- Mda. Totuși, ceva îmi spune că Scott Grimaldi n-ar fi de-acord să ne căsătorim atât de repede.
- Nu trebuie să fie de-acord tata.
- Te-ai gândit că mi-ar putea trage un glonț în cap în ziua nunții?
- Ferească zeii, Aldrich! Nici măcar tata nu-i chiar atât de obsedat. Și oricum, mă gândesc că am putea să ne căsătorim fără el.
- Cee?!
- Păi ai spus că în Kadara actul juridic necesită doar doi martori. Îi punem martori pe Abby și pe Lacoste.
Aldrich se holbează la mine tot mai uluit.
- Domnișoară Grimaldi, sugerezi cumva să ne căsătorim în secret numai cu doi martori?! Ce s-a întâmplat cu Poppy cea cuminte?
- Putem face nunta oficială în Egarthia, după ce terminăm anul doi. Dar semnăm actul juridic mai repede...
El izbucnește în râs, prinzându-mă în brațe.
- Poppy, pe zi ce trece mă șochezi tot mai tare! Ce idei îți mai trec prin capul ăsta frumos? Nu vrei să ai o nuntă adevărată, cu rochie, cu...
- O, ba da, nunta din Egarthia! Dar aici mi-ar plăcea să ne căsătorim în uniformele de recruți. Până la urmă, Detașamentul Cinci ne-a adus împreună.
El clatină din cap sincer uluit.
- Poppy, Poppy!
Chiar vreau să mă căsătoresc în uniformă. Da, vreau să fiu și mireasă, dar cred că mi s-ar potrivi semnarea actului oficial ca recrut.
Și cred că varianta cu o nuntă împărțită în două e cea mai bună pentru noi, dat fiind faptul că mai avem un an de Instrucție. Trebuie doar să găsesc momentul în care să-l copleșesc pe Aldrich cu puterea mea de convingere.
Uneori principiile lui de soldat ajung să ne încurce fericirea, și am de gând să rezolv chestia asta.
Trăsura se oprește cu un hurducăit tocmai când mă pregătesc să-i înșir o listă foarte lungă cu argumente pentru care ideea mea e una strălucită.
-Ah, în sfârșit!
Aldrich deschide ușa și coboară să plătească drumul, în timp ce eu târăsc valiza de lemn pe podeaua trăsurii încercând s-o scot.
- Gata! Dă-mi mie valiza, iubire.
- Mulțumesc.
Mă ridic pe vârfuri ca să-l sărut, tocmai când ceva pocnește brusc pe lângă capul nostru, și băiatul cu trăsura țipă înspăimântat.
Un glonț trece atât de aproape de Aldrich încât îi julește pielea de pe obraz.
- Zeilor mari, Aldrich!!
El își pipăie fața cu un oftat, și privește undeva deasupra tufișurilor înverzite.
- Că vorbeam de tați nebuni...
Îi urmăresc privirea și câteva clipe mai târziu am șocul să-mi zăresc propriul părinte ieșind dintre tufișuri cu un pistol în mână.
Groaza mă face să iau foc de nervi.
- Tu ești întreg la cap?! L-ai împușcat pe Aldich!!
Tata se apropie agale cu un zâmbet răutăcios pe față.
- Salutare, Poppy.
- L-ai împușcat pe iubitul meu!
- Doar am tras asupra lui. Dacă voiam să-l împușc era deja mort.
YOU ARE READING
LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1
Adventure"Multe corpuri frumoase ascund suflete de monștri." [Continuarea seriei "Cronicile Pierduților". Cărțile au legătură și trebuie citite în ordine]
Capitolul 39
Start from the beginning
