LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 24

Mă gândesc că e mai prudent să tac din gură și să-mi beau în continuare ciocolata.

- N-ai mai venit niciodată cu Scott în Kadara.

Îmi dreg glasul subit.

- Ăă... de obicei merg la bunicii din Grivia pe timpul verii.

- Puteai să vii iarna. L-am rugat de multe ori pe taică-tău să te aducă la Festival. Aldrich voia să te vadă.

Îmi las cana pe bancă, obosită de acest dans subtil al conversației. Ia taurul de coarne, Poppy.

- N-am vrut să mai vin. Mi-era frică să-l văd pe Aldrich.

- Știu. Scott ne-a spus că aveai coșmaruri cu el.

Ah. Încă mai visezi monștri, Poppy?
Asta explică multe.

- Nu trebuia s-o spună, murmur oftând.

- Sper că s-a rezolvat acum.

O, dar ce s-a mai rezolvat de bine! S-a prea rezolvat, ca să spun așa. Pentru că acum visez exact opusul unor coșmaruri, și cred că prima variantă era mai suportabilă.

- Da. E în regulă acum.

Ea se întoarce spre mine serioasă.

- Poppy, poate nu-i cel mai grozav loc să vorbim despre asta, dar nu ne-am mai întâlnit de atunci, așa că îți voi spune acum. Nimeni nu te-a învinuit vreodată pentru accidentul lui Aldrich. Se întâmplă tot timpul lucruri neplăcute...

- Nu.

Strâng cana în mâini până simt că mă dor degetele.

- N-a fost un accident de fapt. Eu am decis să intru acolo, chiar dacă mi-a spus și tata și Aldrich să n-o fac. Mi-au spus că e periculos și că pot fi rănită, iar eu m-am încăpățânat să încerc. Și acum Aldrich plătește pentru asta.

- Exact așa cum tu ai decis să intri, Aldrich a decis să intervină. Nu l-a obligat nimeni s-o facă, iar eu sunt mândră de asta. Nu-mi doresc ca fiii mei să fie niște lași, Poppy.

Nu știu de ce simt că mă înțeapă ochii când mă gândesc la Aldrich, așa cum era acum zece ani. Un băiat frumos, cu ochi superbi și cu trăsături frumoase.

Îmi las capul în mâini.

- Dacă n-ar fi intervenit, ajungea cel mai chipeș bărbat din Kadara, spun încet.

Doamna DeSilva zâmbește amuzată.

- Categoric. Moștenește niște gene perfecte, după cum se poate vedea.

Apoi redevine serioasă.

- Dar tu ai fi rămas mutilată, Poppy. Nu cred că s-ar fi iertat niciodată pentru asta. Uite cât de frumoasă te-ai făcut!

- Mda, spun neconvinsă.

Doamna DeSilva oftează.

- De fapt, Poppy, accidentul acela i-a făcut un serviciu lui Aldrich. Era un copil destul de răsfățat, să știi. N-a fost ca soțul meu. Khalid a crescut în Valea Arinilor ca un țăran obișnuit, dar Aldrich... Aldrich a fost direct "băiatul domnului General". Învățătorii îl favorizau. Nu se juca decât cu băieții favorizați, ca și el.

Încerc să mi-l închipui pe Aldrich înainte, un băiat favorizat și invidiat. Pot să înțeleg asta. Probabil că și eu aș fi favorizat un astfel de copil.

- Accidentul cu Ingra a fost o lecție dură pentru el, continuă ea gânditoare. A văzut cine îi sunt prietenii. I-a văzut pe copiii nebăgați în seamă, pentru că a devenit unul.