JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 14

Nu e ca și cum am fost eu prima. Dacă și-ar face un tatuaj pentru fiecare parteneră, până la ora asta prințul de Cornwall ar fi negru ca tăciunele.

Trebuie să-mi fac un iubit, asta e.

Cred că am nevoie afecțiune. De alt gen de afecțiune. Mi-am petrecut toată viața cu tata și cu Viktor, n-am avut niciodată vreo iubire din copilărie cu care să mă distrez.

Și mă gândesc că ar fi drăguț să am pe cineva care să mă răsfețe, pentru care să mă aranjez, cu care să ies la Butoi sâmbăta. Ceva temporar, evident.

Ar fi câțiva băieți care mi-ar plăcea, în frunte cu Louis de la Copoi. Am avantajul faptului că am venit în Tabără la șaptesprezece ani, și cei mai mulți recruți sunt mai mari decât mine. Nu știu dacă aș putea să ies cu cineva pe care îl depășesc ca vârstă, nu cred că orgoliul meu mi-ar da voie.

- Domnule Instructor! îl aud pe Levi, ceva mai încolo. Ne dați voie să mergem la Cazane? Vrem să finalizăm experimentul și să-l prezentăm astăzi, la Științe.

- Sigur. Harlow și D'Amarys, liberi până la micul dejun.

Îl urmez pe Levi spre capătul Platoului, salutându-l din mers pe Viktor, care încearcă să și-o pună pe Abberney după cap.

Nu știu cum se face că la Detașamentul Cinci haosul începe dis de dimineață.
În fiecare zi îl văd pe Ildris în acțiune cu bățul lui de bambus, și pe noii recruți dând ture de Platou până rămân fără suflu.

Îmi stau pe limbă o mulțime de întrebări răutăcioase în timp ce coborâm scările de sub Cantină. Ați avut o noapte interesantă? Sigur ai avut vreme să supraveghezi cuptorul? Cum v-ați descurcat printre Cazane? Nu și-a opărit nimeni... părți importante?

Eu sunt un izvor nesecat de sarcasm atunci când vreau. Dar o să mă abțin de dragul faptului că e ultima noastră zi de lucru în perechi.

Iar Levi pare deja supărat, nu vreau să-l supăr și mai tare. Poate e supărat pentru că noaptea n-a decurs conform planului. Poate s-au mânjit cu funingine peste tot, sau poate Gianna s-a ars pe funduleț din greșeală.

Gândul ăsta îmi smulge un hohot de râs nebun.

- Pot să știu ce-i așa de amuzant? mă întreabă sec, în timp ce intrăm.

Îmi îndepărtez părul de pe față tot mai veselă.

Sau poate a dat vreo bucătăreasă peste ei înainte să se apuce de treabă. Asta trebuie să fie! Omul meu pare... frustrat.

- Nimic, spun amuzată. Știi cum e, se întâmplă lucruri haioase aici în capul meu.

El îmi aruncă o privire care sugerează că-mi pune la îndoială sănătatea mintală, ceea ce mă distrează și mai mult.

Ce să-ți fac, Levi! A doua oară o fi mai cu noroc. O să-ți dau o gardă în Turnul de Vest, ca să fie toată lumea fericită. N-ai decât să-ți iei revanșa în noaptea aia.

- Poți să nu te mai hlizești la pereți?

- Da, da, scuze!

Ne îndreptăm spre cuptor și Levi scoate cu grijă tăvile dinăuntru.

Din lichidul pe care l-am turnat ieri a rămas cam un sfert de cantitate reziduală, o chestie maro care are consistență de cretă.

- Ce-i asta? întreb îngrijorată.

- Baza pentru granule.

- Și cum...

- O măcinăm. Nu foarte fin, doar cât să poată fi luată cu lingurița.