LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 34

Îmi termin ceaiul, și Aldrich pune paharul pe noptiera de lângă pat.

- Vrei să mergem acum? Te simți bine?

Dau din cap afirmativ, cruțându-mi gâtul iritat. Mă uit în jos spre cămașa de noapte și simt că roșesc, deși n-am niciun motiv. Băile în lacuri ne-au silit să ne dezbrăcăm de față cu ceilalți fără nicio jenă.

El își ia haina de pe marginea scaunului, apoi aduce din cuier halatul meu gros.

- Abby a trecut mai devreme și ți-a adus asta, până când primești de la Garderobă altă uniformă.

Îmi întind mâinile ascultătoare, lăsându-l să-mi dea halatul și să-mi lege cordonul peste talie.

- Ar trebui să mai aștepți puțin! spune doamna Correy de lângă fereastră. Pare slăbită și nu știu dacă poate merge singură.

El își trece mâinile pe sub genunchii mei, ridicându-mă dintr-o mișcare.

- A, nu-i nevoie. O duc eu. La revedere, Correy!

🌑

Biblioteca e goală la ora asta, iar afară se întunecă. Mă întreb unde sunt toți ceilalți... coridoarele cazarmei sunt pustii.

Aldrich împinge ușa în urma noastră, așezându-se în cel mai apropiat fotoliu fără să-mi dea drumul.

Mă simt dintr-o dată ciudat de nesigură, și emoția îmi dublează bătăile inimii. N-am mai fost singură cu Aldrich aici de când... de la primul nostru sărut.

El oftează îndelung, lăsându-și fruntea pe umărul meu.

- Am atâtea să spun încât nici nu știu cu ce să încep.

Îmi dreg vocea răgușită.

- Îmi pare rău!

- Poppy, mi-ai promis că mergi la Cazarmă!

- Știu...

Constat că e mai ușor să vorbesc în șoaptă, pentru că nu-mi forțez gâtul.

- Dar nu mai era timp. Și n-am vrut să... erau toți acolo înnebuniți de teamă, puii se sufocau...

- Mi-ai promis! repetă el încet.

- Știu. Iartă-mă, Aldrich!

El mă cuprinde mai strâns, întorcându-mă spre el.

- Poppy, când am vorbit la Curățătorie...

- N-ai fost ieri la antrenamente, îmi amintesc vag.

- Nu. Aveam nevoie de... puțin timp. Încă ești supărată pe mine?

- Sunt în brațele tale, DeSilva. Asta ar trebui să-ți dea un indiciu.

El zâmbește fugar, mângâindu-mi obrazul cu dosul degetelor.

- Nu, când e vorba de tine toate lucrurile sunt foarte confuze în mintea mea.

- Aș putea spune același lucru!

- Atunci lasă-mă să fac puțină lumină. Unu: sunt un mare idiot, și regret zi de zi ceea ce ți-am spus la kala... pentru că eram gelos, atât de gelos încât mai aveam puțin și-l omoram pe Bodhi cu sânge rece.

- Aldrich...

- Doi: am avut timp să mă gândesc la ceea ce mi-ai spus și realizez că te-am judecat greșit... motiv pentru care te rog să mă ierți...