LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 32

- Nu cred că mă iubește, spun răgușit. N-a spus niciodată...

- A spus-o ieri în gura mare, o spune de luni întregi sub toate formele, și tu continui să fugi, Grimaldi!

- Abby, n-ai de unde să știi...

- Zei, Grim, știe toată lumea, și Vulpile, și Urșii, și... cum poți să fii atât de oarbă?

- Atunci de ce n-a venit la antrenamente? De ce nu vrea să mă vadă?

- Tu de ce nu mergi să-l vezi? Cât aveți de gând să mai lungiți povestea asta?

Îmi îndes fața în pernă simțind că începe să mă doară capul de la oboseală și de la plâns.

- Nu știu, Abby... nu știu nimic, vreau doar să dorm puțin. Mă antrenez cu Boggins la noapte. Poți să mă lași să dorm, te rog? Avem timp să vorbim și mâine.

Ea oftează, ridicându-se de lângă mine.

- În regulă. Dar să dormi! Ai plâns destul pentru o singură zi.

Am plâns destul pentru o singură viață, dacă ar fi să fac un calcul... dar, cum spun, am nevoie să dorm.

🌑

Când ajung în spatele țarcurilor Boggins e deja la datorie, împrăștiind crengi uscate pe jos, în jurul stâlpilor.

Nu știu cât e ceasul, probabil se apropie de miezul nopții, pentru că frigul se simte foarte aprig.

- Grim, credeam că nu mai vii!

- M-am scăpat adormită! spun în chip de scuză. Nici măcar n-am auzit când s-a dat stingerea. Vrei să te ajut?

- Nu, sunt gata. Ai chibrituri, da? Frânghie am adus eu. Cine începe primul?

Ridic din umeri zâmbind fără vlagă.

- Doamnele primele, nu?

Mă postez lângă stâlp, încrucișând mâinile la spate, și Boggins își scoate din buzunare bucățile de frânghie.

- Leagă-mă strâns! îi amintesc serioasă. Altfel ne antrenăm degeaba. Ildris nu se joacă cu chestiile astea.

- Nicio grijă, doamnă!

Îmi strânge încheieturile de stâlp, după care trece la picioare.

Mi-am promis să nu mă gândesc la nimic altceva în timpul exercițiului, și totuși mă trezesc întrebând înainte să-mi dau seama.

- Boggs, ce face Aldrich?

El se oprește o clipă din muncă, dregându-și glasul.

- E viu. A stat toată ziua în pat, dar bănuiesc că e viu.

- Deci chiar e bolnav?

- Nu. E doar foarte trist, așa cred. Nu sunt expert în chestiile astea, și nici el nu comunică prea des.

- Crezi că ar trebui...

- Să vorbești cu el? Categoric! N-ai stat ieri să-l asculți, și cred că asta l-a dărâmat complet. Părea pe cale să facă o  mărturisire.

- O să vorbesc mâine cu el, murmur în noapte.

- Așa să faci. Bun! Legăturile sunt gata, mai trebuie să pun focul. Ești pregătită?

- Sigur!

Chibritul fâsâie pe bucata de catran, și Boggins se apleacă undeva la distanță, aprinzând o mână de paie uscate.