JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 2

Viktor se ridică congestionat și oftează oferindu-mi brațul.

- În sfârșit. Haide!

Levi își potrivește pasul cu al nostru.

Îmi înăbuș impulsul de a inspira parfumul discret care vine dinspre el.

Nu vreau să-mi placă nimic la acest om, nici măcar parfumul lui.

Prințul Levilian de Cornwall e cea mai groaznică făptură de pe fața pământului, sau cel puțin de pe acest continent.

Detest tot ce are legătură cu el, de la ochii aceia de culoarea ciocolatei până la costumele lui rafinate.

Obișnuiam să fim prieteni cândva. Acum mulți ani, când eu eram doar Ava și el era doar Levi, când nu știam cât de rău și de pervers avea să devină.

În capătul scărilor fac ce fac și mă poticnesc, iar brațul lui mă prinde prompt de talie, punându-mă înapoi pe picioare.

Îl pleznesc peste mână cu un mârâit, iar el zâmbește răutăcios.

- Asta-i în loc de mulțumesc?

- Nu mă atinge, nu vorbi cu mine și nu respira lângă mine!

Viktor începe să râdă prinzându-mă mai bine de braț.

- N-o băga în seamă! S-a trezit prea de dimineață și n-a apucat să-și bea cafeaua. Încep să se vadă semnele...

- Vrei o cafea, Alteță? Nu vrem să te transformi în bestie la nunta asta.

- Nu vorbi cu mine, Levilian!!

El râde insolent făcând semn gărzilor să deschidă porțile spre grădină, și ieșim cu toții în soarele puternic.

Aldrich și Poppy sunt superbi.

Arată exact ca mirii pe care mi-i imaginez când citesc un roman bun ghemuită pe fotoliul din bibliotecă.

Aldich e puternic și blând, Poppy e drăguță și năbădăioasă. Rochia violet îi evidențiază ochii superbi și părul argintiu răsfirat pe umeri.

Nu mă mir că vărul meu e atât de înnebunit după ea încă de la șaisprezece ani. Lui Aldrich i-au plăcut întotdeauna puii drăguți și sălbatici, iar Poppy e fix genul de fată care te provoacă s-o îmblânzești.

- Hai, plângi puțin! șoptește Viktor de lângă mine în timpul ceremoniei. Simt că vrei să plângi...

Îmi ridic pentru a mia oară breteaua stângă, uitându-mă urât la el.

- Nu fii absurd! De ce să plâng? E un eveniment foarte fericit.

Da, poate îmi vine puțin să plâng, dar n-aș recunoaște asta în vecii vecilor.
Sunt încă prea romantică, în ciuda unui an de instrucție cât se poate de dur.

Sper că anul doi va reuși să elimine din mine toate resturile de romantism.

Romantismul nu e pentru prințese, și mai ales nu pentru viitoare regine.

🍁

Cred că am băut cam mult în seara asta.

M-am lăsat dusă de jocul lui Viktor cu ghicitul soiurilor de vin, și acum am impresia că umblu pe ape nesigure.

Îmi înfășor halatul de mătase roz peste cămașa minusculă de noapte și scot cu prudență capul pe ușă, cercetând coridorul.