Umbrele trecutului: Asasinul

Capitolul: 4 - Primejdia trandafirului. Partea: a VII-a

     Cu piciorul drept în faţă, urcă pe scările improvizate simţindu-şi picioarele cum îi se clatină pe cărămizile instabile, cu inima bubuindu-i tot mai tare.

 Ajunse pe platou, iar un sentiment straniu îl cuprinse.

      Văzuse urmele de sânge din iarbă şi cuţitul acela mânjit. La vederea acestor lucruri, un gol rece în stomac parcă îi măcina pielea pe interior. Cei doi instructori îl analizau fără să zică nimic. Iar el nici că îndrăznea să murmure ceva. Era pentru prima dată când era aşa aproape de instructorul Cobră. Era greu de spus de ce simte un sentiment de admiraţie faţă de el după lucrurile pe care le făcea. Dar asta simţeau toţi asasini. Aşa de aproape de el încât îi vedea venele zvâcnindu-i şi trăsăturile masculine, bine definite alte feţei. Tatuajul lui parcă acum se vedea mai bine şi observă detalii la el pe care nu le observase niciodată.

      Instructorul Akbar îşi reintră în rol aşezându-se mai bine pe bolovanul uriaş. Şi arătând cu degetul în faţă, strigă parcă în şoaptă cu vocea lui vicleană:

— Daniel, testarea în paşii umbrelor. Vocea lui Akbar îi răsună în minte de câteva ori asasinului. Iar creierul lui începu să identifice cuvintele rostite de el, cu unele abilităţi ce le învăţase în trecut. În timp ce golul rece din stomac se intensifica, făcu o plecăciune în faţă dându-le instructorilor de înţeles că ştie ce are de făcut şi e pregătit pentru testarea lui.

Unul dintre oameni lui Cobră îi făcuse semn să îl urmeze.

      Asasinul se întoarse şi îl urmă simţind pietricelele mici de pe platformă, cum îi intră în talpa subţire de la încălţăminte. Privise scurt către rândurile de asasini încercând să îl zărească pe tipul care îi spuse să aibă încredere în el. Dar nu îl văzuse iar un clănţănit de uşă, îl făcuse să se uite brusc în faţă.

      Celălalt om a lui cobră ce avea cronometrul în mână ieşise din clădirea special amenajată şi păruse că schimbă ceva înăuntru. Pregătise locul pentru testul lui Daniel.

Asasinul respiră încet tot aerul inhalat şi se lăsă în genunchi.

      Îşi prinse între degete şireturile aspre şi prăfuite şi le strânse cât să le simtă cum pune presiune pe gleznele lui. Apoi îşi îndoise piciorul şi îşi scoase pietricele din talpă, ca nu cumva să se saboteze singur. Observându-le cum lăsase urme adânci în suprafaţa de cauciuc a încălţămintei. Nu îşi permitea să facă vreun zgomot ştiind că testul lui se bazează în mare parte pe abilităţile lui de a fii silenţios dar şi agilitatea, tehnicile acrobatice, aveau un rol important în toată testarea.

— Ai trei minute, începând de acum. Îi spuse omul cu cronometru apăsând pe buton. Iar timpul începu să se scurgă.

Daniel îşi mai scutură o dată picioarele şi intră în casă.

      Strânse degetele în pumni. Pentru o clipă ochii îi se măriră în timp ce simţea prin corp un impuls electric ce parcă îl înţepenea să rămână locului. Observă ca pe pardoseală, sunt aranjate scânduri vechi în zigzag, peste care el trebuia să treacă fără să facă niciun zgomot. Agăţat de peretele din partea stângă, aproape de pardosea, un dispozitiv cu senzori ce avea un bec minuscul roşu ce se aprindea la fiecare sunet auzit.

      Păşise încet prima dată doar cu vârful degetelor apoi îşi lăsă încet tot piciorul jos pe prima scândură în faţa lui încercând să îşi imagineze, că merge pe apă aşa cum fusese instruit.