JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 18

- AVA!

- Levi.

- O, zei mari, Ava!

Se ridică în șezut, trăgând pătura cu grijă peste mijlocul meu. Are o expresie de spaimă întipărită în trăsăturile frumoase. 

- Am... am făcut ceva? Te-am rănit?

- Nu, murmur nesigură.

- Uită-te la mine. E totul în regulă? Nu știu ce... visam...

Îmi vine să râd în ciuda adrenalinei uriașe pe care o simt.

- Da, da, e în regulă. Ai visat ceva frumos?

El își trece mâinile peste față cu un zâmbet vinovat.

- Mda. Cât e ceasul? De ce ne-am trezit la ora asta?

- Nu știu. Trebuie să fie șase. Corpul meu se trezește automat înainte să se dea deșteptarea.

- Atunci putem să mai dormim.

Închide ochii din nou, gata să adoarmă la loc. Incredibil. Eu sunt ca un butoi cu pulbere, și Levi nici măcar nu s-a trezit bine din somn.

Am o senzație de umezeală în lenjerie care mă îngrijorează. O să ud patul, fir-ar să fie.

- Levi! șoptesc cu prudență.

El se întoarce somnoros spre mine.

- Hmm?

- Sunt udă, șoptesc confuză.

El deschide brusc ochii mari și căprui.

- Ce?

- Sunt udă, repet oftând.

Și nu-mi place, pentru că acum trebuie să mă schimb. Nu pot sta cu senzația asta de parcă m-am așezat într-o baltă.

- Cum zeilor ai reușit să te uzi? întreabă uimit.

- Am...

Simt că-mi ia foc toată fața.

- Am nevoie de lenjerie curată.

El se holbează la mine câteva clipe.

- Zei, Ava!!

Sare din pat cu un geamăt.

- Nu poți să-mi spui chestii de-astea la prima oră! Pentru că o să...

Își înhață haina din cuier.

- O clipă. Trebuie să ies în secunda asta!

Rămân puțin buimacă în kala, uitându-mă în jur după rucsacul meu. Sunt destul de sigură că am lenjerie de schimb.

Mă așez în fața ușii de lemn ca să fiu sigură că nu va intra nimeni în timp ce mă schimb. Încă îmi simt obrajii mult prea fierbinți și inima îmi bate de parcă am alergat zece ture de Platou.

Levi se întoarce atât de târziu încât începeam să cred că a decis să plece în Tabără.

De data asta pare mult mai treaz și are pe buze zâmbetul lui familiar.

- Bună dimineața.

- 'Neața, recrut.

Îmi strâng halatul gros în jurul corpului, iar el rânjește.

- Scuză-mă, Alteță. Am spus că o să fiu impecabil și era cât pe ce să-mi încalc cuvântul.

Încep să aranjez așternuturile pe pat.