LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 20

Sprânceana lui se arcuiește într-un rânjet răutăcios.

- Ești timidă, Grimaldi?

Încep să-mi deschid nasturii cămășii, refuzând să mă simt rușinată. Aldrich n-are de unde să știe cât de tare mă afectează goliciunea lui. Ar putea presupune că roșeața de pe fața mea se datorează focului lângă care stau.

Îmi scot cămașa, rămânând doar în maioul de in alb. Aldrich se oprește o clipă, și îi simt privirea arzătoare pe umerii mei.

Mă tentează ideea de a-l tachina cu aceeași întrebare, dar apoi îmi dau seama la ce se uită. Se uită la cicatrici.

Iar eu îmi amintesc felul în care mi le-a trasat cu degetul în seara aceea, în bibliotecă... la buzele lui lipite de gâtul meu.

- Ar trebui să dormim, șoptesc răgușit. Sunt obosită.

El clipește brusc, trezindu-se din visare.

- Sigur! Dă-mi cămașa să o pun lângă foc. Avem nevoie de haine uscate dimineață.

Încerc să nu mă holbez prea mult la îmbrăcămintea lui sumară, la umerii goi pe care joacă umbrele roșiatice ale focului.

Aldrich își scoate pledul din rucsac, întinzându-l pe jos.

- Voi dormi eu la margine, pentru că nu vreau să iei foc din nou, mă anunță amuzat. Trebuie să stai departe de flăcări.

- A fost un accident! protestez jignită.

- Sigur. Foarte multe accidente se Întâmplă în viața ta, Poppy.

Mă întind pe pled jignită și-i întorc spatele.

Câteva clipe mai târziu îl simt foindu-se în spatele meu, și corpul lui cald se lipește de mine. Îi simt fierbințeala incredibilă prin haine, arzându-mi spatele și coapsele.

- Aldrich...

Mă întorc brusc spre el, cuprinsă de teamă.

- Ești mult prea fierbinte!

El mă privește cu ochi sticloși, fără să răspundă. Fruntea lui se umple de bobițe de sudoare, și pielea îi pare tot mai lucioasă.

Îmi lipesc palma de obrazul lui încins, de gât, de tâmple. E mult, mult prea fierbinte.

- Nu te opri, șoptește cu un tremurat.

Îi cuprind fața în mâini.

- Ai febră mare, Aldrich.

El își lipește fața de palmele mele.

- Mi-e frig, Poppy.

Încerc cu disperare să-mi amintesc ce am citit în Tabără despre febră, care sunt măsurile urgente... Nu-mi vine în minte nimic. Oțet. Am citit că oțetul scade febra, dar eu nu am oțet.

Îl trag în brațele mele, lipindu-mi buzele de fruntea lui încinsă. Miroase atât de bine, și e atât de cald.

- Am apă, îi șoptesc în păr. Și o batistă. Merg să-ți fac o compresă, bine?

Îi desfac brațele din jurul meu, însă când încerc să mă ridic, mă prinde brusc de braț, trăgându-mă înapoi.

- Aldrich! Merg doar să aduc niște apă, bine?

- Nu.

- Ai nevoie de o compresă!

- Nu.

Mă trage în brațele lui privindu-mă cu ochi tulburi și lucioși.