, spre Egarthia.

- Lyra. O vedeam seara chiar deasupra balconului meu.

Mă trag instinctiv mai aproape de el, pentru că mi se face tot mai frig, și am ieșit fără mantou.

Levi întinde un braț și mă lipește de coapsa lui, acoperindu-mă cu o jumătate din paltonul lui gros.

- Ți-e dor de Malezia, prințeso?

Îmi îndes nasul în țesătura hainei lui, inspirând mirosul lemnos și familiar.

- Nu ca în Anul Unu, dar... da, mi-e dor de casă.

- Anul Unu a fost greu?

- A fost îngrozitor. Nu mai știu în câte nopți am adormit lăcrimând în pernă, ca să nu mă ia peste picior veteranele.

El mă strânge mai tare, și căldura lui îmi mângâie spatele.

- Uite, Lebăda. În Licasya au o legendă diferită despre Constelația Lebedei. Vrei s-o auzi?

- Sigur!

- Se spune că un tânăr cioban pe nume Aretos s-a îndrăgostit de Idalla, Steaua Zorilor. În fiecare noapte obișnuia să iasă afară din colibă și să-i cânte ode, rugând-o să coboare la el, însă ea nu cobora niciodată. În cele din urmă, bolnav de dragoste și nefericit, acesta s-a aruncat în Lys, oferindu-le zeilor propria viață, iar zeii l-au răsplătit așezându-l în Constelația Lebedei, cât mai aproape de Idalla.

Mă uit cu atenție la cele două stele care strălucesc în mijlocul Lebedei, și simt că mi se aburesc ochii. Poveștile de dragoste triste întotdeauna reușesc să mă tulbure profund.

- Ce frumos! Trist, dar frumos.

- Nu e frumos, Ava. E doar ridicol.

Mă întorc spre el indignată.

- Cum poți să spui așa ceva? Bietul băiat și-a dat viața ca să fie mai aproape de femeia iubită! E o morală foarte frumoasă: Dragostea găsește întotdeauna soluții.